Tensiuni în Comitetul de Urgenţă: „Ne facem de toată minunea”

Medicul Voichița Halmaghi, de la UPU Sibiu, a intervenit, luni, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a atrage atenția că în Spitalul de Urgență din Sibiu nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID. Prefectul Mircea Crețu a admonestat-o: „Ne facem de toată minunea”.

Medicul Voichița Halmaghi, de la UPU Sibiu, îi ține locul, zilele acestea, șefului Urgenței din Sibiu, Bogdan Csillag. Halmaghi a intervenit în ședința CJSU Sibiu pentru a atrage atenția că numărul tot mai mare de cazuri grade de COVID-19 face imposibilă internarea pacienților.

„Ascultaţi-mă, sper că nu ne luaţi şi dumneavoastră la întrebări acum”, a spus prefectul Mircea Crețu imediat de medicul a luat cuvântul.

„Nu, nu pun întrebări. Vreau doar să sesizez un anumit aspect. Am ascultat şi vineri datele legate de număr de îmbolnăviri, ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare! Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienţii cu forme grave şi severe, care se prezintă în Urgenţă, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi şi severi după o săptămână de evoluţie a bolii. Când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe judeţul Sibiu. Actualmente în ultimele zile au fost 100-120. Ieri (duminică – n.r) s-au raportat 150”, a spus medicul urgentist.

Prefectul Sibiului, Mircea Crețu, i-a spus că „acest lucru nu ştiu dacă face obiectul întâlnirii noastre”, o ședință cu toţi managerii, inclusiv cu Ambulanţa urmând să aibă loc marți, și a invitat-o să vină cu propuneri.

„Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum”, a spus prefectul.
Surprinsă de răspunsul prefectului, medicul din UPU a întrebat „de care minune”, iar Mircea Crețu i-a replicat întrebând-o, la rândul său, dacă și-ar dori să spună și el ce nemulțumiri areel în privința Ambulanţei şi spitalelor.

„Nu sunt nemulţumiri. Eu spun că trebuie luat în calcul că trebuie să fie un număr mai mare de paturi”, a replicat dr. Voichița Halmaghi.

Discuțiile aprinse din CJSU Sibiu au pornit din cauza situației de la Spitalul Municipal Mediaș, unde, deși sunt două paturi de ATI, acestea nu pot funcționa. La Spitalul Municipal un bărbat de 65 de ani a murit așteptând să i se găsească un pat de terapie intensivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Oricum, ati ajuns gainile secolului prin tot ce ati hotarat, ati practicat si inca practicati! Sunteti voi buni ca doctori cu studii dar in practica, nu aveti demnitate, personalitate, sa cereti si impuneyi tot ce e bun pentru bolnavi! Doar harababura a fost in practica! Stiu ce spun!

  2. La ce va asteptati de la un prefect penelist? Cum e presu’ asa si prefectu’.

  3. Prin urmare e nevoie de eroism ca să deranjezi urechile prefectului cu o astfel de problema. Nu numai dedicare pentru medicul aflat în risc de moarte pentru a-și face meseria. Voichița, un simbol pentru Medicina actuala.

  4. Dar … Spitalele private din Sibiu, gen Polisano, cu ce se ocupa in pandemia Covid ???
    Normal, cu profituri duble sau triple.
    Paturile de ATI din spitalele private nu sunt pentru Români ???

  5. Doamna doctor cu un Prefect încercați să dialogați? Nu ați aflat cine sunt majoritatea prefecților de vreo 20 de ani încoace în România? Prefectul e mare, e reprezentantul guvernului în teritoriu, e rang de ministru. Rolul prefectului este să conducă ședința cu vorbe, nu să de soluții, să dispună. Nu-i voie să-l deranjați cu vești proaste din Județ., Adică pentru demnitatea pe care o are și salarul pe care-l încasează vreți să fie și răspunzător de ceva? Să dați vești rele despre județul Sibiu unde vine de vineri până luni președintele Iohannus? Chiar dacă suntem, nu ne facem noi cu gura noastră de toată minunea.

  6. 2 paturi de ați de la Medias nu pot finctiona. Asta este problema ? Dar 50 de paturi de ați din spitalele private din județ ??? De ce nu funcționează ???

  7. NU MAI INTERNATI asimptomaticii, suntem singura tara din lume care practica puscaria. Oamenii se imbolnavesc si mai rau in spitale, fac infectii spitalicesti si ajung in stare grava.

  8. Prefectul ala trebuie schimbat urgent. E nervos ca un om competent îi spune care sunt problemele. Si noi , cetatenii ne asteptam sa aiba solutii. Un grobian prefectul. Dar e de la Sibiu, ma bucur ca ii conduc incompetenti.

  9. Ati vrut o tara ca – AFARA, o aveti. Aveti lgbtq-isti ei, prostii ei, habarnistii ei, sclavii ei, trantorii ei, aroganți ei, insensibili ei. Le aveti pe toate, cu exceptia faptului ca tara de afara nu figureaza, inca, pe harta lumii, iar adulatorii ei devin pe zi ce trece de un grotesc penibil.
    Ps. Ci ca, zic unii, ca doamna medic e curajoasă. Asta da curaj. Oricum am constatat ca-n Romania femeile sunt de zece ori mai curajoase decât bărbații. Bărbații nostri si-au pierdut orice urmă de curaj. Au ajuns niste bilete gaini care si-au cenzurat, până la dispariție, si dreptul de a cotcodacii, ajungând caricaturi ale munteniei pământului. Cu asemenea oameni, fără organe, fără limba, fără creier, fără instalație sanitară in pantalonii sub forma de fusta din secolul XV, n-ai cum sa conturezi viitor țării. Dacă mai adăugăm și impotență intlectuala la ” calitatile” lor, va puteti imagina de fond genetic se plimba in cautarea de partenere de reproducere, prin spatiul Cotrocenistului securist zerodoct barat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.