Casa Albă a anunțat duminică începerea demersurilor în vederea mutării la Ierusalim a ambasadei americane în Israel, transmite Reuters. Mutarea ambasadei de la Tel Aviv a fost una din promisiunile de campanie ale președintelui Statelor Unite, Donald Trump, reamintește agenția. „Suntem în primele stadii, chiar înaintea discutării acestui subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt al […]
casa
Noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, a criticat sâmbătă cu vehemenţă presa, acuzată de a fi minţit în ce priveşte estimarea numărului de persoane care au asistat la depunerea jurământului de către el, la Washington, cu o zi înainte, transmite AFP, citată de Agerpres. „În mod onest, păreau un milion şi jumătate de persoane, […]
Donald Trump a devenit, vineri, al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii .A depus j ...
De la 1 februarie, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) va funcţiona în cartierul Băneasa, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 7, Sector 1, într-un nou sediu, unic, în care se vor desfăşura toate activităţile specifice instituţiei. Noul sediu se află în apropierea staţiei RATB Pod Băneasa, iar spaţiile amenajate pentru a acorda servicii […]
În aceeași zi în care ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, a acceptat un job de consilier în administrația prezidențială, Ivanka Trump a decis că nu va lucra alături de tatăl său la Casa Albă, notează CNBC. Fiica lui Donald Trump, în vârstă de 35 de ani, a fost un sfătuitor de încredere în timpul […]
Michelle Obama a elogiat, vineri, într-un ultim mesaj de la Casa Albă, „magnifica diversitate”…
Congresul Statelor Unite a certificat vineri, la aproape două luni de la scrutinul din 8 noiembrie…
Custodele Coroanei României, principesa Margareta afirmă, în mesajul de Crăciun…
Un desen descoperit la Paris a aprins imaginația profesioniștilor de pe piața de artă.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 48 de ani, Florin Chilian își dăruiește ziua de naștere. În acest an nu își dorește cadouri pentru el, ci pentru ceilalți.
Statul va garanta în proporție de maximum 50% valoarea creditelor acordate…
Profesori universitari, sociologi, analişti politici şi economici, psihologi, cercetători, scriitori şi actori vă oferă evaluarea lor despre impactul noii politici externe americane asupra politicii dâmboviţene și consecințele ce se vor reflecta direct asupra vieţii noastre.
Din Piața Chibrit, Kilometrul 0 al României tăcute, unde oamenii își spun părerea numai dacă sunt întrebați, astăzi aflați răspuns la întrebarea…
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri dimineață la mansarda unei case din str. Beldiceanu Nicolae din Capitală. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 mp, potrivit reprezentanților ISU București. Update: Două persoane se află în îngrijirea echipajelor SMURD. Un bărbat are arsuri minore la nivelul feței, iar o femeie a suferit un atac […]
Un nou termen în procesul în care preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa cer revizuirea deciziei prin care au pierdut o casă din centrul municipiului Sibiu este programat miercuri, la Curtea de Apel Piteşti, transmite News.ro. Este al treilea termen la Curtea de Apel Piteşti în procesul în care Klaus şi Carmen Iohannis cer revizuirea […]
Când am prezentat clanul Trump, mulţi au constatat, aproape cu surprindere, că între membrii acestuia un rol important îl deţine Jared Kushner, ginerele preşedintelui ales, cel căsătorit cu Ivanka, fiica cea mare a acestuia. Între timp, supoziţiile respective s-au confirmat, Jared Kushner asistând, alături de Ivanka, la prima întâlnire oficială pe care viitorul şef al […]
Miliardarul Wilbur Ross va fi unul dintre personajele cheie ale noii administraţii Donald Trump, cel care va trebui să…
Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului alocat pentru programul ”Prima casă” cu 250 de milioane de lei până la finalul anului, pe fondul solicitărilor din partea băncilor, astfel că acestea ar putea acorda credite de încă 500 milioane de lei. “Nivelul plafonului suplimentar de garantare pentru 2016 este fundamentat de perioada scurtă rămasă până la […]
Indiferent de amploarea schimbărilor, România va căuta să rămână cuminte şi predictibilă în corul laudătorilor puterii.
Programul a fost pus în aplicare în 2009 de Guvernul Boc într-o perioadă în care efectele crizei economice mondiale…
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va trebui să-şi rezolve unele probleme cu justiţia înainte de a-şi prelua mandatul de preşedinte – 20 ianuarie 2017.
The Bach Files O nouă producţie Bulandra per Musica! Premieră extraordinară în cadrul Festivalului George Enescu 2015 Un spectacol de Alexandru Darie Muzica Adrian Enescu pe teme de J.S. Bach Scenografia Octavian Neculai Într-o dimineaţă primesc pe neaşteptate vizita marelui meu prieten şi compozitor Adrian Enescu, care-mi spune că a scris o muzică fusion inspirată […]
Corespondenţe din SUA Săptămâna asta subiectul ”încins la roşu” este Donald Trump. Ei bine, tipul este o gură-spartă. Un antipatic. Dar este popular. Nu se pierde printre ceilalţi candidaţi republicani, prea mulţi, prea bine îmbrăcaţi, prea manieraţi şi prea leşinaţi după voturi. Cineva ar putea spune că au existat câteva momente în recenta dezbatere republicană […]
Noi, doamnele din Supper Clubul de Miercuri Seara (suntem opt), credem că Hillary Clinton va câştiga nominalizarea democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2016. Ei bine, suntem toate opt gata să votăm pentru Bernie Sanders, senator din micuţul stat Vermont, din Noua Anglie, la Atlantic. De ce? Probabil pentru că suntem nişte visătoare. De asemenea, fiindcă […]
În sistemul politic american, doi candidaţi se confruntă în cursa pentru funcţia de preşedinte al ţării.
Pe strada Episcop Radu din București se gasește o frumoasă casă, construită în stil neoromânesc în anul 1932…