Tinerii, cei mai afectați de tulburarea de somn

Telefon, tabletă, e-mail, sesiune de examene, termene-limită la serviciu. Toate pun presiune pe noi și ne fac să ne forțăm limitele. Așa ajungem să dormim 3-4 ore pe noapte și să ne luptăm cu tulburări grave de somn. Medicii avertizează că acest ritm galopant ne poate duce către grave probleme de sănătate. Tinerii de astăzi sunt prea ocupați ca să se mai şi odihnească, mereu în alertă, în pas cu tehnologia și cu situații de criză cărora le fac față tocmai prin forțarea propriilor limite. „Foarte mulți dintre noi ajung să lucreze de fapt până noaptea târziu. Practic nu mai știm să delimităm viața personală de cea profesională“, explică prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.

Consecințele privării de somn pot amenința chiar viața.

La ora actuală, aproape jumătate din populația Globului suferă de o tulburare a somnului. Netratate pe termen lung, aceste afecțiuni pot să ducă în timp la grave probleme: diabet, obezitate, depresie și boli cardiovasculare.

Medicii spun că există peste 100 de tipuri de afecțiuni din sfera tulburărilor de somn. Fiecare cu propriul tratament, în funcție de recomandările specialiștilor. Cel mai des întâlnite sunt apneea, adică acea tulburare care oprește respirația în timpul somnului, și insomnia. „Insomnia cel mai mult se tratează cu terapie cognitiv-comportamentală. Adică totul este în mâna psihologului care aplică această terapie. Deci insomnia nu se tratează cu pastile“, spune dr. Oana Deleanu, medic pneumolog cu competențe în somnologie.

Nu doar tinerii suferă de tulburări ale somnului din cauza obiceiurilor și a stilului de viață neglijent. A crescut și numărul copiilor afectați de această boală din cauza televizorului, tabletei și a telefonului mobil folosite înaintea orelor de culcare. Astfel, durata și calitatea somnului sunt afectate. Statisticile arată că mai puțin de o treime din cei afectați de tulburările somnului apelează la un medic specialist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

1 Comentariu

  1. mon cher, la citi sintem, spre 8 miliarde, o generatie sau chiar 2 poti fi lesne considerate peirderi previzionate de care nimanui nu-i pasa… experimentele continua iar fraierii se lasa pacaliti de superifcial. adica isi ignora propria existnta. e o chestie elementara si pleaca tot de la pavlov: acolo era cu cinele si mincarea si becul. acum e cu diverse ustensile dar care produc exact acelasi efecte. stiti in ce consta cinismul? cainele macar primea de mincare spre deosebire de cei din ziua de azi… ei primesc un „like”! trist, tragic, inuman…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.