Dacă Ciolacu n-ar fi defilat la Athos și prin piețe cu fotografi, dacă nu s-ar fi dus cu operatori TV să-i întîmpine pe românii salvați din Gaza, dacă nu s-ar fi străduit să ne arate că el, pentru dragostea poporului, este gata să meargă nu doar la economy class, ci și la bou-vagon, atunci aș fi crezut în indignarea sa cu nedreptatea făcută fetelor de la gimnastică.
Pe fond, atitudinea lui este corectă. Autoritățile și opinia pubică din România trebuie să se solidarizeze cu cauza celor două gimnaste nedreptățite. Dar nu cu reacția unui premier pe care nu-l bagă nimeni în seamă chiar dacă este premier. Gestul lui Marcel Ciolacu cu neparticiparea la festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris are mai mult valoarea de fiță politică scornită să arate poporului că și el își exprimă nemulțumirea și se alătură populației în semn de solidaritate și patriotism.
La mesaje de felicitare sau de solidaritate, și președintele, și primul-ministru, sunt meșteri. Au cîte un consilier care le spune „ar fi bine să spuneți ceva despre (nu știu ce!), că toată lumea vorbește”. Ei zic bine, zic, iar aceștia scriu și le dau ciorna și ei citesc la microfon sau semnează. Figurație totală. Cînd președintele sau premierul vor fi principalii susținători și inițiatori pentru proiecte culturale sau sportive, cînd se vor bate pentru ele pînă la inaugurare, atunci vom putea să-i credităm cu bună credință și devoțiune. Restul reprezintă declarații după declarații și după comunicate, după cuvîntări și discursuri și nimic altceva.
Nedreptatea făcută celor două gimnaste Sabrina Maneca-Voinea și Ana Maria Bărbosu la Jocurile Olimpice de la Paris impune o poziție fermă a autorităților, contestații și proteste care să continue pînă la corectarea nedreptății. Dacă suntem în stare să apărăm două fetițe, vom putea să ne apăram și țara. Dacă ne limităm la declarații de fanfaroni, pe care nimeni nu-i așteaptă la nici o festivitate, atunci ne-am ars.
Am mai pățit-o cu Andreea Răducan la Sydney și, atunci, în ciuda faptului că mai că eram pe podium, fără sprijnul autorităților, am pierdut. Oricît s-a zbătut atunci Ion Țiriac n-a reușit să clintească acea decizia nedreaptă.
Mai tîrziu, la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, am asistat la o altă nedreptate făcută unui gimnast. Eram în sală cînd punctarea greșită a unui sportiv a fost fluierată mai mult de un sfert de oră. Protestul a fost atît de puternic încît organizatorii au intrat în panică, iar concursul a fost întrerupt. Juriul a fost la un pas să dea înapoi.
Faptul că Federația Internațională de Gimnastică a decis reanalizarea exercițiului este un prim semn că „șurubelnița” căzută în mecanismul de arbitraj poate fi scoasă.
Vorba Nadiei Comăneci:
– Trebuie să avem un răspuns, într-un fel sau altul.
Dacă Marcel Ciolacu se face că nu se duce la Paris la festivitatea de închidere, dacă președintele Klaus Iohannis nu își alătură vocea, dacă nu ne ridicăm împotriva unei nedreptăți, nu facem decît să arătăm cît de slabi suntem.
Cele două fete sunt o cauză a României!
Presa americana a scris ieri despre anuntul lui Ciolacu de a sabota festivitatea de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Paris adaugand si explicatiile necesare. Americanii habar n-au de omul Ciolacu dar faptul ca un PREMIER al unei tari UE si in plus membru NATO penalizeaza atat de sever unele practici care viiciiaza rezultatele sportive a fost luat in serios de milioanele de americani.
Repet din datele personale: fata deposedată prin înșelătorie și fals de medalie, fie și de argint, e munca ei de mic copil și e prima medalie obținută, daca cei din jur nu o inspira cu multa putere, sa lupte in orice situație indiferent de concluzii, viață are și rele și grele, la următorul campionat din 2025 daca va fi și va participa, feței i se va repeta mizeria cu falsul și înșelătoria! Sa nu spuneți că nu am scris! Pute a definitiva înșelătoria și fata rămâne prejudiciată, sper sa nu! De ce? Pentru că, (8 e câștig și pierdere, mărire și decădere, se întâmplă până împlinește 18 ani, în 2025), câștigul de moment l-a primit și imediat pierderea oribila, e in datele personale ale fetei.
Politicienii = ‘la pomul lăudat să nu te duci cu sacul’. Din 2025 ‘vor fugi ca dracul de tămăie’ de camerele de luat vederi/opinia publică, cu excepția celor care vor fi în opoziție!
Acuma că suntem
țară democrată și suntem și de partea americanilor ,deci de partea „binelui” se vede din avion ,chiar din avionul prezidențial ăla care ne costă ,la un singur zbor ,cât bugetul unui județ .
Asta înseamnă că ne permitem !
Și dacă rușii ne furau in toate felurile posibile ,americanii au venit și i-au înlocuit pe ruși și ai dracului de americani ce seamănă cu rușii, la furat ,ba o fac mult mai simplu pentru că au găurile in gard gata făcute de ruși!
La Paris că la Paris,se întâmplă lucruri ciudate și olimpiada a fost transformată într-o sărbătoare mondială LGBTQ unde un bărbat bate o femeie ,în ring ,de o lasă lata ,în numele „egalității de șanse și corectitudinii politice”.
Trăim într-o lume nebuna in care Spitalul de Psihiatrie funcționează pe strada ,este chiar strada însăși,iar în Adevăratul Spital de Psihiatrie o să ceară să intre cei normal la cap că sa fie protejați.
Ceea ce i s-a întâmplat gimnastei noastre e un mizilic,oameni buni,în comparație cu ceea ce ni se întâmplă de multa vreme,nu numai noua.
