Tranzacţie de 3 miliarde de dolari în săptămâna alegerilor

Pachetul vândut reprezintă 1,8% din participaţia lui Bezos la gigantul din tehnologie, iar tranzacţia, parte dintr-un plan mai mare

De (R.C.)
Tranzacţie de 3 miliarde de dolari în săptămