Tradiții uitate: Unde au dispărut Ielele?

”Știm că Duhul Sfânt s-a coborât în chipul limbilor de foc asupra apostolilor, Maicii Domnului, iar Sfinții părinți ne spun că roadele acestei pogorâri, de fapt, se împlinesc în taina botezului și în taina mirungerii, pentru că, ne amintim, după botez fiecare om este miruns și, în această zi, textele liturghice fac trimitere la această taina a mirungerii”, spune Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român, pentru Cotidianul.

Rusaliile, dimensiunea populară

”Există această dimensiune teologică și, cumva, complementar, există și o dimensiune populară a acestei sărbători.

De Rusalii, personajele principale, când vorbim de sărbătoarea populară, sunt Ielele. Ele sunt numite în mai multe feluri, cum ar fi de exemplu, Frumoasele, Măiestrele, Rusaliile, Şoimanele, dar și  Ursoaicele, Zânele etc.”, explică sociologul.

”Îmi amintesc că, acum vreo 10 ani, plecând cu echipa Muzeului Țăranului Român într-o cercetare în Munții Buzăului, în Bisoca, o zonă foarte interesantă, cu un peisaj de vis, unde casele sunt răspândite, dar și Lopătari, Colți… am intervievat un fost profesor de Limba și literatura română.

Și, la data la care am realizat interviul, profesorul mi-a relatat despre cum a muncit într-o zi de Rusalii și cum s-a trezit apoi cu o <lovitură> puternică în spate. L-am întrebat, firește, cine crede că i-a provocat acea lovitură, iar el mi-a răspuns, fără să ezite, că <Rusaliile>. Pentru că, a explicat el, de Rusalii nu se lucrează.

Și tot în acea cercetare de teren am vorbit și cu un fost cioban. L-am întrebat, printre altele, dacă a văzut vreodată Ielele.

Bărbatul a evocat atunci un episod din tinerețea sa. A povestit cum se băgase argat la un boier, ajunsese păstor, și, într-o noapte, a spus el, a văzut Ielele trecând în zbor și le-a auzit clinchetul clopoțeilor pe care îi poartă la picioare…”, spune sociologul.

Ielele, mărturii mai vechi și mai noi

”Potrivit unor legende românești, Dumnezeu a ales șapte fecioare și pentru viața lor curată le-ar fi transformat în zâne. Sunt foarte multe mărturii, fie mai vechie, fie mai noi, legate de Iele.

De pildă, la Bisoca, am văzut un cerc, ai fi zis că este un cerc pe care a aterizat un OZN, un cerc perfect, iar iarba era arsă. Un loc în care au dansat hora ursitoarele… Se spune că nu este bine să calci în aceste locuri în care Ielele fie au ținut horă, fie, pur și simplu, au călcat sau au mâncat.

Există foarte multe mărturii ale unor oameni care au fost pedepsiți după ce au încălcat această regulă. Au pășit fie în locul în care ele au călcat, fie ”au călcat în borătura ielelor”, cum apare în tradiție.

Călcând în aceste locuri în care au fost Ielele se întâmpla astfel ca, de multe ori, omul să ologească, adică să nu se mai poată deplasa, să se îmbolnăvească de picioare, sau să amuțească.

Sunt mai multe narațiuni cu tot felul de feciori care s-au rătăcit prin pădure sau pe marginile unor lacuri și care s-au întâlnit cu Ielele ori, poate, doar pentru că le-au văzut dansând și, fiind tinere și frumoase, au rămas fie muți, fie ologi”, explică sociologul.

Călușarii

”Ca o paranteză, Călușarii, mă refer la cel original și originar, așa cum era el performat în satele din Maramureș, din Oltenia… Călușul era un fel de conferie inițiatică formată din bărbați și condusă de un vătaf. De ce inițiatică? Pentru că ei plecau de acasă ca să învețe jocul Călușului, stăteau despărțiți de familie, de soții, dormeau sub streașina bisericii satului, erau conduși de un vătaf și aveau ca spirite protectoare pe Iele sau pe Rusalii.

Ei străbăteau satele și în cazul în care aflau despre un om care amuțise sau ologise se duceau la el în bătătură, îl așezau în mijloc și dansau în jurul lui, iar omul respectiv se vindeca.

Călușarii îi vindecau așadar în special pe cei care fuseseră luați de <vâlvâ>, o altă expresie care se referă la boli provocate de Iele, numite, de asemenea, și Vântoase”, mai spune sociologul.

”În ziua de Rusalii nu se muncea, în vechime fiind îngăduit doar torsul cânepei. Mai exista, de asemenea, un obiceiul ca femeile, tinere ori bătrâne, să meargă în pădure ca să culeagă ierburi de leac, însă numai până la răsăritul soarelui.

