SUA: Ministrul Muncii părăsește administrația Trump

Potrivit New York Post, Lori Chavez-DeRemer face obiectul unei anchete pentru că ar fi avut o relaţie „inadecvată” cu un subordonat.

De Redactia Cotidianul - redactor
SUA: Ministrul Muncii părăsește administrația Trump

Potrivit New York Post, Lori Chavez-DeRemer face obiectul unei anchete pentru că ar fi avut o relaţie „inadecvată” cu un subordonat.

Lori Chavez-DeRemer, ministrul american al Muncii, părăseşte guvernul lui Donald Trump, a anunţat luni Casa Albă, după o serie de scandaluri care au marcat cei 13 luni de mandat ai acesteia, relatează AFP, potrivit News.ro.

„Ministrul Muncii Lori Chavez-DeRemer va părăsi guvernul pentru a ocupa un post în sectorul privat”, a anunţat pe X directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung.

Numită în funcţie în martie 2025, ea devine a treia femeie care părăseşte guvernul lui Donald Trump în câteva săptămâni.

Amintim plecările forţate ale ministrului Securităţii Interne, Kristi Noem, şi ale celei de la Justiţie, Pam Bondi.

„A făcut o treabă fenomenală protejând lucrătorii americani, punând în aplicare practici de muncă echitabile şi ajutându-i pe americani să dobândească competenţe suplimentare pentru a-şi îmbunătăţi viaţa”, a adăugat Steven Cheung.

El a precizat că Keith Sonderling, actualul număr doi al lui Lori Chavez-DeRemer, va asigura interimatul la conducerea ministerului.

Într-un mesaj publicat luni pe X, Lori Chavez-DeRemer i-a mulţumit lui Donald Trump.

Ea consideră că a avut „onoarea şi privilegiul de a servi în această administraţie istorică” .

A afirmat și că va continua să „lupte pentru lucrătorii americani” în sectorul privat.

Scandaluri în serie

În vârstă de 58 de ani, această fostă aleasă din Oregon.

Ea era, la momentul numirii sale, cunoscută ca fiind apropiată de sindicate, în contradicţie cu poziţiile multor patroni care alcătuiesc guvernul miliardarului republican.

Mandatul său a fost marcat de demiterea şi plecarea forţată a mii de funcţionari din ministerul său.

La fel ca în cazul multor altora de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2025.

O serie de scandaluri recente au grăbit însă plecarea sa din guvern.

Potrivit New York Post, Lori Chavez-DeRemer face obiectul unei anchete pentru că ar fi avut o relaţie „inadecvată” cu un subordonat.

Ea este, de asemenea, acuzată că ar fi consumat alcool în biroul său în timpul programului de lucru.

Acuzată, de asemenea, de fraudă, ea ar fi inventat deplasări oficiale care s-ar fi transformat în călătorii de agrement cu familia şi prietenii.

În ianuarie, Casa Albă a considerat aceste acuzaţii „nefondate” prin intermediul unei purtătoare de cuvânt.

Vizată de trei plângeri

Ea a fost, de asemenea, vizată de trei plângeri în cadrul ministerului.

Au fost depuse de angajate care o acuză că a menţinut un climat de lucru toxic, potrivit New York Times.

În februarie, cotidianul newyorkez a raportati că soţului ministrului s-a interzis accesul în minister. Acesta ce a fost acuzat de agresiune sexuală de către cel puţin două angajate.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

    1. rau de gura, e trist ca o tara ca SUA are ”mahala” la varf…parea ca invidia si barfa sunt de pe la noi, dar acum vedem ca-s si la case mari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.