Tot mai ridicol președintele

Președintele Iohannis a început să intre într-o contradicție monstruoasă cu sine însuși printr-o vădită dualitate. Oricât ar fi de greu de susținut conflictele politice ele nu pot fi aduse în dimensiunea unui comportament în esența sa iresponsabil. Din mediator președintele și-a asumat rolul unui destabilizator, cauza anti-PSD fiind deja istorie propagandistică. Președintele are alte obiective asupra cărora nu este deloc exclusă supoziția că primește lista cu următoarele angajări în viața publică. Numirea premierului pentru a provoca alegerile anticipate cu doar câteva luni mai devreme este un exercițiu prin care discreditarea mecanismelor tocmai s-a realizat. Din partea cu mari, foarte mari probleme privind situația actuală, Parlamentul se vede, cu ajutorul lui Klaus Iohannis, într-o situație de-a dreptul pozitivă.

Prestidigitația și trucajele de dictator ale actorului politic Klaus Iohannis s-au transformat deja într-o formă de eludare a întregului dezastru actual, fiind o soluție cu aparențe de strategie politică fără rezultate decât acelea de abatere de la seismele realității. Intre afirmațiile președintelui și faptele sale diferențele sunt enorme, amplificate tragi-comic de o lipsă a legăturii cu fișa postului și o viziune de construcție/reconstrucție și reprezentare a statului român. Faptul că vor fi alegeri anticipate pentru că așa vrea un grup minoritar de persoane, în frunte cu cineva anume, nu reprezintă până la urmă o problemă. Dereglarea unor principii constituționale în viața publică se anunță adevărata catastrofă, similară unei pătrunderi cu forța în instituții legal constituite, cu asaltul iresponsabil generator de dezastre viitoare.

In loc să vină cu proiectele schimbărilor legislative, punctual, care să fie puse în dezbatere publică, pentru a fi conștientizată situația actuală, președintele încalcă fraudulos legea în mod constant, zi de zi. În loc să formeze niște grupuri de lucru și inițiativă, președintele se crede atotștiutor acționând singur în majoritatea situațiilor. Rutina unui asemenea comportament se resimte în plan general unde și-au făcut loc afirmații în consecința comportamentului președintelui, ca o legitimare justificată. Polarizarea vieții politice este un fapt excepțional, necesar, însă în situația de acum se mimează așa ceva pentru a instaura un regim discreționar.

Dacă ar fi diferențe de puncte de vedere, democrația ar triumfa, însă în condițiile actuale clasa politică sub direcția tolerată a lui Klaus Iohannis speră într-o relegitimare prin cele mai nelegale mijloace.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

13 Comentarii

  1. mai degraba a inceput sa miroase… pur si simplu iti muta nasul. un individ primitiv, incapabil sa fiinteze si care actioneaza fatis impotriva oamenilor. va rog sa numiti o singura actiune favorabila spiritului uman intreprinsa de el.

  2. Nu el e ridicol, ci căcărăul care-și apără pensiile speciale din banii proștilor care votează cu oamenii kgb-istului ce a instalat tragedia de stat în stat.

  3. O fi polarizarea necesara, dar nu intr-o democratie unde este nevoie de dezbatere pe principii care nu pot fi polarizante
    intrucat o submineaza! Polarizarea e necesara in statele totalitariste, de extrema dreapta si in statele bolsevice care le genereaza pe primele pentru inlaturarea pe fata a elitelor, elite ce prin caracterul lor independent reprezinta un pericol
    major. Ma refer la elitele veritabile, nu la oportunistii si inregimentatii ce-si pun serviciile la dispozitie! Papusa care joaca rolul de presedinte dat de papusari nu are capacitatea sesizarii penibilului partiturii gandite de papusari, iar pe papusari ii doare-n „biga” de ce cred oamenii normali care nu pot avea acces la media total aservita Securitatii!
    Plavanul papusat nu e capabil decat de grimase, grimasa de „veselie” fiind mai hidoasa decat aceea de ura care e sincera, nu mimata. Pachi Dermul nu simte penibilul pe care-l degaja stiind ca Securitatea controleaza toate institutiile tarii, mai nou si Parlamentul unde majoritar continua sa fie PSD-ul ingenunchiat de Tractoristul Ciuciuolacu si gasca pontista!

