Tăriceanu, despre candidatura sa la prezidenţiale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi seară, la Antena 3, că nu îl sperie o candidatură la alegerile prezidenţiale, dar nici nu este în prezent „mânat de o ambiţie nemăsurată” de a candida.

El a afirmat că pasul următor după funcţia de prim-ministru ar fi cea de preşedinte, iar acest lucru îl preocupă, povestind că, uneori, se întreabă cum ar trebui să arate mandatul de preşedinte şi ce ar face el în această funcţie, deoarece în prezent este o diferenţă între ceea ce spune Constituţia despre rolul preşedintelui şi ceea ce se întâmplă în realitate.

Nu e un lucru simplu şi nici nu am discutat în cadrul coaliţiei, unde va trebui să luăm la un moment dat o decizie deloc simplă, care trebuie să materializeze formula în care vom merge. Vom merge cu un singur candidat sau vom merge cu un candidat fiecare din formaţiunile noastre”, a spus Tăriceanu, întrebat care va fi strategia PSD-ALDE pentru alegerile prezidenţiale.

Tăriceanu a afirmat că nu îl sperie candidatura la Preşedinţie, dar nici nu se află într-un moment în care să fie “mânat de o ambiţie nemăsurată”. El susţine că pasul următor după funcţia de prim-ministru este cea de preşedinte, iar acesta nu este un lucru care să nu îl preocupe.

“N-aş spune că e un lucru de care să mă sperii, dar nici nu sunt în momentul acesta mânat de o ambiţie nemăsurată. Niciodată în politică, eu, cel puţin, nu am procedat în felul acesta. Cred că cei care au ambiţii necontrolate şi nemăsurate ajung să facă greşeli. Am fost prim-ministru şi poate un pas mai sus, altul nu mai există, ar fi nu o candidatură, am mai candidat şi în 2014, dar sigur, funcţia prezidenţială, care nu pot să spun că nu este un lucru care mă preocupă”, a afirmat liderul ALDE.

De asemenea, Tăriceanu a povestit că se întreabă uneori cum ar trebui să arate mandatul de preşedinte şi ce ar face el ca preşedinte pentru România, deoarece în prezent este o diferenţă între ceea ce spune Constituţia despre rolul preşedintelui şi ceea ce se întâmplă în realitate.

“De foarte multe ori stau şi mă întreb cum ar trebui să fie mandatul de preşedinte, cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce trebuie să fac pentru România, pentru că până în prezent eu văd o mare diferenţă între ce scrie în Constituţie, cum este descris rolul preşedintelui şi ceea ce se întâmplă în realitate”, a spus el.

Tăriceanu a adăugat că în ultimii 30 de ani au fost foarte multe conflice între instituţiile statului, iar acestea ar trebui încheiate la un moment dat printr-un alt tip de preşedinte, în care România să fie într-o fază de construcţie, nu “blocată în tensiuni”.

“Am asistat în aceşti aproape 30 de ani la nenumărate conflice între instituţia prezidenţială, Guvern, Parlament, şi eu cred că lucrul acesta ar trebui la un moment dat încheiat. Un alt stil de preşedinţie, care să încerce să evite conflictele sau să le soluţioneze, nu să le amplifice. Ce ar putea să facă România dacă în loc să fie blocată în tensiuni, conflice, am sta să fim într-o fază de construcţie”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. Normal ca vrea. Pai unde a fost Tovarasul Tericeanu din 1989 si pina acum? Poate stie cineva?

  2. Gandul ca Tariceanu si/sau Dragnea candideaza la presedintie ma infioara.

  3. Gandul ca Tariceanu si/sau Dragnea candideaza la prezidentiale ma infioreaza !

  4. Când domnul Dragnea, cu ajutorul dumitale va scăpa de „tinichele”, va candida apoi la prezidențiale, va ajunge președinte prin orice mijloace iar dumneata domnule Tăriceanu, în cel mai fericit dintre cazuri, portar la Cotroceni. Succes în noua meserie!

