Sondaj: A crescut numărul românilor care cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun

Aproape 50% dintre români cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, procentul fiind mai mare decât în urmă cu 10 ani, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. De asemenea, peste 46% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent.

Percepţia asupra nivelului de trai în perioada comunistă

 

”Cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus”, relevă analiza socio-demografică.

”Aparent este şocant ca aproape jumătate dintre români să declare că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România şi tot aproape jumătate să declare că în perioada comunistă se trăia mai bine decât în prezent. Realitatea obiectivă şi absolut toate datele arată clar că nivelul de trai de astăzi, avuţia naţională, drepturile şi libertăţile sunt net superioare situaţiei de dinainte de 1989. Cu toate acestea, percepţia publică este alta, existând însă nişte explicaţii, unele parţial obiective, altele parţial subiective care alimentează acest sentiment acut de nostalgie. Printre acestea se numără: nemulţumirea conjuncturală puternică a populaţiei faţă de prezentul marcat de crizele succesive din ultimii ani, culminând cu inflaţia galopantă care a afectat serios nivelul de trai, distribuţia inegală a avuţiei naţionale din prezent care măreşte puternic diferenţele dintre categoriile afectate de sărăcie şi populaţia care are venituri medii-mari, nostalgia personală unei părţi a populaţiei faţă de perioada tinereţii proprii, procesul de socializare şi educare a tinerilor care învaţă de la aduţii nostalgici despre avantajele iluzorii ale acelei perioade (loc de muncă sigur, casă asigurată de stat), stimularea unor mituri din perioada comunistă prin campanii agresive derulate de vectori politici în special în spaţiul online. Toate acestea au dus la o mitologizare a beneficiilor comunismului pentru pături tot mai largi de populaţie, alimentând în prezent, pe fondul atrofierii memoriei colective, alegeri politice nefericite. Contracarea acestei tendinţe este o responsabilitate mai largă care revine elitelor intelectuale, elitelor politice, economice şi mass-media”, declară Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 – 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

64 de Comentarii

  1. Tzuuu ! Rareș Bogdan ce zice , că tacsu fu șef atunci și iel e șef amu ?! Echilibru între sistemi !

  2. amuzante vremuri… deci nefiind in stare sa facem un prezent normal, ne refugiem in trecut…

    ha ha ha ha ha

    comunismul, ca si capitalismul, reprezinta masura bestializarii lui homo sapiens niciuna neavind legatura cu esenta umana, cu viata…

    nu va impacientati, comunistii au configurat prezentul… aia calici, prosti, hoti, mincinosi, criminali… iliescu, nastase, basescu, isarescu, iohannis etc.

  3. chiar sunt drepturile şi libertăţile sunt net superioare situaţiei de dinainte de 1989!?
    te băga cineva la pușcărie dacă spuneai realitatea obiectivă despre anumite minorități!? și ăsta e doar un exemplu. nu mai zic despre ce s-a întâmplat în ”pandemie” sau ce ne așteaptă în viitorul digitalizat.

  4. Luat in imensa majoritate a aspectelor lui, regimul comunist a fost un lucru bun.
    Un lucru rau a fost ca ne-a condus un dobitok, lipsit de orizont si incapabil sa accepte innoirile sau sa renunte la functia de conducere in favoarea unui om cu viziune.
    -a fost un regim care n-a vandut Romania
    -pe atunci era imposibil sa furi si sa te super-imbogatesti din furt ca acum
    -invatamantul era gratuit, se facea carte in mod serios, la sfarsit fiecare avea repartitia la munca in mana.
    -Romania avea statut de tara cu prestigiu, nu era gunoiul Europei si colonia strainilor.
    -nu exista criminalitatea actuala.
    …………………
    Daca stai sa faci o lista cu avantajele, n-o mai termini……[Rumburak]

  5. Trecut edulcorat.”Inactivi, potențial activi” nu existau sau nu existau în acte, erau „cei de origine asiatică”, mai la sud, sub Punjab.A fost un rahat de o alta factura dar ține de resentimente.La intrebare”ati dori să câștigați 60.000$/an într-o lume în care ceilalți câștigă 30.000 sau 120.00 într-una care câstigă 240.000 majoritatea au ales prima variantă.
    Comunismul, cum arăta el în „obsedantul deceniu” și săracia din 80-90 e clar ca nu sunt dezirabile dar un socialism titoist e clar superior.De asta l-au demolat americanii cu atâta furie.Orice afacere privata e buna dar până la un anumit nivel.Când ajunge prea mare, .intea dispare si succesul se asigura cu măciuca financiară.Statul ramâne spectator si apar metastaze ca azi.România anilor ’70 era superbă sub multe aspecte:mâncare bună, sănătoasă si rezonabil de ieftină, păduri nesfârșite cu brazi groși de-un verde închis iar industria era prezenta in fiecare oraș.Dacă lăsau loc omului să-si faca treaba, lucrurile ar fi mers frumos.Dar comunismul nu este despre asta si vedem azi de ce.In fond, după ’89 tot aceeasi „tovarăși” ne-au purtat mai departe.Si fascismul pe care îl trăim e tot o forma de socialism, în fond.Rudă apropiata cu primul.Daca va uitați cum cad libertățile și se-ntinde sărăcia prin vest, înțelegeți de ce.

