' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
Până recent, în mass-media au ajuns doar unele fragmente din acest text. În prezent, documentul integral este disponibil în arhivele securităţii naţionale ale SUA. Arhiva este o instituţie neguvernamentală, de cercetare ştiinţifică, pe lângă Universitatea George Washington.
‘Directiva nr.59’ este considerată una dintre cele mai controversate documente din perioada războiului rece. Acest document a extins competenţele preşedinţilor americani privind utilizarea armei nucleare, inclusiv până la un atac nuclear preventiv împotriva inamicului. Obiectivul unui astfel de atac era provocarea de pagube economice maxime şi dezarmarea completă a URSS. ‘Uniunea Sovietică este inamicul care trebuie să piardă capacitatea de a folosi puterea sa militară şi să-i fie provocate daune ireparabile’, se afirmă în text, devenit acum istorie.
Chiar dacă a promulgat directiva respectivă, Jimmy Carter se opunea unui atac nuclear preventiv, spunând că armele nucleare trebuie să îndeplinească doar funcţia de descurajare şi pot fi folosite numai ca răspuns la o posibilă agresiune din partea sovieticilor.
