Transgaz, replică dură pentru ANRE

Transgaz a transmis, joi, o replică la declarațiile ANRE, potrivit cărora banii pentru conducta BRUA se vor regăsi în tarif. „Nu se înscriu pe linia deontologiei profesionale și sunt contrare cu ceea ce anterior ANRE a aprobat”, spun reprezentanții Transgaz.

Ca urmare a declarației publice a unui oficial ANRE privind includerea în tarif a banilor pentru conducta BRUA, Transgaz apreciază, într-un comunicat remis, joi, Mediafax, că prin aceasta se aduce atingere capitalului de imagine atât în mediul de afaceri din sectorul energetic în care compania își desfășoară activitatea cât și în piața de capital, Transgaz fiind societate listată la Bursa de Valori București.

„Proiectul , pe scurt, Proiectul BRUA faza 1 – a fost și este cuprins în Planul de dezvoltare a SNT pentru următorii 10 ani (PDSNT), începând cu prima ediția a PDSNT 2014-2023 și continuând cu edițiile următoare 2017-2026, 2018-2027, 2019-2028, aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) (…) în urma susținerii și analizei PDSNT în cadrul ședințelor Comitetului de Reglementare; PDSNT 2020-2029 urmează să fie depus la data de 1 august 2020, la ANRE, în vederea aprobării. }n cadrul ședințelor Comitetului Consultativ și cele ale Comitetului de Reglementare din cadrul ANRE, dar și ori de câte ori s-a solicitat, Transgaz a prezentat de fiecare dată, informări, rapoarte, situații (în format letric și electronic) astfel încât toate informațiile în privința proiectului BRUA faza 1, dar și în privința celorlalte proiecte din plan, să ofere ANRE, cadrul adecvat de analiză și evaluare a tuturor scenariilor posibile în legătură cu proiectele din PDSNT, deci, inclusiv cu privire la gazoductul BRUA faza 1. În legătură cu Planul de dezvoltare a SNT pentru următorii 10 ani, plan supus și consultărilor publice înainte de aprobarea acestuia de către ANRE, Transgaz a informat permanent, acționariatul companiei, Guvernul României, ministerul de resort, ministerele și autoritățile impactate, atât în ceea ce privește importanța strategică a proiectelor de investiții propuse, beneficiile acestora, calendarul de realizare și implementare, sursele de finanțare, impactul social și de mediu, stadiul de execuție a proiectelor. Mai mult, după cum se știe, din Proiectul BRUA – faza 1, cele 3 stații de comprimare gaze naturale (STC Jupa, STC Podișor și STC Bibești) au fost deja realizate, iar firul liniar în lungime de 479 km urmează să fie pus în funcțiune”, arată reprezentanții Transgaz, în încercarea de a evita riscul unor interpretări și înțelegeri eronate.

Transgaz apreciază că astfel de declarații precum cele oferite miercuri nu se înscriu pe linia deontologiei profesionale, dat fiind faptul că ele sunt contrare cu ceea ce anterior ANRE a aprobat în baza analizei documentelor și informațiilor solicitate și puse la dispoziție de compania de gaz.

„În niciun moment ANRE nu a fost văduvită de informațiile necesare, iar poziția recentă, prin care investiții de amploare sunt puse sub semnul întrebării din senin, într-un context public și fără fundamentare sunt de natură să dăuneze încrederii în companie și în proiectele sale și să-i afecteze astfel capitalul, atât cel financiar, cât și cel reputațional. SNTGN Transgaz SA a colaborat mereu eficient, onest, deschis, transparent și responsabil cu toate instituțiile statului român și se așteaptă la reciprocitate”, mai arată compania.

Compania de gaz precizează că, prin Planul de dezvoltare a SNT pe următorii 10 ani, Transgaz continuă să aibă unul dintre cele mai mari și importante programe de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale din România în ultimii 20 de ani, cu proiecte de investiţii estimate la aprox. 4,03 miliarde euro (din care 1,25 miliarde euro pentru proiecte FID (cu decizie finală de investiție) și A non FID-etape avansate în luarea deciziei finale de investitie), proiecte ce vor avea ca rezultat crearea unor noi culoare de transport gaze naturale esenţiale pentru transportul, atât pe piaţa autohtonă cât și pe pieţele din regiune, a cantităților de gaze naturale descoperite în Marea Neagră, dar şi pentru integrarea României în marile trasee transfrontaliere ale Coridorului Sud-Est/Nord-Sud al Europei.

