Terapeutul lui Sinner, după afacerea de dopaj. ”Mă doare să mă gândesc„

Kinetoterapeutul italian Giacomo Naldi, aflat în centrul răsunătoarei afaceri de dopaj de care a fost exonerat Jannik Sinner, numărul unu mondial al tenisului masculin, a confirmat pe reţelele de socializare că nu mai face parte din stafful jucătorului, relatează AFP.

„Mă doare să mă gândesc că nu mai fac parte (din staff), este greu să nu fiu în tribune alături voi şi să nu-l încurajez pe Jannik, însă va trebui să mă obişnuiesc repede cu asta”, a scris sâmbătă Naldi pe contul său de Instagram, cu două zile înainte de startul US Open.

„Sunt mândru că am făcut parte din această echipă extraordinară, că am dat întotdeauna totul şi că am fost profesionist 100%”, a continuat Naldi, care a denunţat „o justiţie sancţionată de presă, prea adesea superficială şi rareori bazată pe fapte reale”.

Naldi a lucrat timp de optsprezece luni cu Sinner, care a câştigat cinci titluri în 2024, inclusiv primul său turneu de Mare Şlem, Openul Australiei, în ianuarie.

Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în martie 2024, la opt zile distanţă: pe 10 martie în timpul turneului de la Indian Wells şi pe 18 martie în afara competiţiei, cu puţin înaintea turneului de la Miami. În urina sa au fost găsite urme de clostebol, un anabolizant.

Un tribunal independent a acceptat explicaţia lui Sinner conform căreia contaminarea cu o substanţă interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale, Naldi, a aplicat un spray fără prescripţie medicală pentru a trata o rană uşoară la începutul acestui an, a indicat marţi Autoritatea Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).

ITIA a acceptat explicaţiile lui Sinner şi l-a exonerat oficial marţi, ceea ce a stârnit reacţii de revoltă din partea unor jucători, printre care australianul Nick Kyrgios.

Sinner a renunţat şi la preparatorul său fizic, Umberto Ferrara, cel care îi furnizase lui Naldi sprayul incriminat.

Numărul unu mondial, depistat pozitiv, Djokovic spune

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. daca nu tinea faza cu spray.u
    putea sa spuna de alifie
    ca i-au inflorit hemoroizii…

  2. Ce jeg! Se plânge cât de greu îi este lui pentru că l-au prins… Simonei Halep i-au distrus cariera pentru o situație similară. Aia ce să mai zică?

  3. Daca in cazul Sinner de vina e terapeutul in cazul Simonei de vina e Academia. Nimeni nu da vina pe academia in care Simona era inrolata si care trebuia sa vegheze din absolut toate punctele de vedere la binele si la sanatatea sportivei pe care o antrena si care urma cu rigurozitate programul stabilit. Atata timp cat Simona era inrolata si urma programul academiei este clar ca nu putea face de capul ei ceea ce dorea ci trebuia sa respecte cu strictete regulile impuse. Cazul Simonei a fost rezolvat pe repede inainte pentru a scoate din ecuatie vinovatia Academiei cu nume greu in lumea tenisului, pentru a stopa eventualele invetigatii si a deturna atentia de la ceea ce se intampla in academie. Cum celebra academie nu putea fi sacrificata a fost mult mai simplu sacrificarea Simonei. Rusine pentru lumea tenisului! Unde este celebra poloneza Wozniacki, a ramas fara cuvinte, nu mai lupta pentru un tenis alb??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.