Teatru, expoziţii, lansări de cărţi, dans

Un loc geometric

Spectacolul cu „Idiotul”lui Dostoievski pus în scenă de Eimuntas Nekrosius, cu scenografia lui Marius Nekrosius, fiul regizorului, costumele semnate de Nadezd Gultiajeva, pe muzica lui Faustas Latenas, cu un light design semnat de Dziugas Vakrinas şi cei 13 actorii ai teatrului „Meno Fortas” din Lituania a durat cinci ore, ceea ce nu i-a ştirbit nimic din aprecierile publicului şi specialiştilor. El a ocupat, în cadrul festivalului, partea din vârful piramidei, reprezentând în acelaşi timp o lecţie de teatru dostoievskian, de astă dată.

Scenă din Idiotul lui Nekrosius

Nekrosius este un creator şi un inovator în teatrul contemporan, un regizor căruia i s-au dedicat eseuri şi volume pe care le poţi achiziţiona accesând serviciul mondial de difuzare amazon. Ludvika Apinyte a scris o carte despre el şi teatrul lituanian, publicată la editura Peter Lang în 1999, cu difuzare în Berlin, New York, Bruxelles, Viena şi Frankfurt, în care analizează câteva din spectacolele lui de răsunet între care „Cubul”, din 1980, „Pirosmani, Pirosmani” din 1981, opera rock „Iubire şi moarte la Verona”, după Sigitas Geda, din 1982, reluată în 1996, „Unchiul Vania”, de Cehov, din 1986, „Hamlet” din 1997. Regizorul are un decupaj aparte, un control al jocului actoricesc pe multiple planuri, realul şi simbolicul fiind precum capul şi pajura în monedă. A regizat apoi „Macbeth”, pus în scenă la Teatrul Mare din Moscova, în 2002, căruia i-a urmat în 2003 „Copiii lui Rosenthal”, montat tot la Balşoi… „Faust” de Goethe în 2006 şi apoi „Idiotul”.

Concertul formaţiei Acapella

Să nu uit de „Anna Karenina”, pus în scenă în 2008, cu ceasurile uriaşe de pe scenă semănând cu baloturile de hârtie din tipografii. Viaţa devine text tipărit ca şi moartea. Să nu uit de spectacolul „Trei surori” după Cehov. Două uşi batante, ca o capcană, sugerează trecerea, întâlnirea lui Mîşkin cu Rogojin, din „Idiotul”, faţa şi reversul umilinţei, schimbul de cruci, alegerea, relaţiile dintre Mîşkin, Rogojin, Aglaia şi Nastasia văzute în decupaje simbolice, descinse parcă din „Poetica elementelor” a lui Bachelard. „Hamlet” pe muzica lui Andrius Mamantovas este spectacolul care i-a adus notorietatea europeană şi dincolo de ocean. „Idiotul” a deschis FITS, fiind programat în sala Casei Sindicatelor, neîncăpătoare pentru un public ce a aflat de faima acestui regizor care nu face concesii divertismentului şi obligă spectatorul să înţeleagă un palimpsest de semnificaţii în fiecare decupaj scenic.

Statistici pilduitoare şi hărţi ale teatrului în lume

Directorul Teatrului din Sibiu alături de primarul oraşului, Johannis

Un caiet program editat impecabil reuneşte toate evenimentele teatrale şi teoretice, ce au însufleţit FIST, anul acesta. El ne oferă implicit statistica evenimentelor, experimentelor, desfăşurătorul bursei de spectacole, al lansărilor de carte la SibiuBookfest, încheiat cu speciala conferinţă a lui Mircea Dinescu însoţită de caseta cu sticle de vin de la Cetate şi discul şi volumul de versuri „Femeile din secolul trecut”, editat cu ilustraţiile lui Dan Erceanu, senzualo-groteşti, cu aer de jurnal de moravuri şi bravuri. Am încercat să urc şi să cobor toboganul pe care au alunecat spectacolele-lectură sau au urcat la Cisnădioara spectacole admirabile la care am reuşit sau nu să ajung. Precum „Soră-sa” de Lot Vekemans din Olanda, traducere Valentina Ţârlea, „Factorul uman” de Thierry Jansen din Belgia, traducere Nicolae Prelipceanu, „Cerbii negri” de Inga Abele, din Latvia, traducere Mihai Hodrea, „Femeia fără trup” de Mate Matišic din Croaţia, traducere de Mariana Ştefănescu, „Insula” de Gellu Naum într-un panopticum de traduceri în bulgară, poloneză, spaniolă, germană, italiană şi franceză, „Balena din Belfast” de Jimmy Mc Aleavey din Irlanda, tradusă de Peca Ştefan, „Venezuela” de Guy Helminger din Luxemburg şi piesa „Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză sau cum am dresat un melc pe sânii tăi” a lui Matei Vişniec, poet, dramaturg, prozator care a creat o direcţie liric-plastică în dramaturgia contemporană.