„Precizăm faptul că, obiectivul comun al acestor proiecte îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier, ceea ce înseamnă atât creșterea calității vieții cetățenilor, cât și creșterea atractivității pentru investitori, care vor avea acces la o rețea modernizată de transport gaze naturale, într-o țară cu resurse bogate și cu opțiuni suficiente pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Cu alte cuvinte, România devine nu doar independentă energetic, ci și deținătoarea unui sector gazier care funcționează ca motor al dezvoltării durabile”, se mai arată în comunicatul Transgaz.

Maria Mânecuță, director pentru tarife de reţea energie electrică şi gaze naturale în cadrul ANRE, a declarat, marți, că segmentul românesc al BRUA va fi finalizat anul acesta. Oficialul ANRE s-a întrebat dacă „începând de anul viitor în tarifele de transport vom vedea că Transgazul va trebui să îşi recupereze partea de bani pe care a investit-o, iar asta va însemna o creştere a tarifelor în contextul în care nu vom avea trafic de gaze”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Sunt inimosi cand e vb sa exporte gaz in Hungarii si Osteraih , si isi apara investitiile Transgaz (cred ca de Transgaz Austria e vorba) . Daca se faceau ca se leada la siret si mai intarziau putin cu duda de gaz , poate ca din negocieri o societate romaneasca facea un Combinat Chimic sau vorba ungurului faceam si noi cel mai mare foc de tabara din Guines Bouc si aduceam vreo doi turisti cu maruntis sa cheltuie pe ale noastre meleaguri , dar asa profesionistii de la Transgaz si-au depasit sarcinile de plan ca adevarati profesionisti . Cred ca austriecii au virat banii prin insulele patadais .
    Transgaz si interesul national austro-ungar ! Va-si controla si de purici pana la al saptelea neam .

  2. Miroase a impunere sa plateasca consumatorii deoarece se vor ingrosa(dubla sau tripla) numirile politic! Chiar zilele astea circula pliant cu o societate de instalatii gaze „VYKSIR INSTAL SRL din Bucuresti care face revizii la tot ce inseamna instalatii gaze cu pret cat de cat mai mic fata de piata. Problema e alta, factura o scrie cu ajutorul indigo-ului, iti inmaneaza copia si ei raman cu originalul, banii ii dai pe loc. Au facut revizii destule dar nu poti sa controlezi ca nu ai pe site puncte de lucru in tara cu numar de telefon sau e-mail! Pe pliant au cateva numere de telefon dar nu si e-mail pentru comunicare online, dovada a platii sau raspunsurilor primite. Au acceptul ANRE pentru Divizia Distrigaz Nord.

  3. Intr-adevar ANRE a anuntat ca noi,cetatenii vom suporta in factura pretul BRUA .
    Din cele spuse mai sus ca „Nu se înscriu pe linia deontologiei profesionale și sunt contrare cu ceea ce anterior ANRE a aprobat”, spun reprezentanții Transgaz,nu se intelege clar care este situatia.A semnat ANRE si acum spune contrariul ,adica arunca „vina „pe Transgaz?
    Rechinii ne-au dus in rapa,pe mana austriecilor,ungurilor,pe mana UE care ne-a jefuit si in continuare ne jefuie de resurse cu trimisii sai,suportand tot cetatenii romani.
    Slugile UE, corporatiilorr UE si vanzatorii de tara.Constitutia -ARTICOLUL 135
    (1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
    (2) Statul trebuie să asigure:
    a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
    b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
    c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
    d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
    e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
    f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
    CE NE ASIGURA NOUA STATUL,din toate acestea ?SCUMPIRI,CRIZA,ABUZURI,SARACIE,DEZBINARE,INTERESELE STRAINE CONDUCAND,FUNCTIONARII CORUPTI SI MINCINOSI<ANRE SLUGA EU CAT SI TRANSGAZUL.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.