Tensiuni diplomatice în Balcani. Bulgaria blochează aderarea Macedoniei de Nord la UE

MAE bulgar a reiterat explicit că, din perspectiva Sofiei, subiectul a încetat să mai fie unul strict bilateral în 2022 şi face acum parte din arhitectura oficială de aderare dintre Uniunea Europeană şi statul candidat.

De Redactia Cotidianul - redactor
Tensiuni diplomatice în Balcani. Bulgaria blochează aderarea Macedoniei de Nord la UE

Rumen Radev FOTO Guvernul Bulgariei

MAE bulgar a reiterat explicit că, din perspectiva Sofiei, subiectul a încetat să mai fie unul strict bilateral în 2022 şi face acum parte din arhitectura oficială de aderare dintre Uniunea Europeană şi statul candidat.

Ministerul de Externe al Bulgariei a transmis unul dintre cele mai clare răspunsuri instituţionale de până acum privind poziţia Sofiei faţă de parcursul european al Macedoniei de Nord, reafirmând că Bulgaria consideră pe deplin obligatoriu consensul european din iulie 2022 şi respinge orice tentativă de reinterpretare sau evitare a acestuia, potrivit News.ro

Într-un răspuns oficial transmis Parlamentului bulgar, MAE de la Sofia a arătat că implementarea compromisului convenit în 2022 rămâne o „prioritate” şi a confirmat că Bulgaria continuă să respecte strict deciziile adoptate de Adunarea Naţională în iunie 2022 şi mai 2025 privind procesul de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, potrivit sursei citate.

Ministerul bulgar de Externe a precizat că se opune „categoric” oricărei încercări a autorităţilor de la Skopje de a renegocia, ocoli sau reinterpreta angajamentele deja acceptate în cadrul consensului european, inclusiv în ceea ce priveşte aşa-numitul Al Doilea Protocol din cadrul Tratatului de Prietenie din 2017, pe care Sofia îl consideră parte integrantă a cadrului de negociere convenit sub preşedinţia franceză a UE în iulie 2022.

Citește și: UE are nevoie de un dușman comun

Potrivit răspunsului oficial, Bulgaria a mobilizat toate canalele instituţionale şi diplomatice disponibile pentru susţinerea poziţiei sale, inclusiv prin diplomaţie bilaterală, coordonare la nivel european şi acţiuni derulate prin ambasadele bulgare din statele membre UE şi din Skopje.

Cazuri de discriminare și presiuni instituționale

Ministerul a oferit şi detalii privind strategia diplomatică aplicată în prezent de Sofia, arătând că Reprezentanţa Permanentă a Bulgariei la UE menţine un dialog constant cu instituţiile europene implicate în politica de extindere, în timp ce autorităţile bulgare raportează sistematic cazuri de discriminare, presiuni instituţionale şi acţiuni judiciare care îi vizează pe cetăţenii Macedoniei de Nord care se identifică drept bulgari.

De asemenea, diplomaţii bulgari informează statele membre ale UE şi instituţiile europene cu privire la situaţia drepturilor fundamentale ale comunităţii bulgare din Macedonia de Nord, iar MAE transmite periodic documente diplomatice către partenerii europeni privind evoluţiile din procesul de aderare şi ceea ce Sofia descrie drept tentative de abatere de la cadrul convenit.

Raport anual „obiectiv”

Ministerul a confirmat totodată că Bulgaria a transmis contribuţia sa oficială pentru viitorul raport de progres al Comisiei Europene privind Macedonia de Nord din 2026, incluzând evaluări privind neimplementarea Tratatului de Prietenie din 2017 şi a protocoalelor bilaterale asociate.

Sofia a subliniat că susţine elaborarea unui raport anual „obiectiv” al Parlamentului European privind progresul Macedoniei de Nord.

Răspunsul este considerat semnificativ din punct de vedere politic deoarece indică faptul că actualul guvern bulgar menţine continuitatea deplină a compromisului negociat în 2022 sub mediere franceză şi urmăreşte ancorarea disputei în cadrul instituţional al UE, nu tratarea acesteia exclusiv ca diferend bilateral.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Macedonia de Nord e ca Moldova cu România. Când le convine sunt bulgari când nu le convine sunt macedoni. Cunosc situația de multă vreme având un bun prieten bulgar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.