Pentru toate vinovat este Marcel Ciolacu pentru că umblă cu bou vagonul nu cu avion privat și este vinovat pentru că din capul găunos al unora nu se vede afara nici cât printr-o gaura de cheie.
Mai cotcodăcim câteva zile pe tema asta, până se dă ordinul „ciocul mic”. Și toată lumea va trece pe mucles, pe silent, adică.
Tocmai pentru că cele două fete sunt România.
comentariul unor ziaristi, PSD are congres, iar desi pare ca va fi presedinte PSD, zilele lui si ale PSD-ului la guvernare sunt numarate, Iohannis este stapanul inelelor. Asa ca telacele Ciolacu nu are timp pt Olimpiada, trebuie sa aiba grija de propria piele, Atunci Orban/Iohannis a dat lovitura lui Dancila acum eroul Ciuca/Iohannis pregatesc marea salvare a lui Iohannis de a raspunde pt tot ce poarta in carca…daca intr-un regat ereditatea protejaza la noi deja presedintii isi pregatesc protectia in justitie desemnandu-si protectorul/urmasul la Cotroceni, iar poporul resemnat se supune „statului esuat” care „vreau guvernul meu” pt care „au trebuit sa moara ca sa-si dea demisia Ponta” si apoi Catu sa ia vaccin fara numar si imprumuturi de a crescut procentual de la 33% la peste sau 50% din PIB, iar acum jonglam intre plata lor/refinantare si noile dari datorate de solidaritate, istorie, etc. plus turism de lux in loc de o baza sportiva pt ca trebuie aia cu hotarare de fals sa-si plimbe sfidator fustita lipsita de gust si unul ranjetul de plebeu ajuns sus.
Prestigiului unui comitet olimpic, sau unei comisii de arbitraj olimpica i se opune acum prestigiul colosal al unei olimpice romane, egal si de sens contrar, sau chiar mai mare. Asa ca avem o sansa in recuperarea medaliei gimnastei noastre. Prin Nadia. Comaneci ducem cea mai vizibila batalie internationala cu un imperiu mondial, de la discursul lui. Ceausescu din 68 impotriva invaziei sovietice in. Cehoslovacia. Fara zeita noastra inversunata interventiile lui. Covaliu, sau. Ciolacu ar fi ramas la stadiul de fumigene inutile. Numai ca. Nadia stie pe pielea ei ce inseamna nedreptatea unui imperiu, iar fata care l-a sfidat pe. Ceausescu prin fuga ei in. America nu se inclina in fata niciunei comisii, oricare ar fi aceea.
De cand stabileste presa ce nedreptati trebuie corectate de Romania?
Fiecare roman da de nedreptati in viata si se apara cum poate, sau o lasa balta.
Asa e viata. E grea, e frumoasa si plina de nedreptati de care dam cu totii, vreo 20 de milioane de oameni.
Mie, de exemplu, iata ca am gasit unul chiar pe subiect tot cand eram fata si tot la o olimpiada mi s-a facut o nedreptate.
M-a aparat careva in afara de mama? Poate Herr Lektor, dar nu sunt asa de sigura ca a putut sa dea piept cu toate sasoaicele revoltate venite sa predea limba germana la noi in targ.
Erau prea albe, prea crestine si devreme acasa. Nu sunt din zodia care trebuieste conducatorilor occidentali.
Ce m-a bucurat o știre apărută în bună dimineața pe Google.
Un cimpanzeu a început să comunice cu cei din jur folosind cuvinte învățate de la cei care îl ingrijesc.Nu știu dacă îl îngrijesc ori îl chinuie ,asta depinde unde ești,în cușcă ori afara.
Mâine o să-l găsim aici printre comentatori și de ce nu chiar președinte de țară că tot am zis eu că în curând o maimuță o să fie președinte.
O să-i comunic lui „părere”datele personale ale cimpanzeului sa vedem sigur ce viitor politic are.
Să știm o treabă!
Cineva zicea ceva în legătură cu cele două fete cum că ar fi Romania.
Pe bune?
Mai omule ,Romania există?
Americanilor le trebuia o medalie ,chiar și una de argint să o de-a unei gimnaste de-a lor că-i cam bătrână și iese la pensie.
Și de unde sa ia medalia ?
Ați ghicit ,de la noi!
Ați înțeles?
Și un isteț,nevoie mare,l-a agățat și pe Ciolacu in aceasta afacere cu medalii de parcă Ciolacu a fost zece ani Băsescu și ați zece Johanniss.
Intreaga Romanie e spoliata si ingropata prin fals si inselatorie de partenerul strategic si nu numai. Cele doua fete sunt doar cel mai recent exemplu.
NU! Romania e Partidul si Securitatea, cele doua fete batrane care la anul fac cate 104 ani…
Oare s – ar fi putut intampla asa ceva unei gimnaste poloneze sau maghiare? Ma intreb si eu.
In ura sa atavica fata de PSD si Ciolacu, don Nistorescu ia in deridere acest gest patriotic al premierului. la mai mare don Cornel!!
E bine ca Ciolacu A STABILIT UN REPER. Nu le declaram razboi dar le aratam OBRAZUL si lipsim la inchiderea Olompipdei nu ata acute cat maCronice.
ACUM URMEAZA MOMENTUL LUI IOHANNIS !!!
Il atentionez ca pur si simplu Marcel e mai mic in ierarhie si deci nu poate stabili el REPERE de demnitate pentru Presedinte (evident , evident aproba sluga cu batistuta)
Acest principiu constitutional si precedentele sake expuneri ale pbrazului gros il OBLIGA pe Klaus Iohannis sa ia avionul ala scump sa faca escala matrimonoala la Sibiu si eventual escale la Brasov, Cluj , Baia Mare si Constanta de unde sa culeaga alte rude iar apoi sa zboare SNUR la Paris sa particicipe la inchidere.
