Transgaz ar putea începe să lucreze în Nigeria

Monopolul transportului de gaz din România, Transgaz, ar putea încheia parteneriate cu societăți din Nigeria ce vizează producerea de hidrogen și dezvoltarea rețelelor locale de gaze, potrivit https://sweetcrudereports.com.

Anunțul privind potențialele parteneriate a fost făcut cu ocazia vizitei pe care directorul Transgaz, Ion Sterian, a făcut-o în Nigeria, unde a fost primit, alături de ambasadorul român Florin Talapan, de către ministrul Nigerian al petrolului și gazelor Ekperikpe Ekpo.

„L-am avut ca invitat pe Ambasadorul României în Nigeria, Excelența Sa, Florin Talapan și pe Directorul General al Transgaz România, domnul Ion Sterian, unde am explorat o posibilă cooperare între Ministerul Resurselor Petroliere (Gaze) și Transgaz în domeniul energiei regenerabile, producția de hidrogen și dezvoltarea infrastructurii de gaze.”, a spus Ekpo.

Transgaz operează rețeaua română de conducte de gaze și, mai nou, și pe cea din Republica Moldova. Compania asigură transportul intern al gazelor și asigură și tranzitul pe teritoriul țării noastre a fluxurilor internaționale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1072 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Turistul Neamului nu a fost pe-acolo? Putea si el sa se laude cu ceva ca acest Stelica.

  2. bine ca mai sudeaza si Romania o teava pe undeva,mai aprinde un bec;in fine de cand a fost impuscat `al batran Romania a intrat intr-o eclipsa totala. nea asta din Sibiu isi tot plimba nevasta pe unde a`ntarcat mutu`iapa;face poze,zambeste tamp si gata…

  3. În sfârşit o veste bună! Colaborarea rrumâniztanezo- nigeriană este una de tradiție. Noi avem un prinț nigerian la Cotroceni, care dacă îi trimiteți prin poştă 7 milioane de euro să-şi renoveze viloiul nomenclaturist din Primăverii, vă va oferi Rromâânikaa Eeeducaaatăă.

  4. Păi, munca la negru e interzis.. Sau romînu e atît de aprofundat in temă de nu mai poate altfel..

  5. Păi, munca la negru e interzis.. Sau romînu e atît de aprofundat in temă de nu mai poate altfel..

  6. poate ar trebui sa aflam si noi CE FACE GUVERNUL , TRANSGAZUL SI TTI CEI IMPLICATI IN DOMENIUL PETROLULUI CU ZACAMANTUL DIN MAREA NEAGRA..ORI CU REZERVELE DIN ZONAECONOMICA ROMANEASCA DIN MAREA NEAGRA???

  7. Daca Transgaz va plati si sumele de rascumparare cerute ptr romanii care vor fi rapiti acolo, totu-i in regula.
    Transportul celor impuscati si inmormantarea cad in sarcina statului roman. Cu onoruri militare bineinteles.

  8. ar-putea-incepe-sa-lucreze-in-Niger
    cat sa nu mai auzim de bagabontzii aia 2, albi!

    Niger – Condiţii de călătorie – Ministerul Afacerilor Externe
    http://www.mae.ro › travel-conditions
    În Republica Niger viza de intrare este obligatorie pentru cetăţenii români posesori de paşapoarte simple, paşapoarte de serviciu, oficiale şi diplomatice.

    Nigerien crisis (2023–present) – Wikipedia
    en.wikipedia.org › wiki › Nigerien_crisis_(202…
    On 26 July 2023, a coup d’état occurred in Niger, during which the country’s presidential guard removed and detained President Mohamed Bazoum.

    -partea cu „present” e aia buna!

  9. Probabil ceva de sudat, montat sau taiat fiare ca subcontractori pe la cine stie ce agent local sau strain si la mina a treia, ca acolo nu te primeste nimeni asa pe piata pe cit de inapoiati par aia.

    Contractele bune din industrie se dau numai la firme vestice si pe bani buni pentru ca inca au resurse de exploatat sa plateasca.

    Succes la licitatii daca reusesc ceva pe acolo.

  10. la noi sudeaza tevi turcii! Le aduc din Turcia si le dau cu halvita!
    Baaa, nici tevi nu mai facem, baa!

