În sfârșit, Arena Națională a fost inaugurată! Au fost valabile biletele unui meci al iluziilor deșarte. Am vrut să sărbătorim Naţional Arena (sau viceversa), una dintre multele afaceri grosolane ale actualului regim, cu Messi și celelalte mari produse argentiniene de export. De ce? Că ne ascundeam marea afacere și fotbalul mediocru îndărătul unui meci la care am crezut că putem cumpăra (importa) adversarul. N-a ținut! Marea noastră cultură de cartofi din strada Maior Coravu a fost inaugurată într-un meci cu Franța. Ar fi trebuit să fie un meci pe viață și pe moarte. A fost însă unul atletic, fără cap și încheiat prin brazde și gropi, cu limba scoasă și cu ochii la ceas.
Cum arată stadionul? Multă lume care l-a vizitat, în special oameni care nu au văzut multe altele asemănătoare, a rămas încântată. Unii, mai ales cei care nu știu dedesubturile și n-au nici termen de comparație, se mulțumesc cu puțin. Arena Națională poate fi considerată o mare hoție. Ca și asfaltările, ca și autostrăzile. Proiectul poartă amprenta strângăreților Adriean Videanu și Raul Doicescu, tovarăși de afaceri nebune și prieteni de vacanțe exotice de lux. Raul Doicescu este proprietarul cunoscutei firme Bogart (cea implicată în asfaltarea Colentinei, în Catedrala Mântuirii Neamului, în Cathedral Plaza – cea care trebuie dărâmată, în preluarea pe nimic a celeilalte jumătăți din hectarul bisericii din Ciofliceni, în reparațiile de mântuială de la Academia Română, lista lucrărilor de tip combinație fiind enormă). Doicescu, prietenul de vacanțe al lui Videanu, a fost un abonat al aranjamentelor făcute cu toate regimurile postdecembriste. De altfel, Arena Natională i-a și adus lui Adriean Videanu și un dosar penal pe care numai tertipuri avocățești, juridice și de Parchet îl mai țin în loc. Tot regimul Băsescu se screme să-l ascundă și să rezolve situația celui care a coordonat afacerile cu energie, pe post de dispecer politic al PDL.
Oricum, Național Arena este un stadion destul de frumos desenat, dar construit de mântuială. Arătura tip cultura cartofului de pe gazon o demonstrează pe deplin. De altfel, prin minutul 35 al meciului România – Franța, Gigi Becali și George Copos se înțelegeau cum să schimbe gazonul ca să poată ajunge în minutul 90 al viitoarelor meciuri din Europa League.
Ce se vede în interiorul și în spatele terenului de la Arena Națională? Ieftineală, ieftineală, ieftineală și finisaje executate modest. Betoane cu nemiluita (pe la ele s-au scurs banii) vopsite în alb, două lifturi IFMA care merg ca dracu’ și niște scări între etaje care tremură la fiecare pas ca o piftie. Marea noutate, lojele de lux arată și ele tot a ieftineală. Un asemenea stadion nu costă mai mult de 100 de milioane, cu șpagă cu tot. În România, el a fost construit cu 240 de milioane de euro, exact ca autostrăzile și ca șoselele care au generat profituri de 30-35% din valoarea lucrărilor efectuate. Arena Națională, oricât de admirată este de iubitorii de fotbal, poate fi încadrată liniștit între marile golănii ale statului român. Sau făcute în numele acestuia, pe banii contribuabililor! Nu exagerez câtuși de puțin dacă afirm că, într-o țară de guvernanți serioși, pe 240 de milioane de euro s-ar fi construit trei asemenea stadioane. În China, la un cost de 240 de milioane, cel puțin trei-patru implicați în contractarea și derularea proiectului ar fi fost executați la centrul terenului. Ca deschidere la un meci sau ca spectacol suplimentar la sfârșitul acestuia!
Faptul că Sorin Oprescu a izbutit să închidă la timp proiectul Videanu-Bogart-Max Bogel enervează peste măsură. De altfel, inaugurarea Arenei Naționale n-a adus decât un strop de mândrie în sufletele românilor și câteva procente în plus în sondajele lui Oprescu. Cu toată risipa nebună de bani comisă de Videanu et comp, Oprescu a inaugurat stadionul la termenul fixat. Ceea ce, în România, rămâne între raritățile de subliniat în calendar.
Meciul? Atmosfera a fost greu de comparat cu ce am mai văzut la alte meciuri organizate în România. Cel puțin în tribună. N-am mai întâlnit niciodată un asemenea public. Păcat că în teren n-a fost o echipă pe măsura sa. Bănel Nicoliță a fost ca de obicei buimac, Tănase ghidat de prea puțini neuroni, iar Marica a alergat mai mult ca pentru sutele de hostese din tribune. N-am avut atac și, după accidentarea lui Costin Lazăr, am rămas și fără un om cu mintea clară la mijlocul terenului. Nu le-aş da note de trecere decât lui Chiriches, Raț, Bourceanu și, mai ales, Costin Lazăr. Ceilalți, inodori ca gîndirea lui Victor Pițurcă.
Francezii? Mai mult speriați de arătură decât de adversari sau de public.
Putem nota în agendele noastre încă o mare afacere de proporții făcută de câțiva care au semnat în numele statului român, încă o ratare a calificării la un turneu european, încă o echipă națională încropită și încă o zi de toată frumusețea. Ea ne-a demonstrat că românii se pot bucura din nimic, dar, la urmă, când judecă lucrurile, te fluieră ca pe ultimul derbedeu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.