Purtau la ele, ca și călușarii, pelin pentru a fi protejate de întâlnirea cu Ielele. Călușarii însă, pe lângă pelin, mai purtau și usturoi”, arată Ciprian Voicilă.

De ce nu mai vedem Iele în ziua de azi?

”În ziua de astăzi nimeni nu mai povestește că le-ar fi întâlnit. Îmi amintesc un răspuns amuzant și destul de elocvent pe care l-a primit Irina Nicolau, etnolog de prestigiu, muzeograf și scriitor. Ducându-se pe teren, se întâmpla prin anii `80, Irina Nicolau i-a adresat această întrebare unui țăran în legătură cu faptul că nu mai sunt Iele.  De ce nu mai sunt, a întrebat Irina Nicolau? Și țăranul i-a spus atunci că nu mai sunt pentru că nu mai pot zbura. Ielele s-ar împiedica în firele de înaltă tensiune și de aceea nu le mai vedem”, conchide sociologul Ciprian Voicilă.

Evenimentul pogorârii Duhului Sfânt este comemorat de Biserică și mai poartă numele de Rusalii sau Cincizecime

Este una din cele mai vechi sărbători, prezentă încă din vremea Sfinților Apostoli. Iar înainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moșii de vară” (30 mai), o sărbătoare dedicată pomenirii mortilor, astfel că în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe de pomenire pentru cei trecuți la cele veșnice.

În satul tradițional, această perioadă stă sub semnul Ielelor, niște fecioare frumoase care se prind în hore, după unele legende, și dacă cineva le vede dansând rămâne pocit, iar pământul pe care dansează rămâne ars și rod nu mai dă.

*

Cunoscutul folclorist şi etnograf Simeon Florea Marian a scris monografii despre sărbători, datini româneşti, ornitologie, cromatică, dar a vorbit, desigur, și despre sărbătoarea Rusaliilor.

”Numite în Banat şi Todorusale, iar în unele părți ale Bucovinei şi Moldovei simplu Rusalii, etnograful nota în celebra sa lucrare <Sărbătorile la Români>: ”(…) cad totdeauna 24 de zile înainte de Rusalii sau Dumineca mare, care se serbează la 50 de zile după Înviere(…)

Între Paşti şi Rusalii sunt 48 de zile, afară de cea a Paştilor şi a Rusaliilor. Deci la mijlocul acestor zile, şi anume totdeauna într-o miercuri cad Todorusele, adecă în aceeaşi zi când biserica serbează înjumătățirea praznicului sau Praznicul înjumătăţirii…”, arată celebrul etnograf.

”Rusalele, după credința românilor din Banat, au fost dintru început şapte surori, fete curate şi nemăritate, pre care Dumnezeu, pentru că au fost aşa de curate şi plăcute, le-a prefăcut pre toate în zâne.

Aceste şapte zâne n-au murit şi nici nu vor muri până cât lumea va fi. Şi ca zâne umblă ele ziua şi noaptea printre oameni, însă lumea nu le vede, pentru că e prea stricată şi încărcată cu tot felul de păcate şi fărădelegi. Însă ele nu petrec totdeauna printre oameni, ci numai cinci săptămâni, adecă până la Rusitori”, scria Simion Florea Marian.

”(…)Rusaliile sunt, ca şi îngerii lui Dumnezeu, bune, dar se supără şi ele când cineva trece peste jocul lor, când le conturbă în mâncarea lor, de comun la vreun izvor”, sau când le necinsteşte ziua venirii şi întâlnirii lor cu Sân-Toaderii prin lucrare(…)”, mai arăta celebrul etnograf.

”Drept aceea, românii de pretutindeni şi mai ales româncele nu se încumetă a lucra în ziua aceasta mai nimic, temându-se ca nu cumva, lucrând, să-i doară mânile şi picioarele, să înnebu-nească, sau altă neplăcere şi nenorocire să li se întâmple.

Unicul lucru iertat în această zi este: semănarea cânepei; culegerea dumbravnicului, menirea lui şi ştiricirea traiului”, potrivit etnografului Simion Florea Marian.

”Româncele din Moldova, care voiesc să aibă buruieni de leac, îndatinează a se scula în această zi, des-de-dimineață, a se spăla şi îmbrăca curat şi apoi, până a nu răsări soarele, a se duce şi a strânge buruieni, care știu că-s bune de ceva, că pe urmă le chișcă ielele şi nu mai sunt bune de leac. Tot atunci smulg ele şi pelin, îl pun în brâu şi umblă toată ziua cu dânsul în brâu, anume ca să se apere de iele(…)

În fine, merită a fi amintit și aceea că o seamă de românce din Moldova, care se numesc Ruxandra, nu îndatinează a-şi serba ziua onomastică în ziua de Rusalii sau Duminica mare, ci în miercurea înjumătățirii după Paşti”, mai nota marele etnograf în celebra sa lucrare ”Sărbătorile la Români”.