  6. Ce vă mirați (editat)?…în 35 de ani ați construit ceva?…ati distrus industria, agricultura, învățământul, sănătatea,…
    Ați ajuns să cumpărați 1 tren în 35 de ani!…noi care făceam locomotive electrice la craiova, vagoane la arad, camioane la brașov, tractoare, la brașov, nave la mangalia,….si câte altele!…
    Iar voi ăștia care ați condus țara timp de zeci de ani ce-ați furat, făcut?…
    E normal ca la un astfel de sondaj să obțineți asemenea rezultate!…

  7. „O mitologizare … pentru pături tot mai largi de populaţie, alimentând în prezent, pe fondul atrofierii memoriei colective, alegeri politice nefericite.” Pai sa scuzati bre, da’ concluzia asta merge taman bine si pentru sondajul dumneavoastra ala cu Geoana, de departe favorit…

  8. Mie imi place metodologia acestui INSCOP (care e un fel de ONG cu donatii de la Norvegieni parca, a mai fost folosit ca sursa de sondaje sa justifice expansiunea NATO acum vreo 1 an)… cica au sondat populatia peste 18 ani. Ce rost ar avea sa intrebi pusti de 18 ani? despre cum se traia inainte de revolutie? Eu unul am 40 de ani si abia-mi aduc aminte, dar nu sufeream de lipsuri. Sondajul asta ar fi trebuit facut exclusiv pe pensionarii de azi… ei au muncit in perioada aia, ei sunt apti sa compare puterea de cumparare si nivelul de trai de atunci, cu ce isi permit astazi (si din randul astora, exclusi porcusorii, judecatorii, militarii si securistii)

  9. Atunci: timp liber ,aer curat ,nu se furau pădurile,muntii nu erau cotropiti,nu milioane de mașini ,dar nici șosele,foamete si sărăcie la limită dar cel mai grav : armata obilgatorie – mai grea ca pușcaria! Libertatea relativă.Șanse de război ,zero! Acum : sărăcie relativă ,unii foarte bogati si unii abia o duc.Toxicitate la maximum,mâncare multă dar de calitate indoielnică.Timp liber- ioc,toată lumea vrea bani.Asemanări: politicienii de atunci la fel de corupti ca cei de azi.Presedintele la fel de plimbăreț si mincinos.Tinertul mai incult azi ca ieri dar și mai liber să aleagă prost.Războaie la orizont inevitabile.Sistem medical la fel de prost si atunci si acum.Nivel de train incomparabil mai bun acum dar cu un cost prea mare!!!

  10. Nimeni nu poate spune astăzi sub ce forme există şi se manifestă comunismul în lume însă un lucru e cert: El există. Chiar şi printre noi căci nu a dispărut în neant. Ciocnirea ideologică dintre cele două curente de gândire are ca principal temei limitele fiecăruia dintre ele şi masele de susținători ca le susțin şi care astfel intră în contradicție sau conflicte însă per-ansamblu, niciunul nu a adus Raiul pe Pământ iar celălalt Iadul. Omenirea a trecut prin multe dar de învățat, a învățat puțin, fragmentar şi chiar haotic. Prin urmare, nu poate să trăiască altfel decât a învățat sau s-a învățat. Binele şi Răul sunt fețe ale aceleiaşi monede şi cum fără monedă nu se poate trăi… batem moneda ca să facă ouă.

  11. Citez din dl. Stefureac:
    „…alimentând în prezent, pe fondul atrofierii memoriei colective, alegeri politice nefericite.”
    Asta-l f.. grija pe dl Stefureac, ca nu vor mai fi alesi prietenii domniei sale care-i alimenteaza conturile.
    Asa tara, asa sondaje…

  12. Regimul comunist nu a fost acelasi din 1948, cind a acaparat total puterea prin abdicarea regelui, si 1989, cind a fost inlaturat prin interventie externa, pe fondul profundelor nemultumiri ale populatiei, provocate de austertatea dusa dincolo de absurd.

    Este deci foarte posibil ca perioada anilor ’60-’70 sa fie perceputa ca mai buna decit timpurile actuale, cind libertatea dorita in 1989 s-a transformat intr-un libertinaj a tot distrugator.

    Una peste alta, cu toate pacatele sale, deloc putine, regimul comunist a fost singurul care a avut un program clar, consistent si consecvent de dezvoltare a tarii. Astazi, inca se traieste pe ruinele regimului comunist, fara nici o perspectiva concreta de a depasi starea de improvizatie, care dureaza de peste trei decenii.

  13. Se numeste paseism, adica o idealizare fortata a trecutului. Oamenii au o capacitate interesanta, o defensiva psihologica, un fel de reactie de amnezie colectiva in urma unor evenimente traumatice. Mai pe scurt, oricum, se poate numi minciuna prin auto-omisiune subconstienta. In întreaga istorie umana, nimanui caruia i s-a spalat creierul, nu si-a dat seama, sau a crezut, ca este spalat pe creier. Cei carora li s-a spalat creierul isi vor apara de obicei feroce, manipulatorii/opresorii.

  14. Romanii au fost manipulati ca la carte de diversionistii din vest ani la rand. Baietii au facut-o cu ajutorul unor romani ( cei in serviciul Europei Libere) pentru a fi credibili. Toti am muscat, extrem de putini au fost cei care nu au crezut propaganda venita din afara. Concomitent a lucrat cu spor propaganda interna anticeausista subterana a aripii securitatii tradatoare, extrem de eficienta in colectivele de munca. Ceausescu si nu comunismul devenise tinta principala, s-a urmarit si s-a realizat demonizarea sa astfel ca toata lucratura din decembrie ’89 sa fie ferita de surprize iar imbracarea acesteia cu haina revolutiei sa fie convingatoare. Sunt si acum diversionisti din tabara tradatoare care pentru a iesi de sub orice banuiala o baga mincinos pe aia cu Gorbaciov si KGB cand in realitate Gorbaciov nu mai avea nici o treaba cu Romania si Ceuasescu cedand estul Europei la Malta. Intotdeauna Ceausescu a folosit sintagma „agenturile straine” numai atunci cand s-a referit la serviciile vestice. Dupa ce a fost arestat a acuzat „agenturile straine” pentru ceea ce i s-a intamplat. Stia foarte bine ceea ce spunea. Crede cineva ca un Roman,un Voican sau alti ‘revolutionari’ de top erau oamenii KGB-ului? Nea Nelu a fost adus de acasa in balconul CC-ului pentru ca era cel mai cunoscut oponent al lui Ceausescu, imagine ce-i fusese creata tot subteran de aceiasi baieti tradatori dar si de Europa Libera. Sigur ca fiind izolat, nea Nelu si-a tras langa el cativa camarazi (gen Militaru) ce au fost aratati imediat ca prosovietici, dar acestia nu au rezistat prea mult in fata fiind epurati. Nici nu-l impuscasera pe Ceausescu si binefacatorii din vest erau deja prezenti in Bucuresti, Romania fiind
    de atunci supusa vestului. Minciuna cu KGB-ul nu tine.

