Testul Covid ar putea fi făcut direct în farmacii

Românii s-a putea testa în cadrul farmaciilor, iar acestea ar putea deveni centre de vaccinare. Sunt propunerile discutate de președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, cu reprezentanții asociațiilor Retailerilor Farmaceutici și Producătorilor de Medicamente Generice.

Fostul ministru al Sănătății a apreciat deschiderea către a se găsi soluții noi și a facilita cât mai mult implementarea Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva noului coronavirus.

„Nu am putut să nu remarc ideile constructive propuse de către reprezentanții celor două asociații. Spre exemplu, am abordat un subiect extrem de important și semnalat tot mai des: dorința de a fi distribuite medicamente la domiciliu persoanelor bolnave cronic sau aflate în incapacitatea de a se deplasa pentru a-și achiziționa medicamentația. Aceste persoane sunt nevoite, în prezent, să recurgă la metode proprii pentru a avea acces la tratament. Din cauza lipsei de distribuire la domiciliu, de multe ori, această categorie vulnerabilă primește medicamentația cu întârziere sau nepăstrată în condiții optime la transport. Un alt subiect de interes venit ca o propunere a fost și posibilitatea populației de a se testa în cadrul farmaciilor, cum de altfel s-a și întâmplat în anumite state din UE, precum Italia. În acest mod, cei care decid să se testeze, indiferent dacă sunt simptomatici sau asimptomatici, ar avea siguranța unui test efectuat corect, fără eroarea care poate apărea prin testarea proprie la domiciliu. Nu putem exclude nicio discuție prin care, în viitorul apropiat, farmaciile să poată avea acces la vaccinarea populației”, adaugă Tătaru.

El spune că i-au fost semnalate situații în care comunicarea dintre medicii de familie și farmaciști nu este încă una foarte eficientă și, din acest motiv, de foarte multe ori se ajunge la a se prescrie medicamente care nu se mai găsesc în lanțurile farmaceutice.

„În acest sens, trebuie găsite soluții pentru a îmbunătăți comunicarea dintre medicii de familie și farmaciști. Nu puteam trece cu vederea nici fenomenul care a luat o mare amploare în ultima perioadă: achiziționarea și administrarea de medicamente, fără a se consulta medicul sau farmacistul. Este extrem de îngrijorător cum acestea ajung să fie vândute pe diferite platforme, iar medicamentația să se administreze în funcție de comentariile sau sfaturile neprofesioniste care se regăsesc în acel spațiu de comunicare. Trebuie ca, împreună, să conlucrăm pentru a crește încrederea în actul medical, astfel încât pacienții să renunțe la acest obicei care poate avea consecințe extrem de grave pe termen scurt și lung. Așa cum am spus anterior, îmi doresc să fiu alături de societate, să fim parteneri și să căutăm permanent soluții pentru sănătatea românilor”, conchide Nelu Tătaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Agenda pandemista: in curând firmele de partid vor instala automate virale/ vaxxiniste: intra Omu in pharmacie, tasteaza un cod și i se va umple punga cu vaxinuri. Le duce acasă, da la rude, da și la serviciu. Sloganul „cumperi 3 vaxinuri primești unul gratis” poate fi previzibil. Până acum nu aveam vaxinuri pt toti. Oferta limitata! Acum nu o să mai avem centre de vaxinare. Dar ii avem pe Gheorghiță, Tătaru, Arafat…

  2. Asta-i idee constructiva sa dauci in farmacii suspectii de covid?Cati pasi mai sunt pana la a fi un potential loc de infectare pentru publicul cumparator?Mi se pare doar o alata forma de a genera profituri cu orice pret pentru farmacii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.