Anchetatorii au deschis o investigație pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.
Amina Păştină s-a sinucis în arest folosind o lamă de ras. Aceasta avea un comportament imprevizibil și beneficia de consiliere psihologică.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba informează, luni, că, procurorii instituţiei au preluat dosarul penal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Aceștia fac cercetări pentru neglijenţă în serviciu.
Citește și: Partenera milionarului ucis la Sibiu, reţinută într-o altă crimă
„Astfel, în perioada 14-15.05.2026, în timp ce era privată de libertate în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Politie Judeţean Alba, o persoană de sex feminin şi-a provocat o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi cu o lamă de ras de unică folosinţă şi a decedat”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, organele de urmărire penală vor investiga modalităţile în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu poliţiştii.
E vorba de responsabilităţi în supravegherea şi paza persoanelor private de libertate, „inclusiv prin raportare la starea psihică a victimei şi la interdicţiile impuse de procurorul de caz”.
Amiana Păştină era acuzată că şi-a ucis mama pentru a-i moşteni averea.
La crimă a participat, conform anchetatorilor, şi o asistentă medicală. Aceasta i-a administrat somnifere victimei.
Femeia s-a sinucis vineri dimineaţă în arest, fiind găsită cu venele tăiate.
Citește și: Fiica acuzată de uciderea mamei a murit în arest. Răsturnare de situație la Sibiu
„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, poliţiştii din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba, în timpul efectuării predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate, au identificat, în baia camerei de detenţie, o femeie(…)aflată în stare de inconştienţă”, preciza IPJ Alba.
Femeia prezenta o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi. Fusese provocată cu lama unui aparat de ras de unică folosinţă.
De îndată, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din nefericire, a fost constatat decesul acesteia, arată anchetatorii.
Arestată preventin
Femeia era custodiată în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu.
Ea era cercetată pentru omor calificat.
”Pe durata custodierii, aceasta a beneficiat, în repetate rânduri, de consiliere psihologică(…)
Totodată, din considerente de siguranţă, i-a fost interzisă cazarea împreună cu alte persoane private de libertate, precum şi contactul cu persoane din exterior, cu excepţia copiilor săi minori”, menţiona IPJ Alba.
Amiana Păştină era acuzată că, în vara anului 2024, cu sprijinul unei asistente medicale și-a sedat mama apoi au sufocat-o pe victima cu o pernă.
Amiana Păştină a vândut bunurile mamei sale şi s-a mutat în Dubai.
În acest dosar este implicată şi Adriana Viliginschi.
Aceasta este fosta iubită a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în locuința sa din Sibiu.
Viliginschi este suspectată că a sfătuit-o şi a susţinut-o pe Păştină să îşi ucidă mama şi să ascundă urmele.
Citește și: Cazul Văduva Neagră. Cum a ajuns iubita milionarului omorât la Sibiu complice la o altă crimă. Banii, numitorul comun
Nu este prima data cand auzim tot felul de situatii in care sunt inplicati acei politisti care de fapt nici nu ar trebuii sa lucreze in Politie.Nu stiu pe ce criterii se pregatesc cei care lucreaza in Politie.Nu ar fi bine de revizuit toti politistii din Romahnia si cine nu corespunde rugati sa-si caute alt loc de munca ?