În noiembrie 2025, în cadrul emisiunii „România în direct” de la Europa FM, CTP și moderatorul Cătălin Striblea purtau o discuție despre femicid, relatează știridirecte. Gazetarul a punctat atunci că aceste tragedii se întâmplă pentru că femeile „nu pot opune rezistență” în fața bărbaților. Atunci, CTP a avut un derapaj la adresa Dianei Șoșoacă.
„Pentru că o femeie nu poate opune rezistență, în marea majoritate a cazurilor, cu excepția doamnei Șoșoacă, care este inviolabilă. Deși domnul George Simion a spus că o va agresa sexual, nu cred că poate. Nu știu cine pe cine agresează dacă se apucă domnul Simion…”
„Irefutabilul” CTP
Miercuri, proiectul care definește femicidul drept „ucidere cu intenție a unei femei” și stabilește că femicidul va putea fi pedepsit la fel ca omorul calificat a trecut de votul final. Au fost 284 de voturi „pentru”. În acest context, Diana Șoșoacă a postat pe Facebook un răspuns la afirmația lui CTP din noiembrie.
„RĂSPUNS PENTRU CTP, CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ SUNT UNICA FEMEIE INVIOLABILĂ!
PENTRU CĂ EU SUNT UNICA FEMEIE INVIOLABILĂ, DVS SUNTEȚI SUB ACEST ASPECT, IREFUTABIL! DELOC UNIC!”, a scris Șoșoacă pe Facebook.
Conform dexonline, irefutabil înseamnă „care nu poate fi combătut sau respins, de necombătut; absolut convingător”. Desigur, postarea europarlamentarei este un joc de cuvinte.
Inviolabil, conform aceleiași surse, înseamnă „care nu poate fi violat, încălcat, atins”.
Ce presupune proiectul care definește femicidul drept omor calificat?
Sunt introduse în Codul Penal circumstanțe agravante la omorul calificat. Faptele de omor comise asupra fostului soț/soție, concubin, partener sau cele motivate de gen, de divorț, refuzul căsătoriei sau de răzbunare sunt pedepsite mai dur.
Femicidul va putea fi pedepsit la fel ca omorul calificat cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenție pe viață.
Totodată, proiectul prevede colectarea și publicarea anuală de date privind femicidul și violențele care îl preced. Inclusiv informații despre relația dintre victimă și agresor. La momentul actual, există problema lipsei unor statistici clare, ceea ce a permis minimalizarea fenomenului.
„În scopul cunoașterii dimensiunii femicidului și a riscului de femicid (…), organele de poliție și cele judiciare, precum și institutele de medicină legală colectează datele relevante”, se arată în lege.
Cum a reacționat o membră S.O.S România în plen
„Încă de la început vreau să afirm că este un proiect de lege despre care sunt convinsă că va coagula voturile și susținerea noastră a tuturor, dar îmi exprim și nedumerirea față de faptul că acest proiect este elaborat, în cea mai mare parte, de partide care guvernează de treizeci și ceva de ani. S-a tergiversat, s-a întârziat, nu a existat preocupare.
Acest fenomen al violenței în familie, despre care și eu nădăjduiesc că, prin acest proiect de lege, va fi oarecum diminuat — pentru că e prea mult să spun eliminat —, ne determină să susținem acest proiect, în ciuda faptului că este departe de a fi perfect.
Vă spun un singur aspect: la articolele 2 și 3 din proiect regăsim raportări făcute de Ministerul Justiției, la propunerea MAI, apoi raport făcut de MAI, apoi altul făcut de MJ, ca apoi să găsim un alt raport făcut de o structură din cadrul Institutului de Sociologie. Considerăm că este prea mult și credem că ar fi fost mult mai eficient dacă o singură structură ar fi gestionat acest proces”, a spus Verginia Vedinaș.
Bălăcăreală a la Bukhri(București ,țig.).Cât despre pedeapsă, sunt femei care-și ucid sau vând copiii(tot aia), care-și otrăvesc sau lovesc bărbații, unii dintre ei, neputincioși din cauza vreunei afecțiuni nu se pot apăra, etc.Legea, o inițiativă bună, a eșuat în ridicol și wokeșeală. În loc să specifice tipologia vizată, a sfârșit prin crearea unei clase privilegiate de infractori. Mai la vale, vrei pârmaie puțină, te declari femeie! Și merge pentru că”a trans woman is a real woman”! Ai curajul sa spui că nu-i așa?
. (e deja prea multa bagare in seama !)
Si in cazul barbatilor agresati (nu numai verbal ) cum se defineste legal acest lucru ?
Declaratie contra declaratie…Ambii au dreptate…El se refera la aspectul juridic, ea la aspectul ontologic…
Daca i-a raspuns la nesmitire, nu e bine. Ca si cu Iranul, dupa ce primeste bombe in toata tara, titlurile din presa sunt: Iranul ataca…
Nu stiu cine „sare la gat”, deocamdata Sosoaca Ii raspunde lui CTP care se pare ca el a sarit la gatul d-nei.Titlul este tendentios.
Mult respect distinsă doamnă! Excelent ați punctat,la înălțime că de fiecare dată
Femeia are vervă! Aș putea jura c-a fost colega de redacție cu distinsul în cauză…
Gigi Becali: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”,
Ai dracu, s-au gasit ruda.