Tăriceanu: Nu putem arăta egoismul vecinilor în problema refugiaților

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, referindu-se la problema refugiaților, că România trebuie să dea dovadă de solidaritate în cadrul Uniunii Europene și că trebuie să răsplătim eforturile pe care UE le-a făcut pentru țara noastră.

”Trebuie să înțelegem că prin atitudinea noastră, într-un fel răsplătim eforturile pe care Uniunea Europeană le-a făcut pentru România. Unii au tendița să uita eforturile pe care le-a făcut UE, atât în faza de preaderare, cât și în momentul de față. Cred că atunci când primești, trebuie să dai și înapoi, sa arăți măcar că faci un efort. Întotodeauna la UE s-au găsit căi pentru că sunt oameni care au experiența politică să găsească soluția de compromis. România trebuie să dea dovadă de soalidaritate în cadrul UE”, a declarat Tăriceanu, care a spus și că România nu poate arăta același egoism ca al vecinilor, în problema refugiaților.

Șeful Senatului a mai precizat că fixarea unui mandat rigid nu ajută la negocieri.

”Fixarea unui mandat rigid nu ajută la negocieri. Eu cred că la negocieri, dacă vrei să ai o posibilitate de a ieși onorabil de la negocieri, nu trebuie sa mergi cu o formulă de nediscutat. Cred că România trebuie să faca dovada că este dispusă la un efort care să se bazeze pe capacitățile pe care le avem”, a mai spus președintele Senatului.

Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ar fi utilă o dezbatere în Parlament pe tema crizei refugiaților.

”Întotodeauna, în toate țările democratice din Europa, când sunt astfel de probleme ridicate la nivel național, o dezbatere în Parlament nu este exclusă și este utilă”, a mai spus Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.