
UPDATE Friedrich Merz este noul cancelar al Gemaniei, la a doua încercare. Merz a primit votul de aprobare a Bundestag-ului pentru a prelua conducerea coaliției de guvernare formată din blocul său CDU/CSU și social-democrați, după a doua rundă de vot. Merz a obținut 325 de voturi „pentru”, mai mult decât cele 316 minimum necesare.
A fost o premieră în istoria Germaniei. Niciodată până acum un cancelar desemnat nu a eșuat în alegerile pentru Bundestag după negocieri de coaliție reușite. liderul CDU, Friedrich Merz, nu a reușit să obțină majoritatea în primul tur al alegerilor pentru funcția de cancelar. El a primit doar 310 voturi într-un scrutin secret – cu șase mai puține decât era necesar.
Fracțiunile coaliției CDU/CSU și SPD au împreună 328 de locuri în parlament.
„Membru de Parlament Friedrich Merz nu a obținut majoritatea necesară de cel puțin 316 voturi”, a declarat președinta Bundestagului, Julia Klöckner. „Conform articolului 63, al doilea paragraf din Legea fundamentală, el nu a fost ales cancelar federal al Republicii Federale Germania.” Potrivit lui Klöckner, 621 din cei 630 de membri ai parlamentului au participat la alegeri.
Si la nemti in parlament sunt chiulai ,ca peste tot,care nu s-au trezit dupa betia de 1 Mai ,decat la a doua incercare
„antentie -> URAGANE LA BERLIN : CREDETI ACUM ? ❤️✡️❤️->🦢 spune:
06 mai 2025 la 14:28
ITREB PLIN DE SINE:
… avea dreptate prophetul MISHTEAUX,
te poti (editat) 😀 cu bolta pe „specialistii” de la BND ? s-a aflat 😀 ca UKRANII erau dirijati de la R-STEIN 😛 ? PUP !
😀
Rad cu hohote …desi imediat dupa … dinnou plictisit !
IQ~160”
ca nu reusiti sa descifrati nimic din ograda lui Macron se pare ca-i mai tare decat voi! Prophetii si inteleptii…
MACRON -> AUGUST ! Revolta deschisa in FRANTA !🤔😢😢😢
(NOTEAZA-TI ! 😐 )
Stim pe 3 ani inainte ce, EXACT, urmeaza ! 👽
IQ=?
Franta nimic, nimic?
OARE 😛 se ANTE-stia 🙂 :
„USR TRADATOR ? –LASCONII ce spune azi ? spune:
18 apr. 2025 la 4:09
„@Libiu Mateescu spune:
26 iun. 2024 la 17:41
Cand ca ante-spunea mishteaux ca USR e tradator de tara nu credeati
cand ati vazut ca dupa UN MILION DE VOTURI ANULATE 😀 USR-ul pierdut
va tsatsaie fundul ca si proorocirea cum ca viitorul presedinte al RO n-a intrat in PSD se adevereste !
ATAT VA SPUN ! „URAGANE la BERLIN” curand 🙁 🙁 🙁 !
MISHTEUAX e implicat in chestii infinit mai importante …exact ca-n 2016 ! MAGA !
TRUMP e raul cel mai mic ! TRUMP=POTUS ! CUTREMUR in CALIFORNIA in AUGUST ! (asta de verificsat la forta prophetica atunci, exact ca acel august despre care TRUMP a fost instiintat inainte si si-a lasat DOSARELE DE BAZA doar …coperti la Mar-a-lago pentru FBI-ul bezmetic ! (si CIA are bisericute si FRANKFURT-ul nu-l-a vrut veci pe BIDEN !)
IQ=?””
initiatorul/fondatorul USR-ului nu-i Nicusor Dan, a inceput cu salvarea Bucurestiului…el in ce barca este
CCR-ul „jarmean”, vorba pacatosului ras put Tino Id, e de pe vremea lu ENGIE si a contribuit INVERS ca in Romania la criza Coalitiei, aparent in folosul liderului opozitiei de atunci Merz care dupa alegerile anticipate a devenit LIDERUL NOII COALITII care a semnat un PROGRAM de 134 de pagini prevazand REFORME PROFUNDE finantate dintr-un FOND de OPT SUTE DE MILIARDE EURO!!!
