Supărare la Moscova de la funeraliile Reginei: „Este o blafemie”

Rusia a denunţat joi atitudinea „blasfematoare” şi „imorală” a Regatului Unit la adresa sa, după ce Londra a decis să nu invite niciun reprezentant rus la funeraliile de luni ale reginei Elisabeta a II-a, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează AFP.

„Considerăm profund imorală această încercare britanică de a folosi tragedia naţională care a atins inimile a milioane de persoane în lume în scopuri geopolitice pentru o reglare de conturi cu ţara noastră”, şi-a exprimat regretul, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

„Este o blasfemie faţă de memoria Elisabetei a II-a”, a adăugat ea.

Purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse a deplâns faptul că Regatul Unit foloseşte, în opinia sa, ofensivă rusă din Ucraina ca „pretext” pentru a nu invita niciun lider rus la funeraliile Elisabetei II-a care vor avea loc luni la Londra.

Simbol al statutului său de paria de acum din Occident, Rusia, alături de aliatul său belarus, precum şi de Myanmar şi Coreea de Nord, nu a fost invitată la funeraliile reginei, care a murit joia trecută la vârsta de 96 de ani.

„De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti”, a spus Zaharova, cu referire la importantul sprijin militar şi financiar oferit Kievului de Londra împotriva intervenţiei militare ruse.

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a la Abaţia Westminster săptămâna viitoare constituie un eveniment diplomatic de anvergură, unde sunt aşteptate peste 100 de capete încoronate, şefi de stat şi alte personalităţi.

Absenţa Rusiei este o dovadă a relaţiilor diplomatice extrem de tensionate între Moscova şi Londra de mai mulţi ani, de la cazul Skripal în 2018 la conflictul din Ucraina

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

32 de Comentarii

  1. Era o blasfemie sa inviți un regim criminal cum este cel al lui Putin.Bine că rușii o iau pe coajă,bine că lumea civilizată este încă unită împotriva Rusiei.Putin nu va muri în patul lui,sper sa moară în patul unei închisori,poate Lefortovo,un simbol al regimului concentraționar sovietic.Cum sa inviți un regim nazist,având în vedere că acesta și-a propus nici mai mult nici mai puțin decât ștergerea de pe hartă a Ucrainei.Ma bucur că sunt atât proști comandanții armatei a doua,pretins a doua din lume, încât au fost păcăliți atât de ușor de elitele armatei ucrainene,vezi manevra Herson, Harcov și între cele două.Pacat că mor și tineri ruși degeaba pentru ambiția unui psihopat.Asa că degeaba latră zaharova, această milf in ale abjecției maxime închipuite.Nu vor fi primiți zeci de ani in lumea civilizată.Doamne ferește de mai rău.

  2. Oftica mare la Zaharova. Rusilor, credeam ca aveti ceva coloana vertebrala, va plac si voua numai combinatiile, imprejurarile, nu va descurcati cum se zice de unul singur. Luati exemplul poporului roman, saracul, ca aproape tot timpul a fost lasat de unul singur, hartuit de toate bestiile pamantului, ba de romani, ba de turci, ba de teutoni, ba de mongoloizi, ba de voi…, intr-un cuvant blestematiile pamantului. Roata se invarte, sangele varsat a romanilor nevinovati striga la Dumnezeu si cere plata.

  3. Sunt doar declaratii diplomatice. Este limpede ca UK este in colaps. Nu mai aveau niste tacamuri in plus si pentru o delegatie a Rusiei, plus ca britanicii vor sa faca economie la energie si pentru o delegatie ruseasca ar fi fost necesare mai multe becuri si mai multa apa calda. De unde? Sa inteleaga si rusii situatia grea in care a ajuns Regatul Unit sub conducerea inteleapta a defunctei, ar fi invitat britanicii mai putine tari, dar le lipseau pretextele pe care in cazul Rusiei l-au gasit.

  4. Sint supărați anglezii că le au cumpărat rușii cam tot ce au pe acolo. Hehe.

  5. nu poti sa vorbesti de chipurile valori democratice …sa promovezi tactica de a lupta impotriva urii prin condamnarea a ceea ce nu le place la jidani ….sub forma de acuzatie de instigare la ura…bineinteles ca nu e vorba de nicio valoare sau principiu democratic e doar tactica a jidanilor de a manipula pupatorii de moaste sau analfabetii …rusii sint simplistic spus …invadatori ….de ce ? nu intereseaza doar cind jidanii vorbesc de holocaust si ne spun ca cica hitler ii ura ca sint rasa inferioara de prosti…..nu sint cei mai inteligenti si mai perfizi criminali si escroci….

  6. Mai ales ca Churchill (lord Marlborough) si Stalin (chiar daca nu rus, dar sef al statului sovietic aliat al Marii Britanii-n lupta împotriva nazismului, în WW2), se-ntelegeau bine (cf. Memoriile lui Churchill). Ca, ulterior, ultimul a fost diabolizat de SUA si agentii lor (Hrusciov) si de tarile ocupate (vestul Europei, si, din ’89, si Estul) dat fiindca Victoria de la 9 mai 1945 (ora Rusiei), fiind alta istorie (care se repeta astazi, cu Putin, si tot din cauza SUA decandente si fara scrupule. Stiu ca indivizii (Departamentul de Stat si Casa Alba) nu fac altceva-n clipa de fata decât de-a santaja tarile care au pastrat si pastreaza relatii bune cu Rusia ori îi folosesc rubla si cartile de credit Mir având, însa, si datorii contractate în $. Imperiul cel mai negru al tuturor timpurilor. Vânatorile de vrajitoare, de altminteri, în SUA au avut loc cel mai abitir, cel mai cu sete, si victimele expuse stâlpului infamiei, vindictei mass-media (adica uriase, nu ca alea ale Inchizitiei ori ale Revolutiei Franceze, în orase sau regiuni cu numai mii ori zeci de mii de oameni, fata de milioanele si zecile de milioane citind ziare, carti, si uitându-se la TV), asa-ncât viitorul copiilor si copiilor copiilor lor sa fie periclitat, si el.