  4. Țara a fost deja dusă de râpă din cauza lui Iliescu și a acoliților lui, ce au furat-o 22 din 30 de ani. Singura șansă ar fi fost alegeri care să aducă o majoritate reformatoare, care să depolitizeze ccr și să refacü greșeala lui Băsescu cu cele două tururi. De ce oare credeți că se sperie psd și ccr de alegeri libere anticipate? Din conștiință curată?

  5. „Bogdan”, toate haha lerele de „dreapta” vorbesc aceeasi limba ceea ce demonstreaza caracterul vostru de clone rebutate…
    De 30 de ani ne fura Securitatea kgb-ista, iar ultimii 16 ani au fost cei mai nenorociti. Despre ce alegeri libere vorbesti
    flacau cu handicap de golf? CCR-ul care l-a pastrat in functie pe monstrul mongol era apolitic, ha,ha, lera?

  6. De acord in mare parte,dar nu cred ca toate emana din mintea paltonasului,mai degraba din buzunarele in care-si tine telefoanele strict secrete,desigur atunci cand e intors cu cheita la „consultari” neoficiale…Oricum ai lua-o,il cam lasa sa mearga pe buza santului la plezneala,probabil ca lesa nu prea=l lasa sa zburde in voie si din cand in cand i se da si cate un aport…

  7. Ceea ce coronavirusul inca nu a reusit, a realizt din plin pangolinul de la Cotroceni. A infectat intreaga clasa politica si societatea romaneasca cu coronawerner! Se impun masuri urgente! De exemplu, izolarea si internarea lui, pentru cel putin 30 de zile, la Sibiu!

  8. Caligula imperator / si-a facut calul senator / Ceausescu om galant / si-a facut vaca savant / Klaus Werner mai sinistru / si-a facut bou’ ministru !

  9. Drept la libera exprimare. Toate actiunile lui Klaus Iohannis duc intr-un singur sens ,acela al traficului de fiinte umane si al institutionalizarii consumului de marihuana si AYAHUASCA , deoarece Catu Florin CONSUMA DROGURI, cei care-l cunosc spun ca fumeaza marihuana, dar tot atat de bine acest ins poate bea si zeama de AYAHUASCA. Recent expurtatoare de vorbe a nazistului Iohannis a incercat sa ascunda consumarea acestei buruieni si in anturajul ei si al lui Klaus Iohannis, asa dupa cum a incercat sa minimalizeze gravitatea dosarului infractional deschis unui angajat MAI care organizase grupuri ce consumau AYAHUASCA. Daca Iohannis l-a numit premier, in batjocora totala fata de Romania pe Catu/consumator de droguri se poate concluziona ca Iohannis are un interes lacom banesc sa-l aduca in fruntea puterii executive pe Catu Florin, astfel incat cei care consuma si vand droguri inclusiv in birourile MAI sa prinda putere si sa stie ca sunt protejati atat de ”prtimier” cat si de Iohannis.
    Pana atunci aflati ca angajati ai MAI,oameni tineri, educati au ajuns deja epave umane, alcoolici si drogati. In fiece oras din tara vezi aceste victime care au ajuns sa semene cu boschetarii.

  10. IohaniSS si PNL vor anticipate pentru ca vor sa scape de obligatia de a majora alocatiile, salariile din invatamant si pensiile, asa cum prevad legile din prezent.
    Daca alegerile se vor face la termen si ei nu fac majorarile, la alegeri nu vor mai lua nici 10% pentru ca si aia 2/3 romani idioti isi vor da seama ca iohaniSs si PNL sunt niste hoti care au vrut doar puterea absoluta pentru binele propriu si nu pentru al tarii si/sau al poporului.

  11. Stimate domn marile afaceri si instrainari ale „actiunii de aur, retrocedari si despagubiri, fondul Proprietatea” s-au realizat cu aceleasi servicii secrete de dupa 1992, presedintii de dreapta au fost la putere 19 ani (4+10+5 si urmeaza inca 5 pana in 2025)…. Presedintele CSAT unde era… in probleme de privatizare cand se discuta despre de interesul si siguranta nationala…. Marea bula imobiliara si instrainarea terenurilor a inceput in era de dupa 2004 (NATO) de cand tara este condusa numai de „presedinti de la dreapta… ghinion, aici ereau banii dumneavoastra”

  12. izmana SS ,politruc bolsevic,samsa de case , traficant de suflete NEVINOVATE cu jigodia cu fuste mini ! Editat!Editat ESTE IMPUSA DE SRI,SIE,DNA ,SUA,AUSTRIA,SUEDIA,OLANDA,RAMASITA LUI Editat MERKEL ,!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.