Specia a primit numele Tametara mirim și datează din perioada Cretacicului, când dinozaurii dominau planeta. Aceasta este considerată una dintre cele mai vechi rude cunoscute ale șerpilor din prezent. Descoperirea îi ajută pe specialiști să înțeleagă cum au evoluat aceste reptile și cum s-au adaptat unor habitate foarte diferite.
Primul schelet articulat de șarpe descoperit în Brazilia
Fosilele de șerpi sunt găsite, de obicei, sub forma unor fragmente separate. Oasele lor sunt mici și fragile, iar scheletele complete se păstrează foarte rar. Exemplarul de Tametara mirim a fost însă conservat în trei dimensiuni. O mare parte a scheletului a rămas în poziția sa inițială.
Potrivit cercetătorilor, acesta este primul schelet articulat de șarpe identificat până acum în Brazilia, scrie Zooland. Starea fosilei le-a permis specialiștilor să analizeze în detaliu craniul și structurile legate de sistemul nervos.
Cu ajutorul scanărilor și al tehnicilor digitale, echipa a realizat un model al cavității craniene. Acest tip de reconstrucție, numit endocast, poate indica forma și dimensiunea aproximativă a creierului. Cercetătorii au reconstituit și traseele nervilor cranieni, dar și structurile urechii interne. Acestea oferă informații despre echilibru, orientare și modul de deplasare al animalului.
Șarpele era adaptat vieții sub pământ
Anatomia fosilei a fost comparată cu cea a șerpilor moderni și a altor specii dispărute. Rezultatele arată că Tametara mirim era adaptat în special pentru săpare și pentru deplasarea prin sol. Reptila și-ar fi petrecut o mare parte din viață în galerii subterane.
Concluzia aduce noi informații într-o dezbatere veche despre originea șerpilor. Oamenii de știință încearcă de mult timp să afle dacă primele specii trăiau sub pământ, în apă sau la suprafața solului. Noua cercetare arată însă că evoluția acestor reptile nu a urmat o singură direcție.
De exemplu, Dinilysia, o specie descoperită în Argentina, pare să fi fost adaptată deplasării la suprafață. Alte fosile indică existența unor șerpi timpurii care trăiau în apropierea mărilor sau chiar în apă. Diversitatea lor sugerează că șerpii ocupau habitate diferite încă din primele etape ale evoluției. Strămoșii acestora ar fi putut trăi într-un mediu de tranziție. Ei s-ar fi putut deplasa atât prin galerii, cât și la suprafața terenului.
Ulterior, diferite ramuri evolutive s-au specializat. Unele s-au adaptat vieții subterane, altele mediului terestru sau celui acvatic.
Corpul alungit și lipsa membrelor i-au ajutat pe șerpi să pătrundă în spații înguste și să se deplaseze prin vegetație. Aceleași caracteristici le-au permis să sape, să se strecoare prin sol sau să înoate. Adaptările ar fi oferit un avantaj încă de la începutul evoluției lor. Această flexibilitate ar putea explica răspândirea șerpilor în aproape toate regiunile planetei.
Interesant! Explica indeajuns de multe caracteristici ale acestor creaturi.
Presupun că și atunci ca și acum, nu era prea deștept.