Sper ca nu se va dezminti.
Atât cât am putut urmări J.O., am văzut că nu doar gimnastele noastre au fost vaduvite în favoarea celor din USA , ci și în cazul altor sportivi s-a întâmplat , tot în favoarea americanilor.Arbitraje părtinitoare în multe cazuri. Păcat!Nadia Comaneci a zis clar , că medaliile date nu vor fi retrase , însă susține cauza celor două gimnaste să le facă dreptate și să li se acorde ce li se cuvine.
Statul Român este slab aceste fete nu pot fi apărate de hoția americană cum nici fetele de la Caracal nu au putut fi apărate după unele voci stand în spate tot americanii de la baza Deveselu. Nu te poți lupta cu hoția jandarmului mondial.
Bulai ar fi aparat-o !
Ciolacu daca descopera leacul pentru cancer, Nistorescu o sa spuna ca e politica miscarea. Nistorescu e ca un sot/sotie vesnic nemultumit: daca faci, de ce faci, daca nu faci de ce nu faci.
Atlanta 1986, de la un român americanizat: gimnastele românce au fost nedreptățite, șicanate, și prin programare și organizare nu numai depunctare.
Repet, este de la un americanizat rău de tot ce-a fost în sală la gimnastică. Altceva ce n-am știut, e tot de la el; gimnastica e sportul olimpic la care se uită cei mai mulți oameni, nu poți lăsa o țară mică să facă legea.
PS Doar zgîriați peretele cu unghia sau puneți capac pe oală. Gimnastica românească e lovită mult mai rău de oameni din țară. Media e vinovată. Eram în Canada cînd media a făcut din țînțar armăsar, sau a mințit, început de 2000, că înainte de începerea anului școlar s-au găsit păduchi la internatul din Deva unde se antrena lotul național de gimnastică fete. Mulți români din străinătate, crezînd povestea, scriau la comentarii că nu-i mare lucru, că-n țările occidentale, unde trăiau, farmaciile scot reclame cu otravă de păduchila începutul școlii, iar părinților li se arată cum să-i caute. Unii ne întrebam cum de oameni din servicii, în timpul lor liber, nu se organizează să apere gimnastica cumva. Ce prostuți eram!
PS Țiriac, un bandit, n-are ce căuta la CSOR.
Beneficiara medaliei nemeritata de bronz sterpelita de la gimnasta romanca, este „de culoare” adica este negresa, acesta fiind motivul pt care arbitrii si oficialitatile americane au complotat jegos sa-i sterpelasca golaneste bronzul frumoasei blonde romance. In SUA, s-a ajuns la degradarea oribila a societatii, ca, daca esti „negru” ai toate drepturile, chiar si cele necuvenite si nemuncite. Treziti-va, Popor american, voi blonzii si albii ati fondat o Tara mareata si republicana !
Ce Romanie bade? Figura redată în „România revoluţionară” ,a fost, o englezoaică pe nume Mary Grant.Simbolul se va regăsi mai târziu în portrete ale reginei Elisabeta şi reginei Maria, romance sadea . Iar pigmeii urmași fideli ce-au făcut după ce ”Am mai pățit-o cu Andreea Răducan la Sidney și la Atena 2004, am asistat la o altă nedreptate făcută unui gimnast. ? Ce bine e că ne bagă Ocțidentu-n samă ! Ia d-aci ce are nevoie și dup-aia ne mulțămește cum știe ei ! Nene , dar cănd cu Curcubeul lui Bush cum era ? Ăsta al lui Bidon și Macrou e altfel?
Romania suntem noi !
Articol dezamăgitor şi fără noimă. Să înțelegem că pe dl Nistorescu îl deranjează acest gest făcut de prim-ministrul României? Sau că a fost Ciolacu cel care a făcut gestul, că dacă era altcineva protestul ar fi fost lăudabil?
Partizanatele acestea stupide nu fac bine, dle Nistorescu. Protestul respectiv este binevenit, chiar dacă partenerul strategic se consideră deasupra tuturor „viermilor” ce populează planeta, fiindcă a făcut diferența între a-ți exprima nemulțumirea şi a zâmbi tâmp ín poziție de ghiocel.
Chiar dacă asta nu va schomba nimic cu privire la medalii, cel puțin fetele au minima satisfacție morală că suntem alături de ele într-un moment de nedreptate şi că ne pasă.
Felicitări lui Ciolacu, fie că ne place sau nu de el.
Daca nu s-ar fi dus la Athos, daca nu i-ar fi primit pe refugiatii din Gaza, daca s-ar duce la inchiderea JO, am vedea o cascada de critici, ca este nesimtit si ca nu-i pasa.
Romanii ar avea o parere la fel de proasta despre el ca si despre nesimtitul cotrocean.
Foarte bine ca nu se duce.
Eu as face cu JO la fel ca si cu Eurovisionul: sa nu mai participam ptr ca banditii ne fura, iar la festivitatea de inchidere de acum i-as pune pe ai nostri sa defileze cu un steag negru, cu craniul cu doua oase incrucisate si cu inscriptia ,,JO 2024″ pe el, ptr ca ne-au talharit ca piratii. Poate asa s-ar simti acesti nemernici……[Rumburak]
Fetele ar trebui premiate substantial de catre Ciolacu. O recompensa ptr nedreptatea care li s-a facut de catre talharii de la Paris…….[Rumburak
Dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii.E cazul și cu popolimbiada asta cu „tranși” și imbecilități de propagandă. Că o să ți-o coacă în avantajul „imperialilor” era clar din start.Eu unul, cel puțin nu le-am mai „onorat” audiența după porcăria din deschidere.Și nici n-am s-o fac până la închidere, inclusiv.
