Curtea de Apel Brașov a admis în parte, în aprilie 2022, acțiunea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş și a anulat H.G. nr. 711/2021 privind aprobarea modelului steagului municipiului Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
Guvernul României, condus la acea dată de liberalul Florin Cîțu, a adoptat în ședința din 29 iunie 2021 hotărârea privind aprobarea modelului steagului municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Proiectul de hotărâre a fost inițiat de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației și a fost avizat de vicepremierul Kelemen Hunor.
Hotărârea adoptată de Guvernul PNL-USR-UDMR, condus de Florin Câțu, a pus capăt unui deceniu în care UDMR a acționat să adopte acest simbol local. În 2014, Curtea de Apel Brașov a respins recursul formulat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe împotriva sentinței Tribunalului Covasna prin care a fost anulată hotărârea CL Sfântu Gheorghe prin care a fost adoptat exact acest steag ca steag al municipiului Sfântu Gheorghe (detalii aici).
În anul 2015, Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş se pronunța ferm împotriva acestui steag și contesta proiectul de hotărâre privind steagul municipiului Sfântu Gheorghe pe considerentul că este reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară, nu şi pentru românii care constituie aproape 25% din totalul populaţiei oraşului.
Vezi și EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, OBLIGAT să îndepărteze steagul orașului din birou și din orice loc public
Conducerea Forumului Civic a adresat atunci un memoriu Consiliului local municipal în care arată că toate cele trei modele de steaguri propuse au un „caracter pur etnic maghiar” şi cerea includerea unor simboluri heraldice reprezentative pentru comunitatea românească, precum un vestigiu dacic ori o monedă romană dintre numeroasele descoperite de-a lungul timpului pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe (detalii aici).
Apelul comunității românești a fost complet ignorat de majoritatea UDMR din CL Sfântu Gheorghe.
Curtea de Apel Brașov a dat dreptate Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, condus de Dragoș Burghelia, și a anulat HG prin care a fost adoptat simbolul local de la Sfântu Gheorghe, fiind unul în mod evident mono-etnic maghiar. Instanța a admis cererea de intervenție în cauză a Asociaţiei Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tanasă (detalii aici).
Guvernul României a formulat, prin Secretarul Gerenal al Guvernului, Marian Neacșu (PSD), cerere de recurs, alături de UAT Sfântu Gheorghe reprezentată prin primar Antal Arpad, însă cererea a fost respinsă. Decizia ÎCCJ pe scurt (dosar nr. 499/64/2021, detalii aici): „Admite excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe. Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 47 din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe, ca neîntemeiată. Respinge recursurile declarate de pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 47 din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociaţia Sepsireform în favoarea recurenţilor-pârâţi Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.
nimic despre ghertoi…sa fiarba in sos propriu! primitivii isi freaca mintea acum cu privire la urmatorul pas! ha ha ha ha
o sa va iasa la fel ca asta. nu intelgeti un lucru simplu si de bun simt: scuipati mina care v-a hranit iar la asa mizerie, locul, pamintul, natura au grija sa regleze lucrurile si sa le puna in normalitate. nu aveti treaba cu spiritul locului.
nu veti intelege nimic din ce vi se va intimpla… sinteti tristi, nefericiti, frustrati. asta ati ales.
Steag ciordit de la ucraineni. Ungurii nu ciordesc doar teritoriile altora, le ciordesc si steagurile.
N-au nici macat atata imaginatie incat sa-si inventeze un steag propriu.
Seamana cu steagul Ukrainei! Bine ca l-au interzis.
Corect: M A C A R I S T A N !!!
Vorbesti de funie in casa spanzuratului (ca tot va place voua funia, sunteti campioni europeni).
nicio problema ! punem in loc steagul ukran ..! SLAVA..!
Vadim Tudor zicea ca au evoluat prostii . Reporterul a intrebat , adica au devenit mai destepti ? Vadim, nu domnule , au devenit mai prosti. Asa si cu ” inalta tradare”, denumire marginala la art.398 din NCP. Altfel spus ” cobori in jos luceafar bland….” . Asta e o explicatie suplimentara pentru un cititor de mai sus, sper ca a comentat doar ca mucalit.
Un steag caracteristic unei singure etnii, pute a secesionism. Ungurimea a impus ca in localitatile cu 20 % maghiari sa existe placute bilingve. Deci vor sa-si faca simtita prezenta si ei.
Steagul judetului Covasna nu putea sa prezinte, din bun simt, caracteristici comune maghiare si romane? Adica vor un simbol exclusiv unguresc: ,,aici romanii nu exista”.
Asta inseamna nesimtirea si aroganta ungureasca, dublata de actiuni fatise de segregatie etnica……[Rumburak]
Mă, cu care parte a corpului judecă, ăștia nerușinații din justiție, independenți, incoruptibili ?? Cum puii mei poți anula un simbol al unei minorități naționale, devreme ce naționalitatea respectivă a declarat-o proprie, istorică și națională..Ce poate face un judecător cu cizmă in cazul in care nu poate modifica istoria ?? Tipic românesc din comuna flămânzi..
Se știe acum că Cîțu ( ! ) a comis mai mult decât un abuz…totuși, de când o trădare josnică poate fi numită ,,înaltă,, ??
Pai parca erau doar 41 de secui delarati la recenzare. Cum isi permit sa foloseasca steagul secuiesc? Sau steagul este functie de interese? Nu stiu un ungur sa se fi declarat secui ,dar stiu o multime de „tzigani”,rromi ce s-au declarat unguri…Ba si ceangai.
Rromînistan, Țara iEșuată a Manelelor, înființată de kumani = rușinea Europei!
https://en.wikipedia.org/wiki/Cumans#/media/File:Europe_mediterranean_1190_cropped.jpg
https://i.ytimg.com/vi/inOid4Wr-Jc/maxresdefault.jpg
Ursule pricăjit, ai înghițit cam greu așa ceva…
Du-te învârtindu-te!
Încă o dovadă că PSD și PNL nu reprezintă interesele românilor. Poate la următoarele alegeri, locale și generale, românii nu vor vota cu cei care sunt trădători de țară.
Ca Citu , un mare antiroman, mai sunt si altii. Daca a aprobat prin HG asa ceva , iar acum o instanta anuleaza, asta se numeste ca atunci a fost inalta tradare.Tu , ca primministru , sa aprobi fara sa ai o consultare prealabila un insemn , un steag pentru o zona / entitate care nu exista la nivel de administratie , insemna si abuz in serviciu. Nerespectarea insemnelor nationale si zonale tinand cont exclusiv de organizarea administrativ teritoriala a Romaniei inseamna si uzurpare . In afara de drapel si stema tarii avem insemnele heraldice la nivel de judet. Mai sunt insemnele pentru cluburi sportive, pentru institutii ale administratiei publice …. dar pe criterii etncie,pe cladiri ale administratiei publice …. e deja provocare. Incep sa cred ca acolo in SUA , Citu chiar a consumat halucinogene
O prostie trebuie sa imbratisam regionalizarea si nu sa decida Bucuresti ce si cum