O specie nouă de pasăre și-a făcut apariția în țara noastră

O specie nouă pentru avifauna din România a fost observată pe Lacul Tătaru din judeţul Brăila, unde a fost identificat un pescăruş mediteranean, transmite Societatea Ornitologică Română.

Larus audouinii este un pescăruş caracteristic ţărilor din jurul Mediteranei şi coastei nord-vestice a Africii. Acesta are ciocul roşu, picioarele gri-albăstrui şi spatele de un gri foarte deschis.

„La finalul a două zile de teren în timpul cărora a participat la amplasarea unor noi cuiburi artificiale pentru şoimii dunăreni, în drum spre casă colegul nostru Ciprian Fântână a identificat o specie nemaivăzută în România până acum. Larus audouinii este un pescăruş caracteristic ţărilor din jurul Mediteranei şi coastei nord-vestice a Africii. Ca aproape toate celelalte specii de pescăruşi (peste 50), este întâlnit în zone acvatice, deşi preferă ţărmurile marine, şi este un ihtiofag (se hrăneşte cu peşte), dar şi omnivor oportunist (consumă orice materie organică găseşte – insecte, crustacee, plante etc.)”, reiese dintr-un articol postat pe pagina de internet a SOR.

Conform aceleiaşi surse, pescăruşii sunt printre speciile cel mai dificil de identificat în teren şi există numeroase cărţi dedicate diferenţierii unui pescăruş de altul. Dificultatea e dată de penajul foarte asemănător la specii diferite, de faptul că acesta diferă în funcţie de vârsta păsării şi de sezon, dar şi de variabilitatea foarte mare a penajului în cadrul aceleiaşi specii.

„Specia e clasificată drept Vulnerabilă conform criteriilor IUCN, deoarece în ultimii 10 ani a scăzut cu peste 50% numărul de exemplare. Declinul populaţional a fost cauzat de numărul foarte mic de pui care au ajuns la maturitate în cea mai mare colonie a acestei specii, principalii vinovaţi fiind prădătorii tereştri şi diminuarea resurselor de hrană”, menţionează SOR.

Potrivit aceleiaşi surse, apariţia unei specii accidentale, adică în afara arealului cunoscut, poate fi un prim semn că specia este în expansiune, dar „nu e suficientă pentru a trage concluzii” în ce priveşte extinderea distribuţiei.

„Speciile de păsări nou observate la noi în ultimii ani (şi nu sunt puţine!) nu reflectă neapărat o stare mai bună a habitatelor, ci sunt mai degrabă un semn al creşterii numărului de observatori specializaţi (amatori sau profesionişti), al creşterii accesibilităţii instrumentelor optice necesare pentru observarea (şi imortalizarea) păsărilor (binocluri, lunete, aparte foto cu teleobiectiv), al creşterii disponibilităţii de timp şi resurse a celor care au această pasiune şi/sau profesie şi, de ce nu, al eficientizării comunicării dintre cei care pot confirma, verifica şi împărtăşi bucuria adusă de inedit”, arată SOR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.