  5. Este, deocamdată, singurul care ar merita să fie președintele României.

  6. Apropo de tensiuni, cand era prim-ministru dl. Adrian Nastase , acesta era chemat in fiecare zi de luni de catre dl. Ion Iliescu, care era deasupra partidelor, pentru a-i da indicatii pretioase. Aceasta pt. o buna colaborare , mai ales ca presedintele Tarii este deasupra partidelor , nu-i asa stimati sustinatori ai PSD.

  7. Va candida, a candidat el Mele la presedentie ,fara noroc(cadea si tencuiala de pe el),dar Tariceanu?!Va baga textul ca”trage partidul”,ca ‘oricum are sanse”ca „l-a rugat si Dragnea”,ca aia,ca ailalta,gaseste el scaldatoarea….Bineinteles ca va lua un maxim 4% voturi(ca il stie lumea cate rele a facut) acelasi procent ca si partidul lui personal la alegeri,din care l-a mancat si aruncat pe fraierul de Daniel Constantin1,pentru cine nu mai tine minte..

  8. Tăriceanu e aşa de fraier încât chiar crede că ar putea fi ales preşedinte!

  9. Ajungerea acestui „mason vandut intereselor straine” Tariceanu la Cotroceni, va fi un pas catastrofal pentru Romania si romani. Sa speram ca … nu va ajunge la Cotroceni !!!, pentru binele Romanie si poporului roman. Prezentarea intereselor dubioase ale acestui … traficant de interese straine in Romania si in dezinteresul Romaniei si romanilor, ar necesita un spatiu imens.

    • Senzational, felicitari, in sfarsit cineva are curajul sa-l descie corect pe acest fanariot cocotat la varful puterii pentru a sluji interesele dusmanilor.

  10. Tariceanu Presedinte cu o singura conditie :Daniel George Tudor Prim Ministru, Doina Anca Tudor Ministru Finante, Ion Cosmin Ilina Ministru Dezvoltare, Daniel Motreanu sef SIE si SRI, Georgian Surdu Ministru Interne

  11. Eu sper sa candideze si Dragnea si Tariceanu, sa se faca amandoi de ras, sondajele de moment arata scoruri dezastruoase pentru Taricenau si mai ales pentru Dragnea, comparativ cu Johannis!
    O bataie pe modelul celei luate de Ponta, asta le prevad celor 2 penali, Dragnea si Taricenau la viitoarele prezidentiale!
    Dupa ce au facut HAOS si DEZASTRU dupa 1 an si jumate, Romanii ii vor taxa, venind in Numar urias la prezidentiale, FIX ca in 2014 cand au Votat CONTRA lui Ponta, de fapt!
    Asa cred ca va fi si in 2020!

  12. Tariceanu „se întreabă cum ar trebui să arate mandatul de preşedinte şi ce ar face el în această funcţie” ? Cand a fost prim-ministru scria „biletele roz” presedintelui Basescu, probabil ca se gandeste ca acum va fi el cel care primeste biletelele…
    Oricum, un vot il are asigurat (din Costa Rica): „Dupa 11 ani de la ‘biletelul roz’, azi ii dau dreptate lui Tariceanu si ii apreciez pozitia curajoasa, constanta si argumentata in favoarea reinstaurarii democratiei si impotriva abuzurilor pe care le comit in Romania reprezentatii puterii oculte a serviciilor secrete si a justitiei de tip ‘camp tactic’…” Elena Udrea, Dec. 2017
    Udrea si Tariceanu, doi politicieni „abuzati” de „statul paralel” si care lupta pentru o cauza comuna. Cat curaj, cat patriotism. Lacrimez de emotie…

  13. cele 5 neveste, amantele si figurile centrale ale ALDE, liliana minca, dana varga, chitoii, calimentii si finul zavoranu ionescu il vor vota???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.