Cu aceasta interventie Ciolacu a castigat simpatia a milioane de romani care nu se agitau pentru el. A luat un bonus substantial electoral. Daca mai forteaza si autostrada peste Carpati atunci devine prima optiune pentru Cotroceni. Dovedeste ca nu este un las ca Dragnea, Ponta sau Nastase.
…bine,bine,primul sportiv al țării(ăla cu bicicleta,plimbatul pe munte,golful etc) nu are nimic de zis?o fi el mut (la creier) și cu slabe resurse de exprimare în limba țării în fruntea căreia s-a cocoțat, dar are consilieri și poate citi și el de pe o foaie…râdeați de Ceaușescu,că era bâlbâit, citea(uneori)de pe foi scrise cu litere de-o șchioapă…ăsta,și când citește(ca mai mult decât propoziții simple nu l-am auzit să spună din capul lui),scrâșnește…Ceaușescu a sprijinit lotul de gimnastică atunci când,ofensat de arbitrajul părtinitor,a părăsit concursul;cârpa asta muiată,se înțepenește ferm și descoperă că e președintele unei țări doar când e vorba de privilegii personale,poate chiar ilegale uneori,dar niciodată și deloc în favoarea țării în fruntea căreia a fost plasat nu se știe de care sforari?
Foarte sensibil „maistrul”, o vorba nu poți sa-i spui că te cenzurează.
Pretinzi că ai discernământ când votezi ?
Odată ce Jordan Chiles a urcat pe locul 3, în locul Anei Bărbosu, care a picat pe 4, podiumul în proba la sol a fost pentru prima oară în istorie alcătuit numai din gimnaste de culoare.
La decernarea medaliilor, Simone Biles și Jordan Chiles au făcut plecăciuni simbolice în fața câștigătoarei aurului olimpic, brazilianca Rebeca Andrade.????!!!!
Momentul a emoționat-o profund pe Michelle Obama, soția lui Barack Obama, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii.
”Încă sunt copleșită de momentul ăsta frumos de fraternitate și sport! Poți simți dragostea prin el. Felicitări Rebeca, Jordan și Simone!”, a scris Michelle Obama pe platforma X.!!!!
Caldura mare in Grecia !
”dacă președintele Klaus Iohannis nu își alătură vocea”.
Nu are nimeni asteptari de la Presedinte. S-a grabit sa mearga la deschidere, era de bine. Cand e vorba de putina ”lupta” se ascunde. Daca mai e vorba si de autoritati dinafara tarii, atunci nu Domnia Sa este cel care va lua o pozitie ferma in apararea romanilor. Ar fi primul care ar sări, daca, paoate, ar fi vorba despre Ucraina.
DRAGNE , PONTA , NASTASE , aveau cel putin studii superioare adevarate , la univ. de stat , aveau cariere , nu mureau de foame ! Ciolacu , nu are ! EL nu stie carte , nu are studii adevarate , nu are capacitatea intelectuala de a lua decizii ! STIU ca pt. tine nu conteaza , dar pt. poporul roman conteaza !
Bombonel, pînă la 1989, avea meserie; scria vreo două rezumate pe an de la articole din revista Lumea parcă. A zis-o cu gura lui. Nu mai țin minte unde le trimitea dar nu le citea nimeni.
Hai să fim serioși n-ai fi crezut niciodată în indignarea lui Marcel Ciolacu ,niciodata,asta e o scuză un pretext ,care ai vrea să-ți scuze „indignarea”cu bou vagonul.
Au mai fost și altele!
M-am obișnuit cu tine cum m-am obișnuit cu useristii care rumega o „tema” cum se întâmplă în copilariea noastră cu bagaul,mai tii minte motule?
Mestecau bagau până îi luă somnul nu de plăcere de plictiseala iar acum in democrație plus „progresism” bagaul tau e Marcel Ciolacul și PSD-ul.Mai vii și cu covrigar ori pescar da astea nu se pun.
Da daca era frezor ce te făceai?
Ce-i mult strica și e de prost gust.
Acuma sa nu te prindă rușinea sa te schimbi,mie îmi placi așa cum ești!
Ai circulat cu bouvagonul?Ai circulat că te pricepi.Eu îl luăm din Cehu Silvaniei ,nu din gara de pe drum dintr-o curba.Il salutam pe mecanic ungurește cu iou reghel chivanoc ,el credea că suntem de-lui ,incetinea trenul, noi urcam și ajungeam până în Ulmeni și de acolo în Baia Mare gratis.
Așa a pățit și Marele Urs când i-a rămas unguroaica gravida ,a venit unu noaptea,a grăit ungurește ea a crezut că-i Zolico și a născut un pui de Dac.Marele Urs nu știe nici in ziua de azi!
.
Constitutia de dupa 1990 a fost facuta pentru iliescul, impotriva ceausescului, asa ca, lasati-l pe Joha sa repezinte Romania in plimbarile sale. Cand aud pe cineva ca: „Johannis n-a facut, n-a dres”, ma ingrozesc de cata obtuzitate sunt inconjurat, de oameni la 75 de ani si 50 de ani de activitate. „ceausescu sa ne ierti, in Decembrie eram beti” !
Mi-ar fi plăcut ca premierul să adauge la motivarea sa privind lipsa de la festivitatea de închidere a J.O. ( incidentul de la gimnastica la sol) și batjocura și blasfemiile care au marcat deschiderea lor !
Cât despre evoluția excepțională a celor două gimnaste românce, am fost foarte atent la exercițiu și nu numai eu și cei împreună cu care urmăream exercițiul, , dar și comentatorii români au spus că Sabrina a ieșit f.puțin de pe covor, iar reluarea de atunci părea să nu lase nici un dubiu !
