Se dedică cititoarei care semnează “Aurora”,
analist-comentator imbatabil, minte luminată,
discernământ fără greş
Theodor Paleologu este întruchiparea „la patru ace”, cu frac şi papion, a vremurilor întoarse pe dos, a aparenţelor înşelătoare aflate în mijlocul unei morale situate mai jos de genunchiul broaştei, în fine, a spiritelor învinse de tentaţia parvenirii, a onorabilităţii căzute în patima compromisului.
De multă vreme mă întreb: oare ce ar gândi şi mai ales cum ar reacţiona conu Alecu văzând că ce naşte din pisică nu doar că nu mai mănâncă şoareci, dar îi mai şi pupă în bot.
Băiat „subţire” de salon florentin, cu „ştaif” de veche stirpe boierească pentru care, se înţelege, nu are vreun merit, crescut cu bone poliglote din faşă şi cu „Florile răului” la vremea alăptatului, Theodor Paleologu intrigă şi consternează martorii apariţiilor sale publice. Aidoma tizului său Teodor Baconsky, el ilustrează cât se poate de convingător că în devălmăşia vremurilor şi în tentaţia pariului cu puterea, „aşchia” a ajuns să sară departe, foarte departe de „gard”, în bălării şi-n boscheţi. Vor fi avut, desigur, taţii lor destule vulnerabilităţi odată prinşi în concasorul neiertător al comunizării forţate, dar şi-au salvat slăbiciunile omeneşti, şi-au luat în bună măsură revanşa prin statura demnităţii regăsite şi opera lor literară. Contextul istoric diferit precum şi zestrea
ereditară fac, astăzi, de-a dreptul impardonabile bâlbâielile, confuziile şi percepţia grosieră, vădit mercantilă a oportunităţilor, dincolo de motivaţiile „terestre”, oricare ar fi ele. Odată intrat în lumea ştiut inestetică şi nu foarte salubră a politicii, Theodor Paleologu pare că n-a ieşit încă din corsetul naivităţii
pubere, că încă mai joacă şotronul sărind în zigzag, într-un echilibru precar în căutarea valorilor absolute acolo unde ele nu pot fi decât relative, dacă nu de-a dreptul îndoielnice. Mai mult, prin ultimele afirmaţii dezonorante, Theodor Paleologu pătrunde, gureş, pe teritoriul minat al psihopatologiei, domeniu căruia i-ar putea cădea foarte uşor victimă chiar în postura pacientului!
E un mister uluitor, greu de dezlegat, cum un intelectual trăit în admiraţia lui Carl Schmitt şi Dostoievski ori citindu-l pe Origen, ca să mă rezum la doar câteva exemple, se simte bine, confortabil, în largul lui în anturajul unui grobian şi în vecinătatea nu doar ideologică a unei ţăţici alfabetizate la serate (sau la seral), al cărei scop în viaţă este să depăşească prin opulenţă şi mondenităţi celebritatea cârnaţilor de Pleşcoi.
Aş vrea să înţeleg, să decodez mecanismul, declicul care pune în mişcare potopul admirativ, necondiţionat, vecin cu osanaua delirantă cu care drapează conturul unor existenţe terne, anodine şi mintea, îndărătnică, refuză să priceapă. Deci, stai acasă în fotoliu, să zicem că ai cartea omiliilor deschisă, televizorul merge, tocmai citeşti că „este o ruşine pentru omenire că există unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme” ori „purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie a credinţei lor”, ochii îţi cad avizi pe „Frumuseţea va mântui lumea”, când, hopa, pe sticla prea îndurătoare a televizorului apare figura preşedintelui. Debitează noian de platitudini şi banalităţi dezlânate, unele visceral-veninoase, dar tu deja ai închis cartea, nu mai e loc de Origen, stai pierdut în adoraţia mistică a unui impostor. „Un discurs magistral!”, declari, a doua zi, presei, asta aşa ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea. Da, să fie primit, domnule Paleologu! În ultimii ani, i-aţi oferit marinarului atâtea dovezi de pupincurism şi slugărnicie, atâta „spanac” crescut la lumina reflectoarelor TV încât, astăzi, pare că nici el nu mai poate să-l ducă!
Dacă „sufletul omului este un altar”, cum spune acelaşi Origen, atunci întortocheate mai sunt căile zbaterii sale în dobândirea lucidităţii şi a măsurii în toate.
Poate că Theodor Paleologu, în sinea lui, „înţelege că înăuntrul său există un al doilea univers mai mic, un soare, o lună şi stelele”. Poate! Numai că ce lasă să se vadă în afară este un demon care îi joacă feste, ludic şi superficial, care îi subminează credibilitatea şi îi ştirbeşte caratele vârstei şi statura intelectuală.
Poate că Theodor Paleologu încă se caută. Poate! Până la revelaţia întâlnirii cu el, cel adevărat, cel izbăvit de contradicţii flagrante şi debarasat de tentaţia mitocăniei, Theodor Paleologu continuă să rămână copilul ivit chiar din decopertarea straturilor de amintiri ale primei sale tinereţi împărtăşite cu nostalgie. Acolo, pe furiş, sub masa florentină, ca şi cum timpul s-ar fi oprit în loc, continuă să aplice micţiuni de cenzură, precoce şi voluntare, împotriva dictaturii irepresibile, strigătoare la cer a propriei bone.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.