Toleranţă zero pentru reprezentanţii nelegitimaţi

Una dintre marile probleme ale mediului instituţional din România este aceea că lipsa de performanţă a reprezentanţilor este preluată de entităţi, în dispreţul arătat astfel comunităţilor. Mai mult, abuzurile sunt şi ele decontate pe seama autorităţii instituţiilor. Funcţionarul care se află în fruntea instituţiilor poate să practice cu toată dezinvoltura abuzul pentru că este foarte greu de contracarat în timp real, iar atunci când este supus unui filtru de evaluare, statul îl apără absolvindu-l. Ori este mutat într-o altă structură sau într-o poziţie superioară. Ce se întâmplă în instituţiile publice, la nivel de reprezentare şi de management, depăşeşte în gravitate organizarea din comunism.

Relaţia cu societatea, respectiv aceea administrator de servicii – beneficiar, nu poate fi decât una punctuală. Instituţiile statului nu pot avea alte standarde de calitate decât altele, dimpotrivă. Statul trebuie să fie un exemplu fără fisură. Astăzi, în România, instituţiile statului permit abateri care se regăsesc la vârful acestora intensificate. Pe acest fond de încălcare în mod continuu a legislaţiei şi a imposibilităţii contracarării, pe de altă parte, corupţia devine un element pe care însuşi statul îl introduce pe fondul disfuncţionalităţilor. Funcţionarii superiori ai statului actual urmează linia generală, a iresponsabilităţii. Aşa cum magistraţii beneficiază de o imunitate absurdă, indiferent de absurdităţile pe care le promovează în soluţionarea unor cauze, acelaşi fapt se regăseşte în administraţia publică. Administraţiile locale, poliţia locală, primăriile au transformat autonomia locală din atribut al calităţii administraţiei şi democraţiei, în unul al abuzului şi situării în afara legii.

Lipsa reglementărilor ierarhice pentru preîntâmpinarea abuzurilor şi disfuncţionalităţilor în general, cât şi a iminenţei aplicării legislaţiei, permite un derapaj deja alarmant la scară naţională. Invocarea incapacităţii de absorbţie a fondurilor europene şi a administrării lor este în linia directă a unui sistem constituit în afara constituirii prin relaţionare instant cu legea. Investiţii tot mai puţine, cheltuieli imense fără niciun rezultat, abuzuri, trafic de influenţă au ajuns criteriu de funcţionare a ţării. Aflată la dispoziţia unor judecători care aplică legea după interese politice sau considerentele „câmpului tactic”, întărită de incompetenţa care le „permite” această afiliere, situaţia socio-economică a ţării a devenit victima grupurilor mafiote care parazitează structurile statului.

Reprezentanţii legali ai instituţiilor, plătiţi din banii publici, au o imunitate care se răsfrânge dramatic asupra imposibilităţilor de reformare. S-a ajuns acolo încât nici instanţele nu mai fac diferenţa între părţile aflate în litigii, încât orice avocat cu ştampilă şi înscris în barou poate să abuzeze de o legitimare în fapt inexistentă a părţii pe care o reprezintă. Mai mult, sunt instituţii inexistente juridic care s-au transformat în fabrici de bani construind cauze şi reuşind cu ajutorul indubitabil al instanţelor să practice această ilegalitate. Stabilirea calităţii de reprezentant, precum a aceleia de martor sau parte, face posibil un dialog, o cauză sau un contract. Astăzi, un avocat care se înscrie în barou îşi mai pune un titlu pentru gură-cască pe hârtie, poate aborda reprezentări inexistente în fapt, construi cauzele unor executări silite sau legitimând cu succes interese contrare ordinii publice. În acelaşi sens, reprezentanţi ai instituţiilor pot expune fondurile publice aşa cum le dictează interesul personal. În ce priveşte conflictul de interese, acesta se regăseşte cam peste tot, atâta timp cât fondurile publice au ajuns buget al grupurilor infracţionale.

