Șucu, nemulțumit că Mutu e la Cluj

Rapid a început acest sezon cu Adrian Mutu pe bancă, după ce acesta avusese evoluții destul de apreciate inclusiv de suporteri. Dar mariajul s-a transformat într-un divorț fulger cerut de Briliant în toamna anului trecut, pentru ca aceasta să poată merge în Azerbaidjan, la Neftci Baku în locul lui Reghecampf. Conducerea Rapidului a avut de ales între Marius Șumudică, un rapidist pur sânge, și italianul Cristiano Bergodi. Ultimul a devenit noul antrenor deși fanii optau pentru Șumi, care era de-al lor.

Cristiano a început ezitant, după care au urmat două luni de rezultate pozitive care au durat până la accidentările motoarelor din atac, Albion Rrahmani și Claudiu Petrila. Fără cei doi, Rapidul a mai mers din inerție două-trei etape iar apoi s-a văzut ce gol uriaș a lăsat absența celor doi mai ales la finalizare. Mersul Rapidului a devenit până la sfârșitul anului 2023 unul de marfar, fără victorie etape la rândul și se aștepta ca principalii acționari Dan Șucu și Victor Angelescu să ia decizia încheierii raporturilor cu tehnicianul italian.

Dar, surpriză, ei au preferat să continue cu Begodi, convinși că dacă Rrahmani și Petrila erau în continuare apți altfel ar fi stat lucrurile. Au fost făcute transferuri foarte bune pentru compartimentul ofensiv și s-a așteptat prima partidă din 2024, acasă cu FC U Craiova 1948. Care, până în ultimul sfert de oră, devenise un coșmar, scorul era de 3-1 pentru olteni și Dan Șucu dezvăluie faptul că la acel scor Bergodi urma să fie demis. Problema era cine urma să îi ia locul și aici Șucu a aruncat pur și simplu o bombă, pentru că nimeni nu se aștepta la această variantă: revenirea lui Adrian Mutu la Rapid! Însă un alt italian, Giovanni Constantino, de pe banca lui FC U Craiova 1948, l-a salvat pe Bergodi, Rapid întorcând, de necrezut scorul la 4-3 pe fondul unor schimbări neinsipirate ale oltenilor. Bauza și Baeten, cei mai buni oameni ai lor, au fost înlocuiți cu jucători de profil defensiv, pentru a ține de rezultat. Acum, Bergodi exultă, iar Dan Șucu spune că nu îi convine deloc faptul că Mutu este acum la CFR Cluj.

„Nu-mi convine. Recunosc, nu-mi convine că Mutu se duce la CFR Cluj. Chiar mă gândeam cum e viața. În vară, era antrenorul Rapidului și-acum îl vom avea adversar. Da, e o situație ciudată, ca să zic așa, să jucăm împotriva lui Mutu, dar asta e viața, ăsta e fotbalul.

Vedeți dumneavoastră ce întorsături spectaculoase sunt de situație? Dar Mutu este un antrenor pe care eu l-am apreciat mereu. A făcut o treabă foarte bună. Știți foarte bine că Mutu a plecat de la noi pentru că a avut o șansă să câștige foarte mulți bani, ceea ce nu puteam să-i oferim aici la Rapid. Iar noi am fost întotdeauna corecți cu cei cu care lucrăm. Niciodată nu le-am refuzat șanse, cum s-a întâmplat și cu Mutu, indiferent că lumea ne-a criticat pentru asta.

 

Adi este un antrenor valoros și este clar un plus pentru CFR. Mergem înainte, nu avem ce să facem. Știți cum e… Până la urmă, părerea mea contează mai puțin. Mutu e noul antrenor al CFR-ului din ce-mi spuneți dumneavoastră și asta e tot ce contează.

Va fi ciudat să-l vedem în postura de adversar al Rapidului. Și mai e un lucru important, chiar dacă s-au schimbat mulți jucători la noi. Mutu totuși e un tehnician care cunoaște Rapidul. De-aia v-am spus că sincer nu prea îmi convine că s-a dus la CFR.

Chiar vorbeam cu colaboratorii mei. Nu știu, cumva ombilical sau e o chestie de destin, am început să fim foarte legați de CFR Cluj, apropo de faptul că am transferat jucătorii de la CFR Cluj, cu Mutu, fost antrenor al Rapidului, care se duce și pregătește CFR-ul…”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.