  15. …bai, nea autorule, casa de la stat a fost o certitudine, locul de munca asigurat, la fel…astea-s avantaje iluzorii?…se mira cretinii care ne conduc astazi ca a scazut natalitatea la nivelul evului mediu…pai, daca te bagi dator la banca pe viata sa cumperi extrem de scump patru pereti de righips, nu mai faci plozi, ca nu ai cu ce sa-i mai cresti, platesti ratele uriase…daca stai cu parintii intr-o garsoniera sau doua camere, nu prea-ti vine sa-ti regulezi consoarta, sa te auda batranii…iar daca stai cu parintii, stai ca nu ai bani…daca nu ai bani, nici camera cu ora nu-ti permiti…iar cei care-l considera pe ceausescu un incuiat, sa pupati in cur luminile de dupa 89 care n-au reusit inca sa distruga ce s-a construit sub cizmar…si sa mancati libertati si drepturi…

  16. Cresterea permaneta a taxelor si impozitelor, a preturilor, cresterea continua a decalajului intre saraci si bogati, legislatia arbitrara si incoerenta, si imposibilitatea de a planifica viitorul au drept consecinta stresul, considerabil mai mare decat in trecut. Capitalismul autohton nu este rezultatul vreunor progrese economice si tehnice, ci a fost posibil prin prabusirea blocului comunist si are in dulap toti „scheletii” fostului regim(si pe deasupra si altii noi): incompetenta,pile, coruptie(parandarat 10-20 %, cum nu exista in alte parti ale lumii), dublu standard, rasturnarea ierarhiei valorilor, populism, demagogie, inflatie,fentarea concurentei, contracte cu statul si lipsa transparenta , investitii nerentabile, nerespectarea principiului cererii si ofertei, costuri mari cu privilegiile alesilor, ineficienta votului( candidatii sunt selectati de partide, de fapt sunt puse pe liste, pe locuri eligibile, mereu aceleasi personaje, care isi aleg si colegiile unde opozitia este slaba), si multe, multe alte nedreptati.

  17. Daca stau să mă gândesc, securistul nou l-a înlocuit pe cel vechi, iar URSS a fost înlocuit de forma birocratica a noii uniuni. De aceea, românii săraci nu văd nicio îmbunătățire. Nimeni nu se îmbogățește prin muncă în țara asta: chiar dacă el nu fură, trebuie să dea, din ce adună, unora care îl controlează. Până și covrigarii intră în politică. Impostura în funcții publice, aroganța curvelor devenite ministru, șefe, directoare, prostia și bădărania unora ca Vâlcov, Câțu, încremenirea în proiect ca la Ciucă, infatuarea costisitoare a inutilului, ca la Johannis, viclenia și lăcomia unora ca Ponta, Șova, Băsescu, Oprea izmenarul. Veniturile statului sunt cheltuite hoțește.

  18. Iar a facut ” Cufureac ” sondaj de opinie ? Pai cam are dreptate @ Rumburak . au fost multe avantaje.Atunci. Iar politrucii parca erau mai putini pe atunci ,nu ca acum. Si to’arsii din Marea Adunare Nationala , aveau un loc de munca . Erau chemati la MAN doar pentru legiferari si anumite congrese. Si ca fapt divers nomenclatura PCR era platita din cotizatiile membrilor pcr. Acum statul, adica buzunarele noastre plateste noile nomenclaturi.Aveau romanii statiuni si hoteluri ,bune-rele cum erau si mergeau la tratamente ,la odihna , basca mai veneau si strainezii ,mai ales pe litoral , acum …. Nema industrie , agricultura , turism ,etc. COLONIE ,de care-si bat joc si unii din aia ce abia au coborit din copac de prin Africa .

  19. China a devenit prima putere economica a lumii (in anii ’70-’80 Romania exporta in China o gama variata de produse ale industriei romanesti pe care ei inca nu le produceau) fiind un stat supercentralizat exact ca Romania in timpul lui Ceausescu. Doar asa liderii chinezi au reusit sa tina in frau acasa acel peste un miliard de suflete, sa le asigure acestora locuri de munca, locuinte, hrana, caldura,scoala, asistenta medicala si mai ales sa performeze ca tara din toate punctele de vedere.Iar pentru aceste rezultate Xi este numit dictator asa cum este mentinuta imaginea lui Ceausescu in propaganda lacheilor securisti care l-au asasinat pentru a inchina tara stapanilor din exterior.Daca ceea ce se intampla acum in vest este democratie avand ca rezultat distrugerea iremediabila a vechii societati, atunci mai bine lipsa.

  20. atentie la refacerea inperiilor… se lucreaza din greu iar asta e motivul pentru care tot ce tine de austria si ungaria in aceasta tara trebuie maturat definitiv si irevocabil!

  21. După 40 de ani de economie autarhică, falimentară, România a avut nevoie de 30 de ani pt. recuperarea decalajelor. Dorul de comunism se rezolvă cu un drum la gară.

