Da ori ba? Totul despre scandalul plafonării prețurilor la alimente

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază a devenit unul dintre cele mai controversate subiecte din ultimele zile. PSD a lansat ideea plafonării prețurilor, după care am început să asistăm la declarații contradictorii între Marcel Ciolacu și Florin Cîțu. Social democrații susțin că plafonarea e o soluție pentru că altfel prețurile o iau razna, iar liberalii spun că aceasta va duce imediat la penurie. De altfel, mai mult analiști afirmă că plafonarea nu e o idee foarte bună. Nici profesioniștii din domeniul alimentar nu sunt de acord cu măsura avansată de PSD.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat la Profit News TV, că plafonarea preţurilor alimentelor rămâne o soluţie pe care ministerul său o ia în calcul.

„Plafonarea preţului alimentelor nu se face la producător. Producătorii au menţinut stabil preţul alimentelor. Dacă va veni un moment în care trebuie să intervenim şi preţurile o iau razna cu adevărat, atunci evident trebuie să intervii între preţul de la producător şi preţul de la raft”, a explicat ministrul. Oficialul susţine că preţurile sunt umflate de cei care intervin pe lanţ după producător. „Eu am o analiză la Ministerul Agriculturii care îmi arată că între preţul cu care pleacă de la poarta fermei un produs şi preţul de la raft există diferenţe între 30 şi 60%. La o pâine care pleacă cu 1,1 – 1,3 lei de la fabrică şi ajunge la 2,1 – 2,2 lei pe raft, e mult sau e puţin?”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Chesnoiu dă asigurări că e pregătit cu tot felul de scenarii, în cazul în care situaţia preţurilor degenerează. „Susţin plafonarea preţurilor, dar v-am spus în ce condiţii. Este o soluţie plafonarea atâta vreme cât nu afectează producătorul. Avem mai multe scenarii de intervenţie la minister, cu care să intervenim în situaţii de criză. Uitaţi-vă la situaţia geopolitică din jur! Nu pot, ca ministru al Agriculturii, să nu am astfel de scenarii”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Oficialul Guvernului a ținut să le răspundă liberalilor care au criticat măsura şi o numesc comunistă. „Aici e vorba de o gândire strategică. Dacă nu înţelegi conceptul, nu ai cum să vorbeşti despre el. Spre exemplu, dintre toţi părerologii care îşi dau cu părerea cum e cu plafonarea preţului alimentelor, nu m-a sunat nimeni să mă întrebe care este analiza Ministerului Agriculturii şi cum ar trebui făcută această plafonare.”, a răspuns ministrul.

După ce a lansat ideea privind plafonarea preţurilor, în spaţiul public, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a abandonat-o rapid. Experţii au atras atenţia că plafonarea preţurilor duce la penurie, ceea ce s-a întâmplat deja în Ungaria, ţară pe care Ciolacu a luat-o ca model când a avansat propunerea. În plus, e necesară raţionalizarea pentru a evita specula. Ministrul Agriculturii susţine, însă, că, dacă ştii cum să faci plafonarea, nu există pericolul ca alimentele să lipsească de pe raft.

Ce zic liderii PSD și PNL

Primul care a avansat ideea plafonării a fost preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a declarat că un proiect pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază va fi avansat după o discuţie cu hipermarketurile şi cu producătorii şi va presupune o compensare şi nu obligarea producătorilor să vândă sub preţul de producţie. „Nu s-a scumpit producerea energiei, ci preţul energiei, ceea ce e total incorect. Aceasta este cauza. Efectele le-am văzut cu toţii atât în inflaţie, cât şi în scumpirile carburanţilor şi alimentelor. Când vorbim de plafonare, automat înseamnă că există şi o compensare. Când am vorbit de plafonare la alimentele de bază, asta nu înseamnă că obligăm producătorii (…) să vândă sub preţul de producţie. Asta înseamnă că statul român, ca şi în aceste două luni când am plafonat preţul energiei, intervine şi subvenţionează o parte din acest preţ.Am văzut oameni politici care susţin că s-a întâmplat o nenorocire şi îi omorâm pe producători. Am zis că vom veni cu un astfel de proiect după ce vom avea discuţii atât cu hipermarketurile, cât şi cu producătorii. Cu primul-ministru am avut discuţia (…), să se creeze aceste grupe de lucru şi apoi ministrul de resort să vină în coaliţie, să prezinte propunerile şi să decidem politic. Cred că acesta este un mers constituţional şi normal, aşa cum ne dorim cu toţii”, a afirmat Ciolacu la Parlament.