Concert în Piaţa Mare

Ateliere de lucru ce-ţi stârnesc curiozitatea, alte pasiuni sau dorinţa de experiment şi perfecţionare au împânzit festivalul precum cel destinat costumelor pentru paradă stradală, coordonat de profesorul Nic Ularu din SUA, sau cel axat pe personajele şi elementele primordiale din piesele shakespeariene. Studenţii actori de la Hong Kong Academy of Performing Arts au prezentat un spectacol inspirat din opera tradiţională chinezească. Saviana Stănescu, venită de la New York, a dezvoltat sclipitoare exerciţii de scriere dramatică, de teorie şi structură, reimaginând personaje celebre de la Agamemnon la Ofelia. Atelierul de emoţii şi tehnici de respiraţie a trezit interesul, cele trei ateliere pentru copii, parte dintr-un program de masterat iniţiat de York St John University din Anglia, precum şi atelierul americano-sibian „Natural Boundaries” destinat lărgirii graniţelor şi substanţei expresiei corporale şi gestuale în limitele naturalismului.

Scenă din Dorian Gray. Foto Mihaela Marin

Un atelier extrem de solicitant a fost cel dedicat utilizării tehnicilor şi esteticii teatrului tradiţional japonez în jocul contemporan, reunind eforturile de iniţiere ale Israelului şi Japoniei. Din Germania a trezit interesul atelierul condus de profesorul Hanns-Dietrich Schmidt, dedicat lui Shakespeare şi celebrei partituri „Visul unei nopţi de vară”, în care sunt implicaţi studenţii Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Folkwang din Essen, Festivalul Shakespeare din Essen, Universitatea Columbia din New York, Academia de teatru din Shanghai şi Academia de Artă Dramatică de la Ramallah.

Black Stone. Foto Sebastian Marcovici

Un atelier practic de două zile, cu actorii şi performerii Hans Bryssinck şi Dolores Bouckaert din Belgia, a fost centrat pe fragilitatea tratării emoţiilor personale în artă. Atelierul lui Rajko Pavlic din Croaţia a fost dedicat poeticilor etno-urbane. Tot acest caleidoscop de propuneri ne îndreptăţeşte să admirăm evantaiul diversităţii proiectelor, mulţimea meridianelor şi şcolilor teatrale care au mutat lumea teatrului şi arta spectacolului în lume, la Sibiu, pe principiul muntelui ce vine la Mohamed ceea ce nu exclude reciproca, Teatrul din Sibiu „Radu Stanca” şi directorul lui fiind oaspeţii şi coechipierii unor ample proiecte teatrale europene, asiatice ori de dincolo de Ocean. Colaborarea cu marile Festivaluri de Teatru este notorie.

Concert în sinagogă

Dintre expoziţii, impresionantă a fost aceea dedicată lui „George Lowendal-Un aristocrat în luminile rampei”, admirabilă prin creaţiile constructiviste ale artistului în scenografie şi emoţionantă pentru portretele dedicate unor oameni de teatru, între care m-am oprit la cel al lui Emil Botta pe care mi-l doresc pe ediţiile volumelor de critică dedicate poetului ce a scris „Întunecatul April”. Alte nume şi evenimente au configurat lucrări semnate de Antonio Cammarano, Dan Perjovski, Scott Eastman şi Dragoş Spiţeru, expoziţia de instalaţie pictură a Teatrului „Gong” pentru copii, expoziţia de fotografii de la Grotowski Institut. Între lansările de carte am fost prezentă şi eu în sala de la Habitat cu o succintă conferinţă-autoportret intitulată „Spectacolul memoriei”, prezentat ca fiind unul polifonic, pe mai multe voci care a analizat personajele memoriei din cărţile mele publicate la Polirom, „Maxilarul inferior” şi „Scara leilor” şi de asemenea rolul memoriei în arhitectură şi restaurare cu trimitere la albumul „Cotroceni Palace” de Petre Badea şi Niculae Vlădescu precum şi rolul memoriei în valorificarea artei exilului prin albumul „Antonovici, Sculptor on two continents”, scris de mine şi de criticul Vladimir Bulat.

