Da, a existat hiperalarmism şi hiperreacţie faţă de SARS-CoV 2. Tot mai multe minţi văd această realitate. Au dreptate şi cele care spun în continuare că viteza contagiunii a impus o reacţie specială. Rămâne în dezbatere doar dacă era într-adevăr necesară oprirea activităţilor economice aşa-zis neesenţiale. În acest plan, concluziile vor fi influenţate de felul în care are loc repornirea acestor activităţi. De urmărit un indicator: creşterea datoriilor suverane.
Acest indicator are a fi un important narator al acestei epopei negre.
Mai există unul: mişcările comerciale. Ce poate fi cumpărat ieftin acum? Hoteluri, restaurante, malluri, echipe de fotbal. Cine le poate cumpăra? Capitalul chinezesc? Da, este deja activă această tendinţă.
La urmă, e prea posibil ca excedentul financiar al Chinei să fie investit deja în lumea largă. Consecinţa geoeconomică? China devine o putere economică de rangul SUA. Un vis al Chinei, blocat până acum de înţelegeri euroatlantice, ar putea deveni realitate.
Dacă aşa vor arăta concluziile acestei crize fără precedent, cu atât mai mult vor fi cercetate eventualele intenţii vinovate ale statului chinez şi ale complicilor săi. Un Nürnberg al acestui criminal război economic? Greu de imaginat. Mai ales pentru că nu învinşii, ci învingătorii au organizat acel proces de la Nürnberg, or actualii învingători (dacă există) nu vor dori să se judece pe ei înşişi.
Cea mai îndepărtată consecinţă posibilă? Moneda chinezească ar putea să se impună, alături de dolar, ca instrument financiar cu valoare globală, mijloc oficializat de estimare a rezervelor monetare naţionale. Ceea ce, de altfel, a visat şi moneda euro. Să ne amintim acest secret deja devoalat: Irakul a fost atacat a doua oară pentru că refuza să mai vândă petrol altfel decât în euro.
Pe termen lung, riposta ar putea încerca să amorseze un război civil în China. Sub actualele mijloace IT de supraveghere a populaţiei, ar fi o formă de a lupta într-un trecut care nu mai există de multă vreme.
Istoricii ar avea de regândit toată povestea comunismului sub întrebarea: la ce a fost bună acea aparentă nebunie? Ce ar face o putere comunistă care ar avea acces la toată tehnologia de vârf a Occidentului? Cine ar fi putut gândi că răspunsul era: „S-ar pune în serviciul globalizării”?! Poate doar acei „iniţiaţi” care vorbeau încă din vremea Războiului Rece despre convergenţa contrariilor ideologice. „Un stat, două sisteme” – a numit Deng Xiaoping acest curs al lucrurilor. Iată-l, azi, cu numele său adevărat: globalizare. Un produs nonideologic al tehnologiilor. În primul rând al tehnologiilor. Crizele îi costă în chip socialist pe toţi contribuabilii. Normalitatea duce profitul doar spre munţii de capital.
Subventionarea de catre China a finantelor SUA,aflate in stare de faliment,a mascat declinul acesteia…Deficitul comercial dintre cele doua tari este intretinut si de firme americane si occidentale ale caror marfuri inunda piata yankee…Nivelul datoriilor bancare si al coruptiei este foarte ridicat in China.Un sfert din terenurile ei agricole sunt poluate.Orasele…Chiar daca Occidentul va deveni mai protectionist, China dispune de o vasta piata pentru export in Asia, unde puterea economica in multe tari este in mainile comunitatii chinezesti locale…Sa fie aceasta pandemie pretextul pentru smulgerea mastii de pe obrazul globalismului, sau o simpla repetitie inaintea instalarii in epoca spionarii generale de tip „Big brother”? Sau amandoua?