  22. Lasa lasa lasa lasa ca ajungem noi aca acasa lasa Phoenix domne

  23. La mintea ta de militist din zalau spalat pe cap vezi lucrurile cu ochii altora. Securistul cel vechi era patriot si lucra pentru tara. Cei noi sunt de fapt cei care au tradat atunci langa care au venit altii tineri dar bine alesi ca si ei.

  24. Am sa dau doar cateva exemple:
    1. Cea mai scumpa paine, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei. Azi, aceeasi paine, costa cel putin 10 lei si nu este la fel de sanatoasa ca cealalta.
    2. Acum doua zile, sotia mea m-a rugat sa iau niste prajituri: cremes si savarina. Pe vremea lui Ceausescu, un cremes era 1 leu si o savarina era 1,85 lei. Ei bine, azi, cremesul, la jumatate de cantitate decat era inainte de 1980, este 10 lei. Savarina are cam aceeasi marime dar e tot 10 lei.
    3. Fiecare om avea loc de munca, cei carora nu le placea munca, aveau de ales intre puscarie pentru vagabondaj sau incadrarea in munca. Daca nu se tineau de munca, erau saltati si bagati la puscarie pentru vagabondaj si trimisi la munci grele pentri 6 luni sau un an. Dupa aceea aveau de ales intre incadrarea in campul muncii sau continuarea condamnarii la munci grele. Majoritatea se incadrau in campul muncii si se tineau de munca.
    4. Se facea scoala cu o programa inteligenta, astfel incat elevii ramaneau cu multe cunostiinte pentru ca era facuta in asa fel incat elevii sa inteleaga materiile predate. Bineinteles, si profesorii isi cunosteau meseria. In plus, invatamantul era facut in asa fel incat sa acopere si necesitatile din industrie si agricultura, pe langa invatamantul teoretic. Si sa nu uitam ca exportam masiv si produse industriale si agricole. In 1990 romania avea de primit sute de milioane de dolari, chiar miliarde, de la o multime de tari. de fapt, Romania a cam supravietuit pana acum din acele datorii de primit si din vanzarea a ce s-a contruit in 24 de ani de epoca Ceausescu.
    5. Tinerii casatoriti primeau apartament(daca aveau copil) sau garsoniera daca nu aveau copil + butelie + verighete.
    6. Etc.

    Ei bine, pentru toate acestea am ajuns sa-l regret pe Ceausescu.

  25. Pleaca ba cu Austria si Ungaria. Sunt doi paduchi pe chelia Europei. Doua tari sarace care stau cu mana intinsa la rusi.

  26. Am facut o mica greseala scriind 1980 in loc de 1990.
    Asa ca revin:

    Am sa dau doar cateva exemple:
    1. Cea mai scumpa paine, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei. Azi, aceeasi paine, costa cel putin 10 lei si nu este la fel de sanatoasa ca cealalta.
    2. Acum doua zile, sotia mea m-a rugat sa iau niste prajituri: cremes si savarina. Pe vremea lui Ceausescu, un cremes era 1 leu si o savarina era 1,85 lei. Ei bine, azi, cremesul, la jumatate de cantitate decat era inainte de 1990, este 10 lei. Savarina are cam aceeasi marime dar e tot 10 lei.
    3. Fiecare om avea loc de munca, cei carora nu le placea munca, aveau de ales intre puscarie pentru vagabondaj sau incadrarea in munca. Daca nu se tineau de munca, erau saltati si bagati la puscarie pentru vagabondaj si trimisi la munci grele pentru 6 luni sau un an. Dupa aceea aveau de ales intre incadrarea in campul muncii sau continuarea condamnarii la munci grele. Majoritatea se incadrau in campul muncii si se tineau de munca.
    4. Se facea scoala cu o programa inteligenta, astfel incat elevii ramaneau cu multe cunostiinte pentru ca era facuta in asa fel incat elevii sa inteleaga materiile predate. Bineinteles, si profesorii isi cunosteau meseria. In plus, invatamantul era facut in asa fel incat sa acopere si necesitatile din industrie si agricultura, pe langa invatamantul teoretic. Si sa nu uitam ca exportam masiv si produse industriale si agricole. In 1990 Romania avea de primit sute de milioane de dolari, chiar miliarde, de la o multime de tari. de fapt, Romania a cam supravietuit pana acum din acele datorii de primit si din vanzarea a ce s-a contruit in 24 de ani de epoca Ceausescu.
    5. Tinerii casatoriti primeau apartament(daca aveau copil) sau garsoniera daca nu aveau copil + butelie + verighete.
    6. Etc.

    Ei bine, pentru toate acestea am ajuns sa-l regret pe Ceausescu.

  27. nici nu e cazul sa faci un sondaj, luati intervallul de 34 de ani si comparati: romania 1955 versus 1989 la fel puteti compara romania 1989 versus 2023 cred ca in 2023 suntem mai aproape de 1955 insa!! in rest, oameni si oameni, pareri si pareri!

  28. ardelianu de maxtor si toti hardielienii lui care au complotat contra lui Ceausescu (nu era d-al lor), ce sa zica si el? Asa ca a luat iar polonicul.

  29. Tik-tok-ul are o mare contributie la prosteala poporului semianalfabet.Respectivii retardati născuți de mame rele de musca nu au auzit de fenomenul Pitești,nu au auzit de Gulag,etc.Cu o minima înțelegere a realității,ar vedea ca nivelul de trai al românilor sa îmbunătățit net de când suntem în UE.Apa,canalizare,gaz,etc,momai analfabete funcțional.Momaie înseamnă prost de bubuie.Pam,pam.:.

  30. Innainte de 1989 trăiau bine Securistii si Activistii de Partid ! Dar cu salari de 1800 de lei era aproape de Sărăcie . Existau Bani de Mâncare dar nu Existau Alimente ! Astăzi in 2023 sunt Alimente dar Nu sunt Bani ! Asta este Problema ! Ca nu sunt Bani ! Daca ar fi si Bani pentru Pensionarii cu 1100 de lei ar fi bine !