În replică, Florin Cîțu a afirmat că plafonarea preţurilor va duce imediat la penurie. Acesta consideră că niciun producător nu va dori să mai investească într-o industrie în care preţurile sunt plafonate, iar România nu merge în această direcţie. „A mai fost discuţia aceasta cu plafonarea şi în 2020, în plină criză. Atunci, iarăşi se vorbea despre creşterea preţurilor. Astă vară, toată lumea plângea de mila producătorilor români care îşi aruncau produsele pentru că aveau preţuri foarte mici. Acum venim şi spunem că preţurile sunt foarte mari”, a spus Cîțu. „Preţul, cel mai bine, este determinat de cerere şi ofertă. Se întâlnesc consumatorii cu producătorii şi acolo se determină preţul, nu din intervenţia statului. Orice ingerinţă în piaţă vine cu costuri foarte mari. Eu am înţeles piaţa energiei, acolo se face un compromis, pentru că nu era o piaţă care funcţiona chiar bine. Dar produsele alimentare, eu cred că funcţionează foarte bine”, a continuat Cîţu, întrebat în legătură cu posibilitatea plafonării preţului la alimente.

Poziția Romalimenta

În condiţiile în care pe scena politică se vehiculează scenariul plafonării preţului la alimentele de bază (scenariu promovat în special de PSD), patronatul din industria alimentară din România, Romalimenta, avertizează că adoptarea unor măsuri de plafonare a preţurilor alimentelor ar periclita aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare şi ar stimula specula.

„Adoptarea plafonării va avea ca efect imediat periclitarea aprovizionării populaţiei cu produse, previzionându-se o criză alimentară accentuată, lipsurile de pe piaţă stimulând specula şi economia subterană. Mii de locuri de muncă vor fi puse în pericol, companiile fiind nevoite să adopte măsuri de eficientizare a costurilor. Astfel, vor creşte cheltuielile statului cu şomajul. Industria alimentară contribuie semnificativ la economia naţională, atât de încercată în aceste momente, şi trebuie susţinută de factorii decizionali, fiind esenţială ţării şi având nevoie de măsuri de sprijinire”, se menţionează într-un comunicat al Romalimenta.

Nu în ultimul rând, Romalimenta mai transmite că o eventuală plafonare a preţului alimentelor va genera, pe lângă o aparentă şi trecătoare calmare a preţurilor, o cascadă de efecte negative persistente pe întregul lanţ agroalimentar.

„Economia traversează o criză prelungită, nu doar naţională, ci europeană şi chiar globală, inclusiv inflaţie alimentară, iar remediile trebuie atent cumpănite! Producătorii alimentari din România au nevoie de stabilitate, predictibilitate şi de sprijin constant din partea decidenţilor pentru a-şi putea continua activitatea în această situaţie dificilă, iar impunerea unei plafonări artificiale nu va face decât să pună în pericol capacitatea lor de a-şi continua activitatea. Prin adoptarea unei astfel de măsuri, apare riscul unei crize alimentare majore, pentru că industria nu va putea suporta pierderile, multe companii îşi vor înceta activitatea, iar aprovizionarea alimentară a populaţiei va fi afectată direct şi imediat”, susţine patronatul din industria alimentară.

