Șoarecii de bibliotecă scriu pe adresa editurii Humanitas

   Șoarecii de bibliotecă de la V.A Urechea din Galați s-au apucat zilele trecute să scrie tot felul de scrisori deschise. Au scris partidelor politice dojenindu-le pentru derapajele electorale, au scris ecologiștilor pentru lipsa lor de vigoare, au scris medicilor de la ambulanță întrebând când își va lua un medic român inima-n dinți să se ocupe fățiș de salvarea oamenilor din România cu SMURD, ambulanțe și elicoptere, adică să fie șef adevărat, inspirat și cu har de la Dumnezeu, au scris câteva zeci de scrisori Președintelui, Guvernului, Parlamentului și așa mai departe, chiar și la SRI, la DNA și la CFR. Au mai scris actorilor, pictorilor și scriitorilor de la USR, UNITER și UAP. Au mai scris pe la restaurante, pe la muzee, pe la poliție și armată, chiar și pe adresa BOR. În sfârșit, în elenul lor șoricesc, civic și entuziast, șoarecii de bibliotecă de la V.A. Urechea din Galați au scris confraților lor de pe planeta Jupiter, au scris balenelor din Oceanul Pacific și unor pinguini din Islanda, exprimându-și speranța că lumea de hârtie nu va muri odată cu Încălzirea Globală. Au scris și Juriului Premiului Nobel, o scrisoare secretă, foarte secretă. I-au scris și lui Einstein spunându-i verde în față că povestea despre Big Bang este doar o gogoriță și că ei au lecturi temeinice în privința nașterii universului vizibil. Pe tema asta, șoarecii de bibliotecă de la V.A Urechea din Galați au scris și editurii Humanitas câteva epistole. Ei și-au exprimat nedumerirea cum că multe cărți publicate de eleganta editură ar fi de esență socialistă, ce-i drept, mustind așa, de un socialism utopic bine drapat în isme de toate felurile. Anume că darvinismul promovat de elangata editură ar fi desuet și ridicol, de vreme ce și doctrinele politice sunt și ele expirate, defuncte și inadecvate într-o lume vălurită și văluritoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

1 Comentariu

  1. Editura Humanitas , este un lucru bun ! SI daca este asa , hai sa aruncam o mina de noroi … ca sa nu mai fie asa ! Bravo Bufnila , esti un roman adevarat !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.