Calitatea de reprezentant legitimat ca atare pentru a i se stabili identitatea, de la prezenţa în instanţe chiar la ierarhia instituţională, va trebui să fie instituită obligatoriu, aşa cum prevede fără echivoc legea şi pe care instanţele o aplică după bunul-plac al unor interese şi ordine. În cazul instituţiilor publice, acestora nu trebuie să li se mai permită transformarea asistată a echipelor de conducere în grupuri infracţionale şi abuzul în numele interesului general. Ordinea legală a ajuns, iată, un imperativ cum nu ne-am fi putut imagina că se va ajunge vreodată aici. Reprezentarea neconformă prin avocaţi a ajuns o afacere vădit infracţională, un fenomen de substituire şi deresponsabilizare legitimată de magistraţi, pe care corupţia atât de extinsă a ajuns să o stabilească drept normă.

Reprezentaţii, în cazuri unde sunt în fapt legal inexistenţi, cu ajutorul instanţelor, chiar ai parchetului, nu sunt decât mirajul corupţiei care începe de la unele case de avocatură implicate aflaţi chiar sub protecţia tipic autohtonă a Baroului. Munţi de cuvinte, deseori copiate din jurisprudenţă, vin să acopere în mod criminal documentele din registrele publice, cu asistenţa desigur interesată a unor magistraţi care ştiu că nu li se poate întâmpla nimic, executând ordine. Aşa este, deocamdată nu li se poate întâmpla nimic, pentru că suntem în plină criză a justiţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

6 Comentarii

  1. E „bineeeee”, e foarte „bineeeeee”!
    Garanteaza Incompetenta PSDeii lui Dragnea de la Teleormanistan!

    • Neaparat trebuie aruncata o privire si peste gard deoarece lupta psd pentru un furt mai bun este aprobata macar tacit si de gruparile pnl-pmp-udmr care au vechime neintrerupta din ’90 in satisfacerea din banul public .Bucuria hotilor este imensa cind privesc taberele de fraieri formate pe criterii politice ,mai ceva ca la fotbal .

  2. Asa se intampla in toate institutiile statului. Functionarul este iertat pentru toate prostiile (ilegalitatile) pe care le face pana cand totul apare in presa. Atunci este fortat sa faca un pasa inapoi, sta o perioada la dispozitie(cica pana se termina ancheta, ancheta care-l gaseste nevinovat) si apoi este promovat intr-o functie si mai mare decat cea din care a facut pasul inapoi. Foarte frumos! O sa vedeti ce pateste portocala, daca nu va ajunge procuror general, sa nu-mi spuneti mie cutu!

  3. Misiune imposibilă pentru PSD-ALDE.
    Tot DNA poate să facă ordine în ce privește justiția, dacă ar exista voință politică. Dar voința politică a hoților din Parlament știm care este. Așa că mai așteptăm.

  4. Dle Vieru, cititorii de „dreapta” securista nu va merita, ca de altfel nici cei postati la polul opus. Aceasta analiza depaseste
    in profunzime tot ceea ce ati scris pana acum, fapt care cum constat, nu a produs niciun ecou intre pigmei. Explicatia e simpla,
    radiografia surprinzand tot ceea ce ei se fac ca nu observa. Cu atat mai grav, cu cat nu ati aratat cu degetul intr-o directie…
    politica.Situatia minunat descrisa arata ca legislatia actuala cu ambiguitati intentionate a permis toate abuzurile/infractiunile
    de pana acum!!! Infractorii securisti cu gulere albe au scapat sub incidenta legilor actuale, la fel imbogatindu-se Dragnea, care a fost lasat in pace pana cand in 2012 era gata sa-i compromita lui Ponta marsavia salvarii patronului sau Basescu. Reciteam un
    articol al Dvs din 21 sept. 2015 in care acuzandu-l pe Ponta ati acuzat si PSD-ul, fara a realiza ca PSD fusese din 2010 capturat de Basescu prin Ponta. PSD s-a dezis tarziu de Ponta, dar exact atunci cand s-a demascat ca infiltrat in partid, altfel tot ceea ce facuse contra propriului partid s-ar fi trecut in contul partidului!!! Anarhistii ne vantura o perspectiva virtuala, ignorand
    realitatea ca infractorii/coruptii care nu sunt numai cativa pretinsi de la varful PSD, deci toti,din toate partidele kgb-istului Magureanu, AU SCAPAT SUB INCIDENTA LEGISLATIEI ACTUALE SI SUB PROTECTIA…PATROANEI CORUPTILOR LIBERI, Kövesi care domneste de
    13 ANI!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.