  31. Te-a spalat Europa Libera pe cap cu povestile alea. Erau treburi din jurasicul comunismului. Hai pa!

  32. @Valter COJMAN-ai uitat să zici de grevele din Valea Jiului,de la Brașov,de Doina Cornea,de radio Europa liberă.P metru azi nu primești de mâncare,să te înveți minte.

  33. „Realitatea obiectivă şi absolut toate datele arată clar că nivelul de trai de astăzi, avuţia naţională, drepturile şi libertăţile sunt net superioare situaţiei de dinainte de 1989.”Stefureac,ne lasi sau te refereai la alta tara fiindca eu,unul, nu vad Romania de azi in caracterizarea pe care o faci.Care avutie nationala ,aceea rasa de pe fata pamantului de „investitori” ultimul caz Termocentrala Mintia?Care libertati indidividuale?Pai tocmai ce am fost pe punctul sa fim vaccinati obligatoriu ,Clorofila ne-a interzis antibioticele,romanilor le-a fost interzis porcul de Craciun, bancile au primit verde sa ne controleze la bani iar pe net esti radiat imediat daca ai carait cotra „regulilor comunitatii”.Halal libertati.

  34. @intox:

    Nu se numeste paseism ci dezamagire si a fost simtita imediat, chiar in primii ani ’90.

  35. Va rog, ca dumneavoastra am inteles ca sunteti profesoara, spuneti-mi si mie ce inseamna „mama rea de musca” – aia, care naste retardati si momai analfabete (da’ nu de tot, numai functional, ca altfel ele stiu sa citeasca), de-alea proaste ca si bubuie (ca tot ati zis dumneavoastra ca suntem in UIE) – c-am tot cautat pe Tik-tok si nu exista… Daca era „rea de muschka” intelegeam, ca venea de la „caine rau”, da’ asa… Si nici cu „Pam-pam” de la sfarsit n-am prea inteles… Saru-mana, doamna

  36. TikT0k este mai mult pentru generatii sub o anumita varsta. E adevarat si si Facebook era pana sa fie acaparat de toata lumea.

  37. De fapt intrebarea este cand era mai de kkt.
    Ca si inainte si dupa era de tot kktul.
    Nici macar nu mai e o URSS cu o singura capitala
    Ie multe si greu de tinut socoteala.
    Se preconizeaza interzicerea centralelor de apartament sa-si instaleze sistemul centralizat dupa ce le-a bagat la USRistisi si liberali pe gat vaccinuri de 1MILIARD de euro

    Educatia cu Presedinte neam si profesor este un dezastru dupa 4 mandate de dreapta pro-europene. EUropenismul, reteta cum sa te duci in cap.

  38. Tot eu… Vai doamna profesoara, eu intre timp si uitasem, da’ acuma mi-a scris pe Tik-tok o colega de clasa mai silitoare – altfel e fata OK, nu e tocilara, nu e cazul sa faca vreo prostie, de pe bloc – ca pe noi ne-a invatat candva la scoala ca mama musca, cat o fi ea de rea, da’ se-nmulteste prin oua, nu direct prin copii…

  39. Nea Ştefureac, ce fumezi bre ??? „toate datele arată clar că nivelul de trai de astăzi, avuţia naţională, drepturile şi libertăţile sunt net superioare situaţiei de dinainte de 1989” ?? Care date bre, alea scoase din burtă tot de voi ? Dacă poporul te contrazice, tu de ce te p!ș! contra vântului ? Numai așa, să te dai în stambă ?

  40. Conform dicționarului, locuțiunea rea de muscă are două sensuri: unul propriu „(despre vite, cai) care suferă din pricina muștelor” și unul figurat „(persoană) care nu-și poate înfrâna simțurile; (om) senzual”.

    Așadar, referitor la oameni expresia „rea de muscă” se referă la o femeie nimfomană, care nu este satisfăcută de propriul bărbat și caută să își îndeplinească plăcerile carnale prin alte relații.

  41. La ASA O Chestiune NU se poate da un Raspuns CORECT si SIMPLU.

    Sper sa fac o Istorie Personala, ca sunt nascut in 1945, „FRATE” Geaman ca Varsta cu Comunismuu’ …

    Abia DUPA Scriere, pe Ani, am sa pot da un Raspuns Documentat.

    Unuu’ SCURT si oarecum semnificativ este :

    O Ocazie RATATA, pen’ca SE PUTEA MaiBine, in aceleasi Conditii !

    Dincolo de Ideologii, a fost un Sitem de PUTERE care putea fi MULT mai eficient.

    Dar, NU avea DESTUI Oamneni DESTEPTI, in Masura NECESARA.
    Iar Ceausescu era un Tip INCHIS, posac si RAU la Matze.

    NU stia sa comunice.
    Atunci il injuram, de multe ori PeBune.

    ACUM imi dsau seama ca in MUUUULTE Cestii avea Dreptate.
    DAR, daca NU stia comunica, direct ?

    Iar AutoDeclararea ca Geniu a fost contraproductiva.

    Iar cel mai mult supara, promovarea Matracucii de Nevasta, SI EA ca Geniu.

    ASTA provoca Repulsie SI deci Lipsa de Rabdare in a discerne CE zicea BINE, ATUNCI.
    Iar in Ultimii Zece Ani, innebunise de TOT.