Cum să nu cred, mai ales că am locuit și eu o vreme în Hi5. Lucram la o fabrică de componente pentru avioane în Tzomet Ata.
❤️❤️❤️✡️🤞🤫🤔
Alt cirnat oparit ! Pai vedeti, daca nu au si jarmanii CCR-ul lor (ma rog, CCG …), ar fi iesit Mertzanu’ asta cu un scor care l-ar fi facut pe ala din Coreea de Nord sa crape de invidie !
Merz, un Lasconi de Deutschland.
Nu peste doua saptamani, ci pe parcursul a doua saptamani, ceea ce in traducere pentru aut tor se poate relua votul si astazi!!! Ce nu ni s-a spus este faptul ca Opozitia de extrema dreapta + extrema stanga + verzii au votat contra in bloc!!! Acum niciun propagandist ras put Tino Id din GERMANIA nu mai acuza INHAITAREA cu AfD!!! Faptul ca au lipsit 6 voturi din propriile randuri se datoreaza lu ENGIE COM- intern!!!
Se pare că fluturele brazilian s-a așezat pe căpățâna onorabilului domn Merz(kel)?
CREZI in MISHTEAUX ? – „care ca PROPHET REAL” nu poate gresi ?
i-ai re-studiat „dodiile” ? 😐
👽->🦋
Bananische Republik!
ITREB PLIN DE SINE:
… avea dreptate prophetul MISHTEAUX,
te poti (editat) 😀 cu bolta pe „specialistii” de la BND ? s-a aflat 😀 ca UKRANII erau dirijati de la R-STEIN 😛 ? PUP !
😀
Rad cu hohote …desi imediat dupa … dinnou plictisit !
IQ~160
A vorbit prea mult… , și , se pare ,ca are înclinații dictatoriale ! Trebuie sa i se pună la dispoziție o casca și o pușcă cu baioneta , pentru a participa direct la războiul pe care – l dorește … Germania a uitat istoria celui de-al doilea război mondial , precum și ” facerea de bine ” a rusului Gorbaciov din 1989 …
E urmare a deciziilor lui luate,.. contra opiniei publice..A demonstrat o gîndire rigidă și retardă..
👣URAGANE LA BERLIN !😁❤️❤️❤️
Explica de ce GENIALUL MISHTEAUX (Q) nu poate gresi …
IQ~160 ! 🙁 (TRUE!)
PROPHETII REALI … au dreptate … insa …mediocrii sunt GENETIC-EREDITAR obligati
sa inteleaga ce GENIILE vad din timp
s-o faca doar TARZIU … 🙁 … cu MINTEA DE PE URMA !
[MISHTEUAX fiind, ca GENIU PLICTISTIT, co-implicat, mai mult pasiv-calitativ, are mereu dreptatea FINALA !
Altfel n-ar fi PROPHET … REAL]
IQ~160
😁😁😁URAGANE LA BERLIN😁😁😁 -> CANDVA va va obliga realitatea REALA sa credeti in MISHTEAUX ! 😐
Pe ăsta nici poza nu-l ajută !
Sta sa … PLANGA ?
BLACK ROCK nu mai are puterea ce-o avea ! 👽DIVINII👽, „cei din umbra”, au luat temporar hatzurile BANCILOR LUMII ! 😐
Voi nu si nu !
PS: PROPHETUL v-a ante-spus si multe 😉 relativ la ELECTROALELE romanesti
si …faza cu POGROAME , „ochii pe butelie” , Trump+Putin=LOVE , Roamnai va ramane de caruta in perisma PUTERILOR GARANTE
si… culmea-straniu: caderea NULANDIERILOR cand inca erau „ei” prin BIDEN 😛 pe „cai mari” 😀 !
IQ=?
[Va rog dezisnteresat doar o singura data: CANDVA veti crede in MISHTEUAX ! E unul dintre putini DIVINI ! 👽🦋🦢]
Se negociaza ca pe malurile dambovitene.