  11. Nea Nelu a avut colegi la seral de facultate la Ploiesti, nigerieni și acum merge sa le bage gaz că s-a ajuns baștan la Transgaz.
    A avut noroc cu vecinul lui brăileanul si consăteanul TWO DOZE,…

  12. n-au curaj americanii sa investeasca acolo ca-i casapesc islamistii, se duce SRI-ul sa faca ei tevi… parca vad ca-i posteaza ca pe militienii aia din bucuresti de i-au omorat acum 2-3 saptamani

  13. No, am auzit-o si pe asta !
    Am lucrat in Nigeria, cu multa vreme in urma, vre-o 3 ani, timp in care am parcurs cam 300.000 km, pe sistemul lor de conducte si depozite de petrol de atunci. Industria gazului abia incepuse, practic gazul se…ardea ca sa …nu polueze. Alte vremuri.
    Daca vrea Transgazul sa plonjeze in business acolo, personal le doresc suces, dat, inainte de a face acest pas, sa stea dl director acolo, vre-o 2 luni, sa scaneze
    cam ce-i pe acolo.
    Partea tragica,pt mine este ca, desi statul de atumci incasa pt mine 8500 DM lunar, nimic din aceasta, nu este recunoscut in vre-un fel la pensie. Am facut diverse oncercari, cand era Olguta ministrul Muncii.dar, fara rezultat.
    In final, am rugat-o sa-mi dea un certificat de idiot, pt ca nu am trecut in tabara capitalista, inca inainte de 1989, si luam eu toti banii.
    Nu am vrut sa-mi parasesc tara, familia, pt ca atunci creadeam ca am o datorie fata de tara.

  14. Mă legasem ieri de felul cum e îmbrăcată partea zis română cu costme croite ce stau rău pe Făt-Frumos darămite pe…
    Poate fi o dovadă că actorii sînt nu numai cei politici dar și cei vînduți nouă ca economiști și alți -iști.

  15. @ Lechi ,. Dacă te consolează.. Nu ești singur in situație.. Și mai grav, vezi cum toată ziua la tablă ți se explică in toate variantele de cum nu sunt bani pentru nimic.. Deci clar azi se trăiește din imprumuturi pe dobînda nerușinată, pentru plata celora nerușinați, din motive politice. In clipa in care ”motivația” dispare, categoric nu vei lua pensia,. Nici tu, nici eu, nimeni..Deci e cam tot..

  16. @Lechi
    -la estici:
    stii ca la Ashchelon au gaze?????
    e fix langa Gaza,pe dreapta inainte sa intri.

  17. @Marele Ursuletz
    -depinde
    s-ar prea putea ca pt. prostiile debitate
    sa lucrezi PE VIATZA
    reimpaduriri fortzate gen.

  18. @ „Lechi”, 27 feb. 2024 la 21:52
    „…sa stea dl director acolo, vre-o 2 luni, sa scaneze cam ce-i pe acolo”?
    Sterian ăla e un cretin incompetent, a fost numit pă fon’țîie fiindcă e aghient ‘coperit, o slugă $$oroșizdă, stabil sub orice guWern, s-a dus la Washington (el, un amărît de director! nici unul dintre Miniștrii Energiei n-a ajuns pe-acolo!) ca să pună în pușculița amerlocilor 1000000000 (1 MILIARD!) de $$ de la Rro’! Plus, „TransGaz” face DE TOATE prin jurul Rro’, PENTRU Ukraina nazistă și frontul ei!
    „…pt ca atunci creadeam ca am o datorie fata de tara”?
    :)) cre’ că te-ai „Lec(hi)uit”…

  19. K.v.S.C
    Domnule est rau de tot, dar sunt sigur ca ai motive personale sa fii asa.
    Sa mai detliem putin.
    Eu sunt inginer, absolvent de Politehnica Bucuresti, 1976.
    De la firma romana, dupa interviu greu cu nemtii, m-au detasat la Romconsult (tarziu am aflat ce stele aveau cei de acolo), dupa care, la o firma din Munchen, care m-a dus in Nigeria, sa lucram pt NNPC, firma nationala ce administra acolo petrolul, ulterior si gazele.Eram pe alta lume, dar varsta, cunoasterea bine a limbii engleze pe care am invatat-o practic, singur, vre-o
    18 ani, plus o diza de nebumie si aventura m-au propulsat acolo. Firma germana incada pt mine 21.000DM, DADEA STATULUI Roman 8500
    DM lunar, iar statul roman imi dadea 1000DM
    plus un salariu amarat de inginer din tara, singurul care se considera la pensie.
    Pai, drac, cellalti 7500 DM, nu s-au dus tot la stat ??.
    Degeaba am incercat sa recuperez ceva pt pensie, legea e lege doar pentru prosti, oarecum idealisti si poate chiar naivi.
    Daca va zic ,ca am avut de 2 ori malarie,
    de care am scapat ca prin noroc, sper sa nu va fac sa va opriti din citit!!
    Plus, am trecut printr-o lovitura de stat si cateva accidente de circulatie.

    Pai acolo, toate statele occidentale erau bagate in afaceri, ca peyrolul erupea natural, iar gazele, la …flaring.
    Delta Nigerului, vazuta noaptea din avion, era …iadul pe pamant.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.