  7. Da de ce se inflameaza Zaharova atata? Ori sunteti dusmani ori nu sunteti! Toti est-vest par sa fie complet schizo. Azi se ameninta si se sanctioneaza, maine trimit arme si pe urma se mira ba ca „da de ce nu-mi da gaze?” Sau „bei da ce nu ma invita si pe mine?”. Bai schizofrenicilor din est si vest hotarati-va ori sunteti dusmani ori prieteni!!!

  8. Asta a vorbit , cand trebuia sa taca! Ai ca ar fi fost culmea riodicolului, ca putina sa stea la privechiul raposatei Veta, alaturi de alzhaimarul bideu si mascariciul planetar -fiecare intr-o masina blindata. Si sa boceasca dupa mult regretata! Mai ramane ca si dictatorul nord coreean sa inceapa sa se smiorcaie, ca n-a fost chemat sa care crucea Wetei

  9. Daca ceilalti ieuropieni au mai incercat o discutie cu Putin, englejii sunt cei mai belicosi fata de Rusia.
    Slava Z !

  10. Și dacă asta a fost dorința reginei? I-ați amenințat poporul cu rachetele alea care să distrugă Londra în trei minute și acum vreți să mergeți la parastas? N-aveti ce mânca acasă sau vreți să mutați mahalagismele la poarta Angliei?

  11. Regina este un capitol in incheiat numai fraierii mai cred in monarhie ,iar Rusia se pisa pe drogatii ,pedofilii ,sclavii ocidentali ipotenti ,Victorie pentru Rusia si China

  12. Vestul e mort, n-are viitor, degeaba face garagațâ și ține coada pe sus.
    Demografic e mort. Albii dispar și singurii care se împuiază in draci, stimulați de politicile sociale sinucigașe ale ăstora sunt latinos, negrii și musulmanii, adică „bad human material”, cum bine pe-a zis Boiko Borisov.
    Ori cu ăștis nu poți face decât maxim muncile de jos.
    În câteva decenii, Vestul pică de la sine.
    O să-i mănânce pe pâine BRICS-ul, ăia au resurse fără număr în Rusia, Iran și Brazilia, iar forță de muncă așijderea în China.
    Numai proștii și snobii de securiști care co duc România nu au sesizat schimbarea polilor de putere în lume, altfel schimbau macazul și nu mai pupau cu spume Ambasada din Băneasa.

  13. intrebare retorica: era treaza tovarasica Zaharova asta ?

  14. khazara Shugarova a fost adusa expre de la dezalcoolizare, sa se maimutareasca!De cand ii rup ucrainienii, rusii beau de sting pe fond de depresie! Rusia ramane cu India si China, asiaticii,ei intre ei
    Criminali nenorociti, nimeni nu va obligat la razboi,puteati negocia doar din pretul gazului..

  15. Stati linistiti ca Charles nu pune pomana . Nu-i ca in Basarabia noastra, cu mese si bautura la discretie , nu aveti ce cata la engleji !

  16. Diabet Zaharova loveste din nou!Uita ca englezii nu au contat pe rusi la inmormantare In 2014 Regina a comparat regimul Putin cu regimul nazist:))

  17. Mai voi nu pricepeti.. Maria Zaharova e suparata ca nu primeste si ea de baut pe gratis, ca vodca „ie” scumpa =))

  18. Are drieptate fatuca asta.Asa ca rusii,la ingropaciunea lu’ Putin,sa-i invite doar pe Biden si Macron,ca sa moara inglejii de necaz.

  19. Ce piesa de teatru ar fi scris Caragiale cu aceasta doamna in rolul principal!
    O minunatzie!

  20. (R.C)….daca ai facut liceul,trebuia sa sti ca se scrie „Este o Blasfemie” si nu „Este o blafemie”!.

  21. Exagereaza si rusii cu supararea asta. Ce, n-au mai vadut ei cadavre? Pentru atata lucru nu merita sa bati atata drum, ca doar nu le este ruda.

  22. @ciclop
    Ar trebui sa faca asa cum s-a procedat si cu Lenin: sa o puna pe Kinga Marii Britanii intr-un mausoleu permanent ca sa vina lunmea sa faca poze.

  23. sunt si acum in lume oameni care cred ca moartea reginei se poate folosi politic.
    din punct logic de vedere, cu razboi sau cu tensiuni, toate tarile ar trebui sa poata sa participe la inmormantare.
    e logic, repetam, nu e chestie de parti pris.

  24. Ghiță – Am sperat sa te mai luminezi la cap, dar din cite se vede, tot asa ai ramas, precum iti este numele.

  25. De la patu z opt, daca nu de la Cromwell, albinosii sunt condusi de martieni, iar martienii vor cel putin Ucropia, daca nu si Ursia.Deci nu ma mir.2 observatii : funerarii exagerate, frizand kysch ul(cat or fi costat si de unde vin milioardele acelea la origine?).Cred ca dinastia Kim Junk Kak e invidioasa.2.Pt prima oara, Bine Macron si consoarta, in tinuta cvasiv sport.Progresismul si monarhiile negre se bat intre ele dar ambele sunt la fel de dăunătoare popoolimii.3.RAU Halena 3!Toti in doliu!!Inclusiv, la ora asta, MIRCEA BADEA.Greata totală!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.