De asemeni personal mă așteptam ca americancă să ia o notă mai mare decât cea primită, așa că n-ar trebui să face, atâta caz din acest fals incident, cei care iubesc atât de mult România, ar putea să se revolte privind și alte nedreptăți care ni se fac cu adevărat.
Cei doi care comentau exercițiile de la acel aparat erau destul de competenți ( o fostă campioană olimpică la 5.000m și fostul soț al unei alte campioane mondiale la înălțime 😉 ) și nici unul n-a susținut atunci că nu s-a ieșit de pe covor .
Da pe cine sa votez, zi tu!
Am observat o chestie de-a lungul anilor, in ceea ce priveste rezultatele la olimpiade a sportivelor americane. Pe vremea cand tehnica de calcul era in fasa si sistemele de operare americane erau departe de a fi un standard mondial, cei mai medaliati sportivi erau cei din URSS (Rusia actuala), China, DDR si Romania. Principalii adversari ai Romaniei la gimnastica sportiva erau URSS si China. Americancele, daca prindeau un bronz, era sarbatoare mai mare ca de 4 iulie. Nadia a luat 10,00 la olimpiada din Montreal, cand computerele nici nu stiau sa „scrie” cifra 10. Pe vremea aceea, americanii castigau ceva medalii la atletism (cu sportivi de culoare), desi daca participa un sportiv din tarile africane, nu mai prindeau podiumul. si la box.Tirul era al DDR-istilor, samd.
Acum e plin de computere Aibiem si de softuri micro la orice competitie sportiva. Trecand peste faptul ca sportivii din Rusia au participat intr-un numar foarte mic la JO de la Paris, a curs cu medalii pentru sportivii din SUA cam la toate disciplimele din competitie. Cu alte cuvinte, ca americanii sa castige la evenimentele sportive trebuie indeplinite doua conditii: sistemele informatice, inclusiv sofwarele sa fie americanesti, iar rusii sa nu participe. Anul acesta, desi cele doua conditii au fost indeplinite, iar la numarul de medalii pe echipe SUA a iesit prima, la aparatele ele mai grele, barna si paralele inegale, medaliile nu au tinut cont de politica si IT.
Daca ramaneam la abac, nu cred ca fetele unchiului SAM ar fi vazut podiumul mai aproape de 10 m. De asemenea nu am fi avut nici rachete nucleare, nici scut antiracheta la Deveselu, iar copiii nostri nu si-ar mai stric ochii in instrumentele portabile si ar sti sa socoteasca cu creionul pe hartie.
Daca se ducea, nu era bine; daca nu se duce nu e bine. Dar cum e bine dle Nistorescu? Eu zic ca e bine ca nu se duce. Colonia tot colonie ramanae, iar politicienii tot slugi. Ne mangaiem ca nu suntem singurele slugi.Toti sunt slugile cuiva. Pana si americanii sunt slugi. Nu vedeti ce degringolada cu alegerile „libere” si acolo? Slugi s-au dovedit si „arbitrele” de la gimnastica, s.a.m.d. Poate doar cei 5,6 care conduc lumea nu sunt slugi.
Gestul lui Ciolacu e o frectie…pe romani ii intereseaza ce taxe le pune Ciolacu nu baile lui de multime, pozitii si alte frectii…Romanul stie ca Ciolacu e un sclav progresist, fara studii, fara charisma, ca e o lichea, un excroc srntimental, etc….nici un om serios nu ia in seama „Lächismele” lui Ciolacu…
„Da pe cine sa votez, zi tu!”
Ar fi o solutie, dar nu cred ca romanii pot face asa o solidaritate, nu-i vad in stare si Nineni incearca sa-i uneasca, toti ii dezbina, tocmai, sa nu faca asa ceva, desi toate partidele sunt „nationalul, asocierea si unificarea” in denumiri. SA NU VOTEZE ! Sa discrediteze toata clasa politica, sa-i lase fara autoritate, sa le bage frica in cap, ca raman pe dinafara. Cred ca delegitimarea este cea mai mare frica a lor.
pentru cele două fete care sunt România. Ciolacul, așa cu e mai nebarberit are curajul sa spună lumii și olimpicilor ca e nemulțumit de arbitraj la gimnastică și ca nu mai participă la parada gay de la sfârșit. Foarte bine face primul ministru al României!
Simion a promis ca, daca este ales pe 10 ani, face un program de fabricatie a 100.000 pe an de medalii de bronz, sa ajunga la toti doritorii ! Din aur nu face, ca si-ar distruge partidul.
‘ti-ar capu nea Storescu
ce cenzura ai bagat!
Ironia sortii a facut ca americanca de pe locul doi , o super campioana – de altfel, medaliata cu argint , sa iasa unu , apoi doi pasi de pe covor , in timp ce in cazul Sabrinei, juratii ii mai cauta si acum umbra calcaiului in afara spatiului de concurs , doar doar au o justificare pentru depunctarea exercitiului la sol si pierderea medaliei .
Rules for thee, none for me.
„daca altul decat Ciolacu ar fi facut acelasi lucru l-asi fi crezut da pe Ciolacu nu ” zice mestecatorul de vorbe Nistorescu , Pe Ciolacu nu, nu vreau sa-l cred
Ciolacu doar „se face” ca nu se duce la ceremonia de inchidere in semn de protest, eu nu ma fac ca ma dau cu curu de pamanat, doar restul se fac, eu Nistorescu nu ma fac doar restul se fac zice domnul : „Itzic Ciutacu si Strul Snecker” https://www.cotidianul.ro/niels-snecker-si-strul-ciutacu-ultra-penibil-moment-de-sustinere-a-nationalei/ . Bine nene bine.
Daca „Pe fond, atitudinea lui este corectă.” restul articolului e gargara, deoarece, nu asa, pe fond, fondul conteaza restul e gargara si florice de stilistice.
Gargra de la omul lui „rules for thee none for me” de la omul lui hahaha „oda Americii” de la aomul care nu s-a basiocat la nici-unul dintre abuzurile CIO.
