Transelectrica (TEL) a semnat cu Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al companiei, un contract de finanţare nerambursabilă de până la 50 milioane de lei (11,6 milioane de euro), pentru retehnologizarea unei staţii electrice, informează Mediafax.ro.
Împrumutul este acordat prin programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice, pentru o perioadă de 18 luni, se arată într-un comunicat al companiei.
Fondurile vor fi utilizate pentru retehnologizarea staţiei electrice de transformare Mintia.
Agenţia de rating Moody’s a retrogradat miercuri ratingul Transelectrica cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1, prima treaptă din categoria speculativă, a atribuit companiei ratingul de default Ba1, iar calificativele au fost puse sub supraveghere pentru noi reduceri în aşteptarea unui sprijin mai scăzut din partea guvernului.
În replică, Transelectrica a arătat că are bani pentru plata ratelor la creditele scandente în acest an şi o „capacitate solidă” să genereze fluxuri de numerar.
La sfârşitul anului trecut Transelectrica avea datorii totale de 2,7 miliarde de lei.