Acrobaţie de stradă cu Les parfaits Inconnus

M-am bucurat să fiu prezentată cu acest prilej de directorul general FITS, Constantin Chiriac şi de moderatorul conferinţelor de presă, Octavian Saiu. Ne-am revăzut cu directorul general al FITS la Conferinţa lui Silviu Purcărete şi Prof. univ. dr. Noel Witts, care anunţa viitorul proiect al marelui regizor român Silviu Purcărete cu un spectacol după „Călătoriile lui Gulliver” de Lemuel Gulliver, ce va reuni în creaţie şi efort financiar Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu şi cel din Anglia, Edinburgh Theatre. În 2010 s-a făcut şi filmul „Gulliver’s Travels” regizat de Rob Letterman.

Dans clasic, modern şi postmodern

Balerina Suzanne Dellal

O coproducţie între Maison de la Danse din Lyon şi Haifa Municipal Theatre şi Suzanne Dellal Center, Curtain Up International Exposure, intitulată „Perla” a adus la Sibiu circul suprarealist şi viziuni de Federico Fellini, împletite cu acrobaţii şi coregrafia regretatei Pina Bausch, într-un spectacol complex, creat de Inbal Pinto şi Avshalom Pollak împreună cu 12 artişti. Cei doi au mai adus la Sibiu şi spectacolul „Pe repede-înainte” cu şase personaje trăznite, excentrice, cu o buluceală de scaune ce aşează lumea paralel cu realitatea şi dorinţa unor realizări sau visarea pură. Mai colaborează la acest spectacol şi o companie americană Pilobolus Dance Theater, rezultatul fiind o creaţie elegant minimalistă şi surrealistă pe muzică de jazz. Spectacolul „Hana-to-Otori”, în regia lui Tatsuya Hasegawa, a fost invitat la FITS, având un palmares invidiabil în spate, după premiul Grand Prix, primit la secţiunea Teatru de la Grand Theatrical Performance Festival şi premiul întâi câştigat şi cel al Audienţei, la Young Director’s Contest.

Dans al Israel’s Suzanne Dellal Center

A fost de altfel admirabilă aşezarea stilurilor clasice şi tradiţionale în arta spectacolului, şi la această secţiune. Povestea despre „căsătoria vulpii” sau „ploaia cu soare”, cu decoruri din uşi glisante de hârtie numite „Shoji” şi costume, folosind chimonouri şi gracile umbrele de hârtie, a căutat un sens al „cunoaşterii de sine prin ceilalţi”, fermecând vizual şi coregrafic publicul. Din Belgia a venit cu spectacolul „Josephina”, compania Chaliwate oferind publicului un aliaj de coregrafie, mimică şi expresie verbală pentru a acoperi hibridul real-suprareal-abstract din existenţa cotidiană. Am recunoscut în textul rostit versuri din Henri Michaux, dar şi ele erau mixate cu texte din autori mai puţin notorii, precum Gao Xingjian şi Xavier Durringer. Cel mai zgomotos, violent şi provocator vizual a fost „Ecoul Tăcerii” sau „Confronting Silence” cu o coregrafie de Yukio Suzuki, de avangardă, axată pe corpul încordat ce ofensează tăcerea, care se revoltă şi o bruschează, căutând ciocnirea, coliziunea. Unii spectatori au părăsit sala din Casa Sindicatelor, fără să vrea să-şi asume vizual şi psihic, probabil, această producţie documentară, de mare efort şi tensiune fizică a trupului uman, care a primit Marele Premiu Toyota Choreography Award 2008.

Iubita ieşită din fumul de tămâie. Foto Mihaela Marin

Extrem de emoţionant a fost spectacolul pe care l-am urmărit la Cisnădioara avându-i ca autori şi performeri pe Mate Matišic şi Rajko Pavlic. S-a numit „Concerto for a Lazybone and a Deadbeat”. Sunetele astral-pastorale scoase de samica tamburitza, danguba sau lazybone, kuterevka sau cindra sunt molcom-sfâşietoare şi nu-ţi vine să crezi ce muzică duioasă şi fermă pot produce cele trei sau patru corzi întinse pe instrumentul mic ce seamănă cu un dovleac plat cu gâtul lung. La el cântau ciobanii. Muzica şi dansul frăţietăţii şi prieteniei, dincolo de moarte, au, ca şi dansul popular stilizat, o reverberaţie umană mai presus de orice atribut temporal şi spaţiu geografic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.