De asemenea, Romalimenta mai susţine că industria alimentară va fi grav afectată prin plafonarea preţurilor.

„Industria noastră va fi grav afectată pe termen lung, prin prisma faptului că preţul nu mai reflectă costul de producţie în toate componentele sale, adică vom lucra în pierdere. Măsurile necesare protejării sectoarelor vulnerabile (din cadrul populaţiei şi al economiei) trebuie decise numai prin consultarea producătorilor, în caz contrar efectele negative vor depăşi substanţial beneficiile, cei mai mulţi operatori economici neputând suporta pierderile şi fiind obligaţi să-şi închidă afacerile şi implicit să sisteze livrările de alimente, deficitul crescând şi mai mult. Plafonarea va duce la pierderi financiare substanţiale pentru producătorii agroalimentari, care se vor răsfrânge inclusiv asupra salariaţilor, prin pierderea locurilor de muncă, din cauza imposibilităţii companiilor de a-şi mai plăti angajaţii, cu efecte sociale greu de cuantificat”, se menţionează în comunicat.

Ce spun analiștii

”Plafonarea prețurilor? Mai gândiți-vă” este pe scurt părerea lui Cristian Popescu, prodecat la FEAA și profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. ”Sistemele economice sunt extrem de complexe datorită numărului mare de indivizi participanți la schimb. De aceea, nu pot fi înțelese decât în linii mari chiar și de cei mai buni specialiști. Remarcabil, atunci când sunt lăsate să funcționeze liber, piețele au capacitatea uluitoare de a rezolva blocajele, uneori imediat, uneori cu un anumit decalaj. Însă orice intervenție în ajustarea mecanismelor acestora blochează pârghiile de autoreglare și determina apariția unor blocaje noi, uneori foarte greu de intuit în prealabil. De aceea, deși multora le pare bună ideea plafonarii unor prețuri, cred că în fapt este o mare greșeală. Efectele sunt de domino, cu repercursiuni care sunt greu de evaluat acum, dar care vor produce dezechilibre în lanț.
Știu că politicienii vor să arate că fac ceva, dar nu e o idee bună să se atingă de prețuri. Dacă vor cu adevărat să ajute, atunci ar trebui să gândească soluții pentru întărirea concurenței, pentru creșterea piețelor, pentru facilitarea activităților antreprenoriale. Altfel, nu e decât populism ieftin”,a spus Popescu.

Marius Văcărelu, cadru didactic la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, critică măsura de plafonare a prețurilor:

”1) Produsele nu ajung în stare brută la vânzare decât în foarte puține cazuri. Toate celelalte sînt prelucrate și înglobează diferite materii prime, costuri de preparare, ambalare, transport etc. Dacă îngheți sau plafonezi prețul final, fără a putea influența costurile de producție și transport, firma care produce va înregistra DOAR PIERDERI, pentru că diferența dintre prețuri o va suporta doar el. În final, este inevitabilă intrarea în FALIMENT.
2) În momentul în care îngheți sau plafonezi prețuri la anumite produse, firmele care le realizează vor fi puse în fața întrebării: „cum mai putem avea profit, plăti salarii, taxe, costuri de producție etc.”? Sînt posibile doar două răspunsuri: ori SE SCADE CALITATEA, ori – dacă este prea mare pierderea de imagine, de brand, de prestigiu etc. – SE VA OPRI COMPLET PRODUCȚIA RESPECTIVELOR BUNURI.
3) Ideea de a forța o firmă să producă doar ce vrei tu, stat, la prețurile pe care le vrei tu, stat, are întotdeauna un singur răspuns: NU MAI PRODUC NIMIC DIN CE VREA STATUL, LA PREȚUL PE CARE STATUL ÎL VREA. Există un singur loc unde doar statul decide integral cine și ce să facă, precum și în cantități, iar acela se numește ÎNCHISOARE.”