Si am si eu o intrebare de contabil: cine plateste majoritatea proiectelor sportive si culturale in tara asta ?
Cine plateste majoritatea banilor cheltuiti pentru „cultura” si „sport” bani din cauza carora inca mai exista actuala spoiala de cultura ori de sport in aceasta tzara ?
Si sa nu imi zicetzi ca exista si unu ca Hagi de exemplu, ca Hagi da bani ca sa scoata bani din Academia Hagi. Intrebarea mea e cine inafara de Ciolacu si de Ciolacul de dinainte de Ciolacu si de cel care poate o sa mai fie cat o sa mai fie de dupa Ciolacu, aproba plata de bani pentru cultura sau sport intr-o maniera predictibila, intr-o maniera care sa permita cladirea de cariere in cultura sau in sport, intr-o maniera care sa perimita o cariera de antrenor ori una de director de teatru ori ….. ori, ori, ori ?
Ieri am incercat de mai multe ori sa postez diferite comentarii si reclamatii adresate direct lu Nea Cornel, dar cenzorii nu doarme…
laur 22 – Laure , bagi niste texte atit de rasuflate . Gestul lui Ciolacu nu are nicio valoare , nici macar electorala . Doi presedinti ai Romaniei au declarat public ca Romania este un stat maffiot si un stat esuat ! Orice roman cinstit vede ca asta este adevarul . Si cine este vinovat de distrugerea ROMANIEI … pai partidele care sunt la guvernare de 35 de ani , psd si pnl , sunt si astazi , vor sa fie si in viitor . PT. asta nu se dau in laturi de la nicio ticalosie , inclusiv creearea PARTIDULUI UNIC , prin comasarea psd-pnl . Editorialul lui Nistorescu , este relevant si reprezinta pdv al sau .
Nici azi nu scap de cenzor cand comentez la Marchievici, blocaje pe banda rulanta…Cateodata se aproba reclamatiile…Orice atac la Rasputin si apetitul lui RAZBOINIC e respins de cei care acuza LUMEA LIBERA ca „vrea razboi”…
Cele două fete sunt o cauză (olimpiano-olimpica) a României ( de la Olimpiada din anul 2024) !
Iar Rusia a fost exclusa (pe motive politice non-olimpiene si non olimpice) de la Olimpiada din anul 2024. Neavand nici o legatura cu evenimentele olimpice din anul 2024.
Jocurile Olimpice Antice, denumite originar Jocuri Olimpice (Olympiakoi Agones), au constatat dintr-o serie de competiții atletice care aveau loc pe o arenă între diferite orașe ale Greciei Antice. Acestea au început în anul 776 BC în Olympia, Grecia, și s-au serbat până în anul 393 AD când au fost desființate de împăratul roman Teodosiu I. În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare dintre cetățile grecești, instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre două ediții se numea „olimpiadă”.
„Jurământul Olimpic” este un text scris de fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, Pierre de Coubertin, și rostit pentru prima dată în timpul Jocurilor Olimpice de la Antwerp din 1920. Iată mai jos întreg conținutul „Jurământului Olimpic”:
„În numele tuturor sportivilor, în numele tuturor arbitrilor, în numele tuturor antrenorilor și oficialilor.
Promitem să participăm la aceste Jocuri Olimpice respectând regulile, într-un spirit de fair-play, incluziune și egalitate. Împreună, suntem uniți și ne angajăm într-un sport fără dopaj, fără înșelăciune și fără nicio formă de discriminare. O facem pentru onoarea țărilor noastre, respectând principiile fundamentale ale olimpismului și pentru a face lumea un loc mai bun prin sport”.
Norme ale Olimpismului si Juramantului Olimpic … INCALCATE in mod GROSOLAN la Olimpiada din 2024 !
Charlie, nu aveai cum raspunde la un comentariu neafisat decat daca…
Tactici pentru pacalit naivii.
Cpt core/Core s-a apucat de „jocuri” in tandem cu FALSIFICATORUL viareg al Istoriei ROMANIEI GENERICE doru popescu…Acest ceausist rasputinoid perverteste pana si sensul profund al Olimpiadelor fiind admis pe banda rulanta prin blocarea minute intregi a tuturor celorlati comentatori si core/Core s-a trezit dupa doua zile, cand a incercat sa strecoare aceeasi insinuare mars Ava, sa ma declare
omu si te ului!? Cand in mod clar e doru popescu viareguru…
NU A EXISTAT nici UN TARAM ‘generic’ AICI !
Asta au vrut neamurile cele migratoare si calatoare … sa ne DISLOCE neamul NOSTRU cel STRAVECHI de pe acest TARAM … ca sa se INCUIBEZE ei aici si sa ne transforme intr-un taram ‘cosmopolit’ de tip ‘generic’ (multi-etnic, multi-national si multi-statal) ! Vreo 35 de neamuri care ne-au CALCAT si INVADAT taramul NOSTRU in ultimii 2.500 de ani … dar care N-AU REUSIT acest lucru !
FARA a NE cunoaste RADACINILE cele ISTORICE si ADEVARATE (obiective si concrete/arheologice, paleogenetice si documentare) ale NEAMULUI nostru cel ROMÂNESC … cel ORIGINAR si ORIGINAR (dpv. arheologic si paleogenetic/6000 BC), cel UNIC (dpv. cultural, lingvistic si spiritual/3000 BC) si UNITAR (dpv. documentar/700 BC) … un NEAM permanent de tip NON-GENERIC/AUTOHTON, SPECIFIC si PARTICULAR (de tip SEDENTAR si doar de pe acest TARAM ) … NU PUTEM intelege nici POPORUL nostru/cel ROMÂNESC de ASTAZI si nici TARAMUL nostru/ROMÂNIA de ASTAZI !
