Țara arde și Pandele vrea referendum pentru INTERZICEREA păcănelelor

Primăria Voluntari vrea să organizeze un referendum local tot pe data de 26 mai pentru a vota pentru interzicerea jocurilor de noroc pe raza acestui oraş, deoarece cetăţenii veniţi în audienţă au cerut acest lucru. Florentin Pandele spune că cei îndrituiţi vor decide dacă demersul e constituţional.

„Am propus Consiliului Local şi s-a votat ca pe data de 26 mai sa facem un referendum vizavi de jocuri de noroc, interzicerea jocurilor de noroc pe raza administrativă a oraşului Voluntari. Ceea ce a determinat lucrul acesta este că mai multe persoane au venit în audienţă – mame, taţi ai copiilor, părinţi ai copiilor, cetăţeni, doamne ai căror soţi mi-au spus că merg şi practică asemenea jocuri. În urmă cu mai bine de un an de zile, noi am emis o hotărâre, Consilul Local a dat o hotărâre prin care se făceau controale la aceste spaţii comerciale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, din judeţul Ilfov.

Potrivit edilului, legislaţia în vigoare nu permite interzicerea de către consiliile locale a jocurilor de noroc, de aceea se va apela la un referendum: „Credem că va avea succes, pentru că nu mi se pare corect ca bănuţii copiilor, banii care ar trebui să fie consumaţi în cadrul familiei în alte scopuri se duc la aceste jocuri de noroc, aşa zisele păcănele”.

Pandele a mai precizat că hotărârea de Consiliu Local va merge spre Instituţia Prefectului, care o va trimite, la rândul ei, către Ministerul de Interne, acesta fiind forul care va decide dacă are loc sau nu acest referendum.

„Dacă este sau nu constituţional vor stabili cei care sunt îndrituiţi în acest sens. Totuşi, noi considerăm că voinţa cetăţenilor este cea care poate să decidă dacă pe raza administrativă a oraşului nostru vor mai fi sau nu asemenea spaţii comerciale. (…) Suntem convinşi că vor fi atacuri, pentru că aceasta este o industrie, industria jocurilor de noroc a prins rădăcini în cei 29 de ani destul de puternic. Este o industrie în care se vehiculează sume mari de bani, sunt convins că vor fi atacuri împotriva mea, a Consiliului Local, dar noi ne asumăm aceste lucruri ”, a mai explicat primarul din Voluntari.

Florentin Pandele a mai spus că demersul nu implică mari cheltuieli.

„Costurile nu sunt mari pentru că vom avea într-o sală urna pentru voturile pentru europarlamentare, în cealaltă sală va mai fi urna de care discutăm, pentru referendum, – dacă va fi sau nu – şi celălalt referendum pe care îl propune preşedintele republicii. (…) Nu pot face un pronostic vizavi de câţi vor veni să voteze, cert este un lucru că voinţa Consiliului Local ar trebui să se materializeze prin acest referendum. Sunt convins că sunt foarte mulţi cetătăţeni care şi-ar dori mai multe subiecte care să poată fi prezentate la un referendum, dar eu consider că oportunitatea în momentul de faţă este această acţiune, iar demersul nostru este, nu căutăm neapărat să fie unul aplaudat, lăudat, dar credem că este de oportunitate maximă”, a mai precizat edilul.

Pe 26 mai au loc alegerile europarlamentare, iar Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va convoca un referendum pe probleme din justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Pandele,baga la referendumul local si interzicerea cannabisul pe raza Voluntari si imprejurimi!Numai interzicerea pacanelelor nu e destul!pacanelele si cannabisul merg mana in mana,intreaba-l pe Orlando!

  2. Pentru legalitatea referendumului apelați la cunoștințele domnului T. Băsescu. Dânsul știe și cu se trece un referendum și cum se trântește.

  3. Cartierele de blocuri ,,comuniste” ale marilor orase si nu numai au la parterul blocurilor stradale spatii care erau destinate pentru activitati comerciale alimentare, produse de uz gospodaresc sau alimentatie publica. Acum in aceste spatii sunt banci, farmacii si jocuri de noroc toate apartinand unor investitori straini. In Bucuresti sunt blocuri de locuinte cu 3 scari unde vei gasi 2-3 farmacii o banca si 1-2 sali de jocuri de noroc iar la unele blocuri mai norocoase mai gasesti si un minisupermarchet apartinand unui lant de magazine din vest. Mai sunt si bacanii romanesti dar pe stradute mici, improvizate prin trnsformarea unui apartament de la parterul blocul respectiv sau in curte unei case ramasa printre blocuri. Asta inseamna ca romanii din zonele respective au nevoie de imprumuturi la banci pentru jocuri de noroc si apoi de medicamente. Daca vrea sa cumpere produse alimentare, o prajitura pentru copii sau o pereche de sosete trebuie sa mearga la hipermarchet. Vrei sa cumperi o bluza, un pantalon sau o pereche de pantofi mergi la buticurile cu chinezarii de langa marile piete sau la molurile din centru pline cu marfuri turcesti inscriptionate cu numele unor mari branduri internationale.

  4. Ar fi singurul lucru bun pe care-l face Pandele in toata viata lui (de politician) sa se interzica pacanelele! In tari ca Polonia,Cehia,au fost facuti pasi importanti,dar nu ca in ISRAEL unde orice joc de noroc,cazinou,pacanele este interzis !

  5. Domnule Pandele nu m-ai povestiți înainte de culcare inițiative admistrative că iese prost. La experiența democratică românească și imbecilizarea în care ne-a adus pe necrezut de mulți “televiziunile de știri” se vor face referendumuri pe cele mai neașteptate probleme. Ori domnul Hunor Kelemen a declarat că susține referendumul, această instituție trebuind cultivată. Și să vezi ce temă va avea referendumul din secuime sau cel inițiat de primarul de Carei! Credeam că aveți mai multă minte. Nu șim care de la care se molipsește.

  6. Nu arde nici o tara,iar Pandele are dreptate,ar trebui interzise in toata tara,sunt o gramada de handicapati care isi baga toti banii in porcariile alea!

  7. Pandele il copiaza pe stapanul lui Fire Rea, aica Klaun Kaizer Kiolhanis! Adica sa dea si Voluntari un ajutor lui Ponta, sa ia voturile PSD! Ba Pandele , crezi ca prostesti oamenii?

  8. Ar fi posibil ca proprietarii pacanelelor sa faca o coleta ,pt.a nu se mai tine referendumul ,sau daca oricum se tine ,important e cine numara voturile si poate decide rezultatul in favoarea uneia din parti, anume locuitorii sau cei implicati
    in organizarea jocurilor.

  9. Acelasi R,C, nesimtit. Tara nu arde de prostiile pe care le scrii tu. Pandele are perfecta dreptate! Pentru interzicerea jocurilor de noroc n-ar trebui referendum, ci lege votata in Parlament.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.