Veste mare! Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis, sâmbătă, să i se acorde gimnastei Ana Maria Bărbosu medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, de care fusese deposedată în urma contestației americancei Jordan Chiles, iar Sabrina Maneca Voinea să încheie competiţia pe locul 4.
Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz.
”Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.
“Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:
FRG, Bărbosu , vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse
FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.
Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe locul 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Cu medalia Anei Bărbosu, Team Romania va ajunge la nouă medalii la Paris.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Președintele Klaus Johannis, gafă uriașă la ceremonia de decorare a medaliaților olimpici. Miercuri după-amiază a avut loc la Palatul Cotroceni ceremonia de […]
La TAS nu merge cu neamuri şi nepotisme ca la rromânika??
Asta nu mai este sport, este contrar spiritului olimpic, este razboi hibrid. C O I-ul a luat bani de la Gyuri, spaima omenirii.
Era imposibil, cum am scris anterior, imposibil ca tribunalul Elvețian sa nu facă dreptate reală, tocmai ei care respecta ad-literam cu dovezi clare incontestabile, legislația propriei țări și nu numai, legea e lege egală pentru toți! Că sa îți dai seama ce înseamnă respectarea legislației în Elveția, trebuie sa fii prezent cu ochii crăcănați la tot ce este și se practică în jur ani la rând. Felicitări fetiței și celor de la acest tribunal elvețian!
P.s. oare franțuzii ii vor retrage medalia americancei sa ajungă pe poziția meritată, adică, pe locul 5? Vom vedea.
Oare cite shmenuri au facut amerlocii ? De la dopatii cu” prescriptie medicala” la dopatii acoperiti de personalitati ale sportului ( arbitri ,institutii de recoltare si dezvaluire a dopingului),etc?Se pare ca deviza olimpica :”Ai invins continua , ai pierdut continua” este doar pentru „perdanti”!Si cum de ei care poarta razboie pe tot mapamondul chiar si prin procura pot merge la marile competitii internationale si altii nu ?Se pare ca legea pumnului in gura functioneaza la superlativ….La WADA sau alte institutii pentru controlul antidoping , daca ar intra cineva in arhiva ar ramine siderat. Poate ne ” spune si @ misteaux cite ceva . cu IQ-ul lui de peste 155 nu poate sa nu fi ” ghicit” ceva . Hai @ misteaux…
Cu toate ca americanca a pierdut dupa regulament si ea a fost furata dupa notare, ca Voinea. Singura nefurata a luat bronzul, daca asta se numeste DREPTATE.
American made! Hoti si pungasi de Ferentari amerlocii ăștia.
Multi prosti are tara asta!
Aici e vorba de recuperarea, pe bune, a medaliei de bronz de către Ana Maria. Tu bați câmpii despre altceva. Sigur ești ursul ăla nătărău!
Bravo fetelor noastre!
Imi pare rău de toată neînțelegerea, și pentru sportivele americance, a fost incorect și pentru ele toată teravatura.. Și ele sunt puse acum într-o poziție ingrata..
haouleou,
ia si asta PENZIE SPECIALA!
-dAV1D o are de 3300 euro.
de la 1 ianuarie 2025,
paote nu mai apuca!
Si albitrajul care a decis aceasta nedreptate nu a patit nimic ? Lighioanele astea nu ar fi trebuit sa raspunda pt. fapta lor ? Cit curaj si inpertinenta sa incerci sa furi la note ,atita timp cit exista un sistem electronic de verificare pt. fiecare respiratie al sportivului ?
@parere… „Era imposibil, cum am scris anterior, imposibil ca tribunalul Elvețian sa nu facă dreptate reală,”
-de ce IMPOSIBIL mah troll prost?
asa gandesc vitele,
isi aleg scenariul care le convine:
tribunalul DE ARBITRAJ (nu e judecata propriu-zisa) e imposibil sa greseasca,
doctoritzele – imposibil sa omoare,
antrenoru de genii -imposibil sa violeze,
bulai si pieleanu -imposibil sa incalce deontologia
DAR evident ca NIMENI nu poate explica DE CE E IMPOSIBIL?
Probabil ca cei de la TAS s-au legat doar de aspectul tehnic al depunerii contestatiei dupa termenul de 1 minut, si nu au comentat si notele. Arbitrele ar trebui sanctionate ca au incalcat regulamentul admitand contestatia americancei facuta peste limita regulamentara de 1 minut. Alta era situatia daca recalculau si notele. Oricum, pana la urma iesit vine pentru Romania. Sa vedem daca organizatorii olimpiadei ae vor supune deciziei TAS si ii vor lua medalia americancei si i-o vor da romancei, eventual cu ceremonie de decernare.
1 – 0 pentru Ciolacu!
Hehe -he, norocul care il cauta pe Sagetator… putea sa ramana impasibil si cadea tot articolul cu hintel’jenta lui Marga pe scari. Iar apoi si cu smals-prazu’. 🤣
Spectacolul de-abia incepe.
Nu stiu daca se mai dau acum mentiuni, dar cealalta, Sabrina, prinde mentiunea.
Până România a rezsit recuperarea, Ungaria a câştigat încă 9 medalii ( 2 – 4 – 4) în ultimele 2 zile.
Corect. 2 – 3- 4
ambele gimnaste romance au 13,700 nu ar trebui sa aiba aceeasi medalie?
TAS a dat dreptate lui Barbosu si nu i-a dat dreptate Sabrinei Voinea pentru care s-a facut scandalul mediatic de fapt!Interesant!
domnule Banel Autogol, da pare sa ni se spuna ca democratia nu-i pt toti, numai unii pot fi galagiosi pt ca sunt in slujba ONG-ului, restul sa taca…Totusi dece sunt diferentiate Ana de Sabrina? daca au aceeasi nota ar trebui sa aiba aceeasi pozitie sau mai trebuie atentionati judecatorii sa si gandeasca logic, nu doar sa decida?
Sa nu ne grabim, decizia TAS trebuie dublata de hotararea Federatiei Internationale de Gimnastica de a modifica clasamentul initial! Rabdare si tutun!!
Primeste si Mashina Tesla de la Ion Tiriac !
Ce tribunal sportiv este acela care imparte medalii pe criterii administrative, nu dupa cele sportive ?
Comentariile sunt închise.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Păi şi fetița lui mămica????