Nu sunteti singurul cenzurat.Tot ieri,trei postari de ale mele(cu acelas continut) decente in legatura cu acest editorial au fost cenzurate.
Vina este a mea ca nu m-am orientat in directia conceptiei „maestrului”.
De când a devenit #rezist, „maistrul” a luat și apucăturile acestora, nu clădește nimic, dar permanent pune tălpi la orice acțiune a altora, mai puțin a neputincioșilor lui.
Despre olimpismul antic:
„14. în preajma sa se mai afla un tînar, provenit din Tracia, numit Zalmoxis. Acest nume îi fusese dat deoarece de îndata ce s-a nascut a fost învelit într-o piele de urs. într-adevar, tracii numesc o asemenea piele zalmos. Pitagora, care-l iubea pe baiat, îl instrui în stiinta astronomiei, în aceea a cultului sacru si a ritualurilor datorate zeilor. Unii autori afirma ca numele tînarului era Thales. Ei adauga ca barbarii i se închina ca unui zeu, asimilîndu-l cu Herakles.
15. Mai pe urma se întoarse la Samos mînat de dorinta de a intra în legatura cu Hermodamas, descendent al lui Creophylos. Pentru un timp oarecare ramase aici si se ocupa de atletul Eurymenes care, în ciuda staturii sale de om marunt, a învins pe multi adversari de statura înalta si a obtinut victorii la Jocurile Olimpice, datorita sfaturilor primite de la Pitagora. Iata ce se întîmpla. Ceilalti atleti continuau sa se hraneasca numai dupa vechiul obicei cu brînza si smochine. Eurymenes însa a fost primul atlet care a mîncat zilnic dupa prescriptia lui Pitagora, o portie de carne care îi întarea vigoarea trupeasca. Mai tîrziu, desi Pitagora cîstigase si mai multa pricepere, el continua sa sprijine prin sfaturi atletismul, fara a urmari victoria în lupta. Ideea era ca atletii trebuie în acest chip sa învete ce înseamna truda competitiei si, totodata, modul de a ocoli invidia, provocata de victorie. Mai era în joc si evitarea coruptiei care-i pîndea pe atletii încununati.”
[Porfir/(233-301 AD), Viaţa lui Pitagora (570-495 BC)].
Era vorba despre Răspântiile ISTORICE ale României. Zana cea ‘batrana’ de peste 8000 de ani.
Era vorba despre DIRECTIILE care TREBUIE sa le PASTRAM ca POPOR … DINTOTDEAUNA si INTOTDEAUNA in ISTORIA noastra cea SPECIFICA si PARTICULARA a NEMULUI nostru. Cea ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA in ISTORIA lumii.
Era un articol mult prea important si asupra caruia trebuia sa fie INSISTAT foarte mult.
Protestul lui Ciolacu e normal si bine venit,dar nu trebuie uitat că cererea de verificare a notei lui Voinea a fost făcută înaintea americancei,așa că ținta lui Voinea nu era împotriva SUA ci fata de colega ei Bărbosu.Deci no mai ridicați pe Voinea pt.ca demersul ei nu țintea SUA ci pe colega ei.Cea care a fost prejudiciată a fost Bărbosul,Voinea(mama ei) vrea numai sa fie in centrul atenției,dar pozitia lui Ciolacu este corectă.
NU A EXISTAT nici UN TARAM ‘generic’ AICI !
Asta au si vrut neamurile cele migratoare si calatoare … sa ne DISLOCE neamul NOSTRU cel STRAVECHI de pe acest TARAM … ca sa se INCUIBEZE ei aici si sa ne transforme intr-un taram ‘cosmopolit’ de tip ‘generic’ (multi-etnic, multi-national si multi-statal) ! Vreo 35 de neamuri care ne-au CALCAT si INVADAT taramul NOSTRU in ultimii 2.500 de ani … dar care N-AU REUSIT acest lucru !
FARA a NE cunoaste RADACINILE cele ISTORICE si ADEVARATE (obiective si concrete/arheologice, paleogenetice si documentare) ale NEAMULUI nostru cel ROMÂNESC … cel ORIGINAR si ORIGINAR (dpv. arheologic si paleogenetic/6000 BC), cel UNIC (dpv. cultural, lingvistic si spiritual/3000 BC) si UNITAR (dpv. documentar/700 BC) … un NEAM permanent de tip NON-GENERIC/AUTOHTON, SPECIFIC si PARTICULAR (de tip SEDENTAR si doar de pe acest TARAM ) … NU PUTEM intelege nici POPORUL nostru/cel ROMÂNESC de ASTAZI si nici TARAMUL nostru/ROMÂNIA de ASTAZI !
Era vorba despre Răspântiile ISTORICE ale României. Zana cea ‘batrana’ de peste 8000 de ani.
Era vorba despre DIRECTIILE care TREBUIE sa le PASTRAM ca POPOR … DINTOTDEAUNA si INTOTDEAUNA in ISTORIA noastra cea SPECIFICA si PARTICULARA a NEMULUI nostru. Cea ORIGINARA, ORIGINALA, UNICA si UNITARA in ISTORIA lumii.
Era un articol mult prea important si asupra caruia trebuia sa fie INSISTAT foarte mult .
Despre olimpismul antic:
„15. Mai pe urma se întoarse la Samos mînat de dorinta de a intra în legatura cu Hermodamas, descendent al lui Creophylos. Pentru un timp oarecare ramase aici si se ocupa de atletul Eurymenes care, în ciuda staturii sale de om marunt, a învins pe multi adversari de statura înalta si a obtinut victorii la Jocurile Olimpice, datorita sfaturilor primite de la Pitagora. Iata ce se întîmpla. Ceilalti atleti continuau sa se hraneasca numai dupa vechiul obicei cu brînza si smochine. Eurymenes însa a fost primul atlet care a mîncat zilnic dupa prescriptia lui Pitagora, o portie de carne care îi întarea vigoarea trupeasca. Mai tîrziu, desi Pitagora cîstigase si mai multa pricepere, el continua sa sprijine prin sfaturi atletismul, fara a urmari victoria în lupta. Ideea era ca atletii trebuie în acest chip sa învete ce înseamna truda competitiei si, totodata, modul de a ocoli invidia, provocata de victorie. Mai era în joc si evitarea coruptiei care-i pîndea pe atletii încununati.”
