Statul român, pe un munte de datorii

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în august 2024, până la 886,983 miliarde lei, de la 876,288 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 52,7%, de la 52% în iulie (PIB conform comunicatului Institutului Naţional de Statistică din 10 octombrie 2024).

În a opta lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 831,952 miliarde de lei, de la 824,06 miliarde de lei în iulie, iar cea pe termen scurt a crescut la 55,031 miliarde lei, de la 52,228 miliarde de lei în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 746,643 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 123,864 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 426,171 miliarde lei, cea în euro la 376,955 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 82,638 miliarde echivalent lei.

De asemenea, datoria administraţiei publice centrale ajunsese, în august 2024, la 864,742 miliarde de lei, în urcare de la 854,206 miliarde lei, în iulie, din care 809,765 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (408,595 miliarde de lei) şi în euro (372,294 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 22,237 miliarde de lei, de la 22,081 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 22,187 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, datoria internă a administraţiei publice se cifra, în august 2024, la 435,268 miliarde de lei, respectiv 25,5% din PIB (25,5% din PIB în iulie), din care 417,832 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 17,436 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Conform datelor MF, datoria externă a administraţiei publice era de 451,715 miliarde de lei, respectiv 26,8% din PIB (26,6% din PIB în luna anterioară), din care 446,91 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,8 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

14 Comentarii

  1. Statul roman cocotzat sta un munte de gauri din covrigi.
    Din 2025 urmeaza si inevitabilul. Se unesc intre ele tot intr-o gaura. Doar ca mai mare.

    Mai vine si FMI, la taiat.

  2. Apoi mai cumparati sisteme Patriot si le dati la Ucraina ca sa mai creasca datoria. Nu e de ajunc ca ne-au distrus drumurile si agricultura, dati totl la uUcraina, dati-le si tara cu tot cu datorii, ca ei au bani sa le plateasca, u primit trilioane de la SUA si Usula.

  3. Apoi mai cumparati sisteme Patriot si le dati la Ucraina ca sa mai creasca datoria. Nu e de ajuns ca ne-au distrus drumurile si agricultura, dati totul la Ucraina, dati-le si tara cu tot cu datorii, ca ei au bani sa le plateasca, au primit trilioane de la SUA si Ursula.

  4. Sa plateasca personal cine a semnat pentru ele. Au fost intrebati romanii? Desecretizati indatorarile pe umerii celor care abia supravioetuiesc! Sa raspunda cel care a semnat si si-a asumat saracirea noastra!

  5. bună !
    Cine a condus Romania dupa anul 2000 ? Ultimii 20 de ani cu doi presedinti de nota 3( trei ),care nu au acționat de cele mai multe ori in favarea statului Român.
    1. De ce DECIDENTII de cel mai inalt rang sunt complet supuși strainilor fără nicio cerere, fara niciun punct de vedere,absolut nimic, doar execută
    2.De ce multinationalele si băncile străine fac ce vor in România ,statul nu are niciun control?
    Acestea dau șpagă pentru a fi lăsate de capul lor?
    3.De ce nu se poate încasa TVA de catre statul ROMÂN?
    4. DE CE ARE STATUL ROMÂN INDATORAREA ASA DE MARE? UNA DIN CAUZE O GĂSIM LA PUNCTUL 2?
    5. IN CE SITUAȚIE ECONOMICĂ ,FINANCIARĂ, SOCIALĂ SI POLITICĂ E ACUM ROMÂNIA?

  6. sa spuneti ca in fiecare luna apar articole despre noi achizitii ”tehnice” si ca patriotul va fi inlocuit cu altul deja comandat/platit…

  7. In nici-un caz poporul roman nu este vinovat de aceste datorii care au fost facute si consider ca cei care au semnat inprumuturile la Bancile straine ,ar trebuii sa raspunda penal pt. ce au facut.Nu ieste admisibil sa ai atitea datorii si tu sa continui sa cumpari armament si culmea sa il mai donezi si moka Ukrainei.La fel cu celelalte ajutoare pe care le dam pe moka Republicii Moldova si Ukrainei ,iar noi ramanem cu datoriile si suportam consecintele .

  8. „Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 746,643 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat”

    Vorbesti pe nas, statul s-a imprumutat majoritar la persoanele fizice, nu la banci, la dobanzile cele mai mici, pe termene scurte 1-5 ani, dobanzi platite la date fixe, imprumuturi care nu pot fi rostogolite. Atata doar, titlurile de stat se tranzactioneaza prin banci, emisiunea Tezaur se tranzactinoneaza prin Trezorerie, decat.

  9. @andrei ionescu
    Comentariile dv sunt foarte pertinente. Pornind de la ele, pun si eu intrebarea de bun simt: de ce companiile straine fac profit in Romania, dar Romania din activitatile desfasurate la noi in tara de aceste companii, obtin doar pagube sau profit zero? Daca Romania nu obtine nici un profit in urma activitatilor firmelor straine, normal este ca daca ele nu impart profitul cu Romania, sa nu li se mai permita activitatea pe teritoriul Romaniei. Nu este admisibil sa vina si sa foloseasca gratis toata infrastructura romaneasca, mana de lucru romaneasca, sa faca mizerie si poluare in Romania fara sa plateasca nimic, pentru ca ei repatriaza profitul. Atunci, daca nu doresc sa imparta profitul. sa plateasca chirie statului roman pentru a putea lucra in Romania. Orice persoana daca doreste sa locuiasca in locuinta altcuiva, plateste chirie si isi plateste si utilitatile. La fel trebuie procedat si cu firmele straine care isi repatriaza profitul.

  10. Am văzut harta salariilor. București stă cel mai bine ca medie. Oare câți din banii ăia sunt bani împrumutați!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.