  42. CONTINUARE
    Benzina cu Portia, de umblam cu Doua BOMBE (canistre de benzina)_ in Portbagaj.

    Avorturile interzise si ca Urmare CRESTEREA pe Banii Romanilor a Etniei ConLocuitoare si Parazita.
    Ca se dadeau Alocatii, catre 300 de lei Lunar de Copil, PLUS Premiul lunar de de Mama Eroina cu PATRU Copii, pentru Nevasta, de 400 de Lei, desi si IO, care ii intretineam p[e TOTI, putem fi Tata Erou … 😊
    Nevastasaducea Acasa peste Leafa, 1200 de lei, deci in total cam 5000 de lei lunar, pana in Decembrie 1989.
    Am comis-o de Doua ORI, cu Avortuu’, cate 10 000 de Lei, ca aveam deja PATRU Copii, facuti de Voie, ca aveam Bani.
    Am carat pe Doctor cu Masina la Domiciliul personal si Sculele IMPRUMUTATE de Ala de la Alt Doctor, arse pe Aragaz cu Spirt, pentru, DezInfectie.

    InDobitocirea prin LIPSA TV de Calitate si DOUA Ore zilnic.

    Lipsa Caldurii in Case (Ca SI ACUM !)

    Ratiile la Alimente, care au permis Specula NeRusinata a Comerto-Securistarimii.

    Ca sa hranesc Copiii am luat odata de la Restaurant zece Kile de Organe, de la 66 de lei la 100 de lei Kiluu’, adica o Sacosa de Carne 1000 de lei, a treia Parte din Leafa de Director de Uzina,
    Dadeam Zaharuu’ (SASE kile la Ratie pe SASE Litri de Ulei, ca gaseam Fraieri care consumau Zahar in Prostie , ca SI acum.
    Sigur am sa scriu Povestea Comunismului, far’de Farfitii Politice TAMPITE.

  43. ”Cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus”
    ___________
    TAMAN de aceea am incredere mai multa in astia decat as avea in niste manipulati #RESIST🤔 !

    PROSTII astia peiorativ expusi, in sondaj, sunt de facto tocmai prin rezisetenta la PROPAGANDA si atentia la VIATA REALA
    la lipsurile din PORTFEL de atunci si de acum comparand PRACTIC +
    efortul in munca depus atunci fata de cel depus acum … de crezut in CE_SIMT_CA_NE-MANIPULABILI !

    ATENTIE ! …
    daca prostii, care prosti fiind, vad doar REALUL asa murdar si crud cum e … ne-manipulabili prin PROPAGANDA fie ea comunista sau progresista si prostii astia DOAR SIMTIND PE PIELEA LOR REALUL …
    nu vazandu-l prin niste FILTRE-EDUCATIONAL-DRESABILE pre-meditate ideologic de „guvernarea actuala ! BANCU MAMA ! 😀
    spun ca e mai rau decat atunci …
    si din cauza simplitatii lor omenesti (lipsiti de garagaunii 😎`unei educatii-dresuri de orbire si ascundere mediatica a REALITATII REALE)

    ATUNCI PERCEPTIA LOR clara, ne-viciata propagandistic, ne-dresata, ne-mijlocita cu REALITATEA PORTOFELICA(!) e CRUDUL dar ascunsul adevar !
    😎😎😎Evident CEAUSESCU redistribuia averile statale … azi insa diferenta ORAS-SAT e capitalist-social degaradanta ! 😎😎😎
    VOX POPULI VOX DEI !

    PROSTIMEA are avanatajul ca din prostie
    nu si-a asumat-prezent filtrele ROZ prin care le e deformata „DESTEPTILOR” realitatea PSEUDO_perceput-filtrata in realitatea manipualtoriu ante-calculata ! 😀

    IQ=?
    😉
    😀 😀 😀

  44. „😎😎😎Evident CEAUSESCU redistribuia averile statale … azi insa diferenta ORAS-SAT e capitalist-social degaradanta ! 😎😎😎”

    NASOL-ul eca in ROMANIA se simte clar ca
    BOGATIA NATIUNII e REDISTRIBUITA mai rau decat era rau distribuita-n comunism !
    CLAR ca bogatii devin mai saraci si saracii mai multi … proportional prezentului (definitiile SARAC, BOGAT) =
    asta-i CAPITALISMUL ! Asta nu e dilema !
    Vezi evolutia CAPITALISMULUI in USA de exemplu ! Si ! Vezi ce-a zis MARX despre … capitalism -> imperialism 😀
    din cauze de … bogatii devin mai bogati, sracii mai multi si
    pestele mare inghitind pesti mari devine si mai mare si … la urma de tot lacul mai are miriade de pesti mici si ingroziti si doar cativa pesti satu si gigantici !
    MDA ! 🤣🤣🤣🤦‍♂️
    IQ=?
    😉

  45. PROSTIME vede ca dupa COMUNISM a aparut o inegalitate CAPITALISTA intre RURAL si BURGHEZ (burg=oras) !
    Nu e in legea CAPTALULUI de-a genera detinatori de capital ? !

    NU auzim si vedem GRAFICE SINCERE despre lume cum ca
    BOGATII DEVIN MAI BOGATI si SARACII mai multi si mai saraci (proportional modernitati 😛 epocii ) ?

    CAPITALISMUL propvoaca CICLIC … REVOLUTII ! E in structura lui sistemica „gena” care-l ucide istoric periodic !
    Mi-e teama ca SUTEMUL BANCAR MONDIAL se duce BUUUUUUH !

    DE CE ?

    Pentru ca de decenii DATORIILE DE STAT cresc , doar cresc , EXPONENTIAL cresc , verificabil doar cresc in
    INCOMENSURABILE !
    Ca oameni nu ne vom putea minti intre noi la nesfarsit …si emotia minciunii va produce sange varsat !
    ISTORIA SE REPETA ! TRIST !
    🙁
    Nu trebui sa fie anticapitalist sau anticomunist ca sa vezi ca BANCILE MAMA … mor de obezitate … CREDUTIVA !
    Trebuie doar sa nu fi foarte prost sau foarte fanatic intr-ale IDEOLOGIILOR !(fie ele care-or fi!)