[Porfir/(233-301 AD), Viaţa lui Pitagora (570-495 BC)].
De cine-ti este teama cel ce nu indrasnesti sa te legitimezi ca de obicei preferand sa te semnezi „@charlie”? Si, de ce nu-i reclami pe
protejatii Zeilor care Dej jecteaza pe banda rulanta blocandu-ne pe noi cei indezirabili stapanirii? La Marchievici e deja tabu orice critica a citatelor sale preferate din prosovieticii legendati in Occident de mai multe generatii…
De multe ori, mintea incearca sa completeze spatiile goale… incercand sa dea sens. De aceea putem fi atat de usor pacaliti.
Ehei, sa fi fost prim-ministru Ciolacu in timpul Campionatelor europene de gimnastica de la Praga 1977, cand romancele au fost furate de medalia de aur, de rusoaice, si echipa a fost retrasa din concurs (cica, asa a dat ordin Ceausescu!), era o treaba…Ca sa nu mai amintesc de furtul de la Olimpiada de la Mosckova 1980, cand i s-a furat medalia de aur NADIEI, tot de catre rusi…Atunci sa-l fi vazut pe Ciolacu, nu se mai ducea la Mosckova la sarbatoarea revolutiei din octombrie, care se tine in noiembrie!!! Succes la intoarcerea in timp!
Cine-i capabil sa „umple spatiile goale”, ca si petele albe sau sa reteze mistificarile, rastalmacirile si falsificarile care sunt de obicei grobier-dogmatice, NU POT FI PACALITI decat rar…Tot asa de rar poti pacali cenzura care e mai treaza ca pe vremuri…
„Tot asa de rar poti pacali cenzura care e mai treaza ca pe vremuri…”
Da, ai cu ce te lauda!
Trolul viareg doru popescu mistifica cu o mar sa vie iesita din comun Istoria Moderna si Contemporana a ROMANIEI GENERICE, in timp ce eu care-l demasc LEGITIM sunt blocat pe fatza, fara vreo jena!!! Istoria Romaniei a lu doru popescu e de tip Roller…
Astia sunt partenerii…vazut recent intr un jafvde film SF cica dr pevNetkicss. Rebel M00n ” nu exista parteneriat cu Planeta Mama; va vor jefui subjuga distruge” .
Așa si fetele: si depunctate si cu medaliilw luate.Sa zicem mersi ca n a fost ca la Caracal…apud nu stiu ce ambuscador pe vremea protestelor anti T.B.: ” ziceti mersi ca nu va impusca de pe
acoperis”.
Le au depunctat pt a
avea un podium integral de culoare si a face o coreografie la premiere. Vedeți Act1v3 news.Cu foto cât 1000 de cuvinte..
Relule vinarelule, vezi Cosmin Gusa.. ” ieri eram furati de rusi si ne certam cu ei; azi suntem furati de americani si tacem”.
@dori popescu 10.29 ref la Jurământul Olimpic.
Multumesc.Pai scrie primtre randuri:
J.O. sunt facatura globalista ab initio. Îi dă cu incluziunea si nediscriminarea de la 1920 cand popooolimea nici nu auzise de astea.
Istoria Romaniei a lui doru popescu SE BAZEAZA doar pe REALITATI (obiective si concrete) care privesc ISTORIA cea straveche a NEAMULUI nostru de pe acest TARAM carpato-danubiano-pontic (dpv. ARHEOLOGIC, GENETIC si DOCUMENTAR/din epocile respective). Date REALE (bazate pe dovezi si citari) si care NU POT FI masluite sau falsificate !
Toti OAMENII de pe Pamant fac SPORT. De aceea, pentru specia UMANA (Homo Sapiens) SPORTUL este UNIVERSAL si GLOBAL.
Unii il practica ca profani sau amatori, altii ca profesionisti. Cei mai performanti se intrec in JOCURI de tip GLOBALE (Campionate Mondiale si Olimpiade).
Unele SPORTURI se bazeaza doar pe rezultate CANTITATIVE care sunt obiective. Altele se bazeaza si pe evaluari CALITATIVE (impresii artistice) care sunt subiective.
Ca vrem sau ca nu vrem … ACESTA ESTE SPORTUL si MENIREA sa cea GLOBALA.
„…premierul vor fi principalii susținători și inițiatori pentru proiecte culturale sau sportive, cînd se vor bate pentru ele”?
Păi nu „s-a bătut” PRIN ȘANTAJ PSIHOLOGIC INSTITUȚIONAL Çolakul kowrigar prim-menestrel ca turma ciobanului interlop pușcăriaș (entitate sportivă existentă ILEGAL!) să fie primită ILEGAL pe stadionul din Ghencea?
@ Libiu.Mateescu: stai linistit la lcul tau, marea gimnasta este agenta de varf a Imperiului unic actual. Si nu de ieri de azi, probabil din pre perioada ” evadarii” cu cântec din 1989. Si acoperită in toate cele. Dpvada ca a fost extrasă din zona gri in care ajunsese imediat dupa ce a aterizat on ” Lumea liberă „.
Nu a trecut comentariul la data publicarii articolului. Poate a fost vina terminalului. Scriu acum de pe altceva iar faptele si declaratiile aparute intre timp , citite printre randuri, au „dovedit”ca am avut dreptate.