„Eu vin în apărarea evreilor, dacă mă puteți înțelege, contestând această lege, cerând abrogarea ei. Pentru că această lege nu face decât să stârnească sentimente antievreiești în mod nejustificat și inutil din perspectiva raportării la oamenii de rând, la evreii de rând, care nu au nicio vină în cazul ăsta”, susține Claudiu Târziu.
Toate știrile
Peste 485.000 de hectare au ars în Uniunea Europeană de la începutul anului. Grecia rămâne în alertă din cauza vântului puternic, în timp ce Franța și Spania încearcă să țină sub control focarele.
Marienborg, reședința oficială a premierului Danemarcei, impresionează prin arhitectura istorică, designul nordic minimalist și priveliștea asupra lacului Bagsvaerd.
România și-a completat bilanțul de la Varese cu aur în probele feminine și masculine de 8+1. Tricolorii au ajuns la șase medalii europene, dintre care patru de aur.
Montblanc transformă universul lui Dracula într-o colecție de stilouri cu simboluri gotice, pietre roșii și motive din folclor. Cea mai rară piesă este realizată în opt exemplare și ajunge la 205.000 de euro.
Alanya este unul dintre cele mai populare orașe de pe Riviera Turcească. Alanya se laudă cu o istorie milenară, dar și cu plaje întinse, apa turcoaz și resorturi all‑inclusive.
Fosila unui șarpe vechi de 85 de milioane de ani le oferă cercetătorilor noi indicii despre felul în care aceste reptile s-au adaptat unor medii foarte diferite.
Mesajele false sunt transmise prin SMS.
IOL 2026 s-a desfășurat la București în perioada 26 iulie – 2 august.
Ținând cont de vârstă (78), probabil o să iasă din pușcărie după vreun an și un pic din pedeapsa de trei ani și patru luni. Remus Truică s-a ales din afacerea cu Ferma Băneasa cu niște nopți fierbinți cu Patricia Kaas în mod sigur.
Ceuta nu a fost doar o explozie spontană de disperare la poarta Spaniei. Peste 60.000 de oameni au intrat în enclavă într-un timp extrem de scurt, iar zeci au murit. Impulsul imediat a venit din videoclipuri virale, zvonuri despre o hotărâre a justiției spaniole și promisiunea falsă că frontiera devenise, brusc, permeabilă. Sărăcia și lipsa […]
Sunt acuzați de comiterea a 11 furturi din depozite situate în Comunitatea Valenciană și provincia Cuenca.
Pilot Alex a muncit ca livrator de mâncare deși e absolvent de Conservator și a lăsat Royal College of Music ca să devină pilot. Iar asta nu e tot.
Primele teste cu explozibili s-au încheiat în siguranță. Peste 100 de militari pregătesc trei detonări controlate pentru a redirecționa apa Dunării către Centrala Nucleară Cernavodă.
Hubert Thuma face parte din tabăra anti-Bolojan din PNL.
O serie de informații presărate, ici-colo, prin documentele Securității, nu revelează fațete necunoscute ale lui Elie Wiesel.
România are o datorie publică estimată la 61,9% din PIB.
Fosta vilă a lui Sean Connery de pe Riviera Franceză este de vânzare. Proprietatea de lux din Nisa oferă vedere la Marea Mediterană și este evaluată la 23,5 milioane de euro.
Alerta aeriană a încetat la ora 09.52.
Este pentru prima dată în ultimii 44 de ani când centrala este scoasă integral din funcțiune.
Echipajele României, cu Simona Radiș și Adriana Adam, respectiv Ștefan Berariu și Florin Lehaci, au câștigat medaliile de aur.
S-au înregistrat trei morți și 21 de răniți.
Mounjaro este considerat de multă lume leacul obezității. Reclamele și mărturiile unor paciente despre slăbiri miraculoase vorbesc despre acest potențial, dar medicii avertizează.
Rock vechi, blues nou și o Românie temporară, dar adevărată.
Andy Kraag, șeful Centrului European pentru Criminalitate Gravă și Organizată al Europol, numește această operațiune drept „externalizarea calculată a crimei” către tineri vulnerabili.
Premierul spaniol a acuzat partenerii europeni de o reacție egoistă și ilegală.