    IQ=?
    😉

  46. IQ ridicat insemna si sa mergi cu intelegerea in miezul unei probleme !
    IQ mintit si fudul insemna sa dansezi verbal simpatic pe „scoarta” unei probleme si
    sa faci analize pe tema … SEXULUI INGERILOR !

    MISHTEAUX nu PROPHET (MAGA!) pentru ca e artist in palavrageli fara rost
    ci pentru ca mereu stie ce-s detalii-incurcalume si ce-i structura intima unei probleme !

    !”NINGE PE FED” 🙁 … pana-n „27 decembrie” cel tarziu 🙁 🙁 🙁

  47. Ce frumos descrii momaia duamna parfesoara . Si ce final…. Parca-i dintr-o tragedie greaca . Adica ” momaia-i proasta de bubuie” si dumneata duamna parfesoara faci ” pam pam ” . Cred ca ai gresit . Poate ” pac-pac ,dar de la o momie care stie limbi straine te poti astepta la orice, nu ?

  48. Normal ca era mai bine. Si atunci, dar si acum, nu traiam in bogatie. Atunci macar banii erau bagati in strazi, orase, santiere, nave, cai ferate, uzine. Acum TOTI banii se duc in spagi, comisioane, masini de lux, vacante, vile.
    1 tren nou nu am cumparat in 30 de ani! O cale ferate nu am modernizat in 30 de ani! Un spital nou nu am construit!
    Cum sa fie mai bine daca in 30 de ani nu s-a facut NIMIC?!?!?!

  49. Acest sondaj nici nu ar fi trebuit facut pt. ca se vede si din avion ca inainte de 1989 era mult mai bine comparativ cu ce traim cu totii la ora actuala.Romania era intreaga ,datorii la bancile straine nu aveam,fiecare roman avea un loc de munca asigurat inclusiv toti care terminau o facultate sau scoala profesionala,invatamintul gratuit si pe timpul ala se si facea scoala nu ca acum,siguranta populatiei era sigura ,nu existau gratii la toate geamurile,usi blindate sau sisteme de alarma ,copii nostrii nu erau pusi in pericol asa cum vedem ca exista acum,toata alimentatia noastra era sanatoasa ,lista ar fi foarte lunga asa ca sint convins ca toti care au trait atunci stiu asta si pot face diferenta intre ce era atunci si ce dezastru exista astazi.

  50. Pe vremea lui Pingelica au existat petru categorii de oameni:
    1. Oamenii de la oras, fara pile, care stateau la cozi sa prinda niste ” tacamuri ” de pui;
    2. Taranii, care lucrau tot in oras, dar furau din recolta;
    3. Smecherii, care se ” descurcau ” cu mis-masuri;
    4. Securistii si activistii, care mancau de la Gospodaria de partid, la preturi reduse.
    Azi:
    1. Prima categorie n-o duce mult mai bine, dar nu regreta schimbarea;
    2. Taranii puturositi, regreta ca trebuie sa se descurce si altfel decat din furat;
    3. Smecherii nu regreta, ca se descurca si acum;
    4. Securistii si activistii traiesc din pensii speciale, si-au scolit beizadelele si le-au proptit in afaceri.
    Eu nu regret!

  51. Astia care ati primit butelii pe vremea lu’ Ceasca!
    Desfaceti robinetul si inchinati-va ca sa fie pline.
    Nu va faceti probleme! Oricum va bubuie mintea.

  52. Daca va duce dorul sa traiti ca in Comunism , taiati-le Apa Calda , Caldura , Telefoanele Mobile , Internetul , Cablul , Mallurile , Marketurile de Bloc , Carnea , Laptele , Pâinea si sa va vedem Cum Traiti ? Ca in Comunism ?

  53. „Neagu Mircea spune:
    13 DEC. 2023 LA 19:00”

    Nu ti-e straniu ca desi argumentele aduse de tine nu-s fantezii
    TOTUSI devin atat de multi „nostalgici” comunismului … ?

    CEVA DOARE AZI … altfel nu-mi explic cum oamenii desi stiu ce-a fost inca-l mai regreta: COMUNISMUL !
    Oare ce crezi tu pe „chestia” asta ? Despre e ce traiesc acum nu pot spune nicica-i „colivie de AUR” macar 😀 !

    Poti fi si altfel decat superficial si … lozincar ? 🙂

  54. …e ca desi LUMEA EVOLUEAZA si devine din ce in ce mai , aparent satula si „imbelusugata” …libera la pasapoarte etc.
    NUMARUL ALORA care devin(!) NOSTALGICI 😉 creste in loc sa scada !

    … asta spune ceva despre alte chestii decat cele pur-capitalist❤️-materiale = CEVA ne multumeste crescand-in-numar lumea
    AZI !
    😉
    Nu e bine sa contrazici realitatea pentru a apara niste lozinci … numarul nemultumitilor chiar creste desi „mai bine azi”
    DE CE ? 😛

  55. COMUNISMUL A FOST CEL MAI BUN LUCRU CA S-A INTIMPLAT ROMANIEI. A MAI EGALIZAT SI INVATAT MAI MULTA LUME. ALFEL ERAM CA O TARA DIN AMERICA DE SUD IN EUROPA. TINETI CONT CA 85% DIN ROMANI ERAU TARANI.Mie si fratilor mei ne-a facut numai bine. Am avut doi parinti necalificati carator de span tabacara de piei de ciini morti si noi copii datorita comunismului care ne-a trimes sa facem scoli MOCA am ajuns un inginer, farmacista,maista confectii si economist. Toate astea datorita conditiilor creiate am stat la inceput intr-o camera si un antreu 6 persoane mergeam sa ne facem lectiile la biblioteca din coltul strazii ca acasa nu aveam loc nu erau decit paturi si un sifoner. Apoi am primit apartament cu trei camere. Toti am facut o scoala fara restrictii doar sa invatam si am ajuns ce am spus mai sus. La conditiia familiara de atunci daca eram azi eram tot hamali sau curatatori de rahat de senili prin UE. De aceia spun ca cel putin pentru mine a fost o mana cereasca. Nimic nu a fost mai bun ca comunismul care ne-a ajutat sa ajungem oameni.

