Europarlamentarul Laszlo Tokes acuză „guvernarea Ponta-Antonescu” că a dirijat o campanie de răzbunare împotriva maghiarilor fiindcă prin neprezentarea la referendum aceştia „nu au fost dispuşi să le sprijine politica ilegală şi neconstituţională, mai exact schimbarea pucistă” a lui Traian Băsescu, transmite Mediafax.ro.
Într-o declaraţie politică dată publicităţii joi, Laszlo Tokes a salutat dezbaterea de miercuri desfăşurată în plenul Parlamentului European, pe marginea situaţiei politice din România, considerând-o necesară în condiţiile în care „în România însăşi democraţia, statul de drept au fost periclitate în ultimele luni”.
„Noi, maghiarii din Ardeal, considerăm importantă atenţia UE, a Parlamentului, şi pentru că guvernul postcomunist român a doborât recordul antimaghiarismului, lansând un şir de atacuri la adresa instituţiilor noastre minoritare”, a afirmat Tokes, făcând trimitere la „împotrivirea faţă de facultatea maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş” şi la „încercarea arbitrară de a renaţionaliza clădirea Colegiului Reformat Székely Mikó”.
„Guvernarea Ponta-Antonescu a dirijat o campanie de răzbunare împotriva noastră şi pentru că maghiarii nu au fost dispuşi să le sprijine politica ilegală şi neconstituţională, mai exact schimbarea pucistă a preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Tokes.
Laszlo Tokes a criticat, în acest context, „uniunea contra naturii, care – în spiritul oportunismului politic -, s-a format între naţional-liberali (PNL) şi partidul moştenitor al comuniştilor (PSD)”, apreciind că „foştii lideri liberali cu trecut glorios – urmăriţi şi încarceraţi pentru convingerile lor politice de către comuniştii bolşevici – se învârt în mormânt” când Crin Antonescu şi actualii lideri liberali „împrumută legitimitate politică restauraţiei postcomuniste”.
Pe de altă parte, europarlamentarul a salutat prestaţia popularilor europeni şi a reprezentanţilor PDL în cadrul dezbaterilor din PE.