Studiu de caz: laptele

Economistul Cristian Păun a vorbit despre plafonare venind cu un studiu de caz: laptele.

”Prețul unui produs este diferit în funcție de foarte multe carcateristici. Cele mai importante caracteristici care explică diferența de preț la lapte țin de:
1. Calitatea produsului: laptele cu grăsime 1.5% este mai ieftin decât cel cu grăsime 3,5% care, la rândul său, e mai ieftin decât cel cu grăsime 3,7%. Diferențele de preț pot fi semnificative prin raportare la prețul final;
2. Distanța dintre producător și consumator: laptele într-un magazin dintr-un sat mai îndepărtat va fi întotdeauna mai scump decât cel dintr-un magazin mai apropiat de producător. Laptele care trece prin mai mulți intermediari până la consumator (din motive legate de distanță) va fi mai scump decât cel care trece prin mâna unor mai puțini intermediari;
3. Valabilitatea produsului: laptele proaspăt care se strică mai repede (cel nepasteurizat) este mai scump decât cel care se strică mai greu (cel UHT, de exemplu), diferențele de preț sunt semnificative;
4. Modul în care este produs: laptele non-BIO este mai ieftin decât laptele BIO, diferențele de preț sunt semnificative;
5. Modul în care este ambalat: un ambalaj simplu (pungă) este mai ieftin decât cel ambalat în cutii de carton speciale;
6. Cantitatea produsă și tehnologia folosită: cei care produc cantități mari (marii producători) pot oferi un preț mai mic decât cei care produc cantități mai mici. Cei care sunt mai automatizați pot produce un lapte cu un preț mai bun decât cei care sunt neautomatizați. E vorba de economii de scară.
7. Laptele de capră și laptele de bivoliță sunt mai scumpe decât cel de vacă din motive legate de cantitatea care poate fi obținută de la aceste animale. Există diferențe de preț semnificative între laptele de vacă și cel de capră sau bivoliță.
Ce produce plafonarea prețului la lapte în acest caz?
Plafonarea prețului presupune o intervenție brutală în mecanismul de producție. Politicianul populist va dori să seteze un preț al laptelul CÂT MAI MIC, pentru a face pe placul alegătorului său. Deconectând complet prețul de la toate aceste elemente care îl diferențiază în piață, vom ajunge la efecte adverse.
De ce?
Prin plafonarea prețul cât mai jos, toate prețurile la lapte vor fi obligate să se alinieze acestui preț, diferențierile fiind forțate să dispară. De fapt, prin plafonare, oferta va fi forțată să se ajusteze radical la un preț semnificativ mai mic.
Asta înseamnă, de fapt, că vor dispărea rapid de pe piață:
– Laptele disponibil în zonele cele mai îndepărtate de producători (zonele rurale, zonele izolate cu magazine mici);
– Laptele BIO;
– Laptele pasteurizat;
– Laptele cu grăsime mare (3,5% / 3,7%);
– Laptele produs de producătorii mici;
– Laptele produs de producătorii care nu pot să își automatizeze foarte mult procesele de producție;
– Laptele ambalat la cutii / sticlă;
– Laptele de capră sau bivoliță.
În concluzie, toți cei care produc așa ceva vor avea probleme reale în urma acestei aberații prezentată ca mare soluție la creșterea și volatilitatea prețurilor. Afacerile se vor închide, opțiunile se vor restrânge semnificativ, concurența va fi afectată. În pasul imediat următor, prețurile la laptele rămas în piață (cel cu grăsime redusă, cel non-BIO etc.) vor fi mai mari din motive legate de deteriorarea mecanismelor de piață prin intervenția brutală și populistă a statului în mecanismele pieței.
Va fi ca în comunism: vom avea bani cu care nu avem ce să cumpărăm. Visul oricărui socialist: cerere agregată ridicată din pix la cer, cu ofertă apropiată de zero dar foarte eficient raționalizată (pe cartelă).”