  56. Buuun, deocamtata proportia e de 46%, dar ce se va-ntampla daca proportia depaseste 50% si devine majoritara? „Eta vapros”! Adica, pentru neofiti: „asta-i intrebarea. Cam Hamletiana, nu? Ei, stie careva?

  57. Întrebarea este foarte parșivă deoarece regimul comunist a avut diferite etape, dar în special cele două :
    din 1944- 1955 și apoi până în 1989 .
    Prima în care la conducerea statului au fost cei veniți pe tancurile sovietice să implementeze prin jaf, crimă și teroare visul lor de aur – comunismul în care românilot le mergea nu cu mult mai rău decât le merge acum, când la conducere auajuns urmașii celor de-atunci și perioada după 1960 când am reușit oarecum, mai ales pe vremea lui Ceaușescu, să scăpăm de ei, pentru vreun sfert de secol, numai că acum se repetă situația !
    Și încă ceva : În orice perioadă istorică depinde de tabăra socială, sau politică în care te afli, că nu pentru toți este percepută sau trăită la fel.
    Faptul că atunci nu puteai să-ți exteriorizezi bunăstarea în halul ăsta de neam prost ca acum, îi nemulțumea cu siguranță și atunci pe unii, faptul că homosexualii pe vremea lui Dej erau băgați la închisoare, iar Ceaușescu îi trimitea să se trateze în spitale, cu siguranță că „ actualilor” li se pare un câștig fenomenal, mai ales că astăzi pot seduce atâția adepți, ajutați de legile actuale.
    Dar ceea ce este întradevăr grav, în cei 34 de ani de la marea cacealma din 89, România a pierdut mai mult dect în cele două WW la un loc , ajungând să piardă mai tot ce-i aparținea , dar și să fie datoare vândută pe încă vreo două generații.
    Ceea ce spune mai multe decât orice sondaj, adică totul ! 😎

  58. @MirceaNeagu care lapte? Ala care costa 3 euro/2 litri? (In uk 1 litru costa 3.7 lei). Carne? Care, aia din Polonia sau Ungaria? Rromania nu mai produce carne. Internetul, telefoanele mobile nu existau pe vremea aia.
    Omule, daca nu exista comunismul, nu existau orase, infrastructura si nici nu aveai strazi, cai ferate etc.

  59. @Viorica Baltanica…vorbesti de experimentul Pitesti si de Gulag? Ce zici tu daca il mai facem odata cu materia prima ce o avem acum? Cu cei cu Rolex-uri ce ne sfideaza, cu cei ce se plimba pe banii saracilor in tari africane fara sa produca nimic, cu cei ce fura pensiile celor ce au muncit in comunism si ii batjocoresc in azilele groazei. Ce zici? Merita Viorico astia la Gulag? Tu cu cine crezi ca at face comunistii Gulagul? Nu cu astia ce isi bat joc de clasa anaratilor si ii subjuga? De ce credeti voi ca au intarzis Partidul Comunist? Daca astazi eta infiintat si mergea pe aceleasi principii, erau alesi de oameni. Si numai aveati acesti asupritori ignoranti. Pana una alta …suferiti. De asta cauta sa va ia libertatile ce le aveati pana si in comunism. Ca sa numai aveti dreptul de a schimba ceva.

  60. Desigur, în „comunism„ (care n-a existat) n-au fost toate lucrurile bune, da, au fost nasoale, dar cele esențiale, fundamentale pentru existența unei națiuni au fost de departe mult mai bune ca acum. Mai aveam o țară a noastră, o forță productivă considerabilă, s-a construit mult pentru oameni, exista o demnitate a poporului român, contam, eram mult mai respectați ca acum în exterior etc. Regretatul Ion Rațiu pe care am avut norocul să-l întâlnesc îmi spunea că interzicerea PCR a fost o prostie, în niciun caz democrație. Halo,ăștia cu „anticomunismul la seral„ ia citiți voi eseul lui Einstein:„De ce socialism„ ca să vă lecuiți de capitalism. Cum stăm cu mândria de a fi român? Ia să v-o zic eu: Mândru că sunt roman/ dar tot mai puțin stăpân/Suntem mândri c-avem NATO,/Oare n-am îmbulinat-o?,/Ce bine c-avem F-16,/De rest ni se rupe-n 14!,/Suntem mândri și în UE,//Bunăstarea unde e?/Schengenu să mai aștepte,/Poate ne lingem pe dește,/Avem gaz, avem petrol,/Dară prețu-i cam nasol,/Geaba avem Marea Neagră,/Dacă n-avem minte-ntreagă,/Suntem gata a trăi,/Mai puțin vrem a muri,/Pentru țară și popor,/Ce mai, faptă vitejească,/(N-ați avea amnar și iască),/România să trăiască!
    (

  61. @românul sătul de ei

    Dragul meu dacă teoria ta e corectă expică-mi te rog din cine este format cei 70% care cred ca direcția actuală a României ( țucălară la UE și NATO ) e una greșită.
    https://www.cotidianul.ro/sondaj-ires-sapte-din-zece-romani-cred-ca-directia-in-care-merge-romania-este-gresita/

    Nu zic da spui totuși 70 % nu cred în harneala ta da uite încă mai sunteți 30% voi ăștia care mai credeți că ori UE și NATO așa cum sunt ele Acu mai încolo o să fie mai bine.

    “Țăranii puturoși “ stii ce ? Hai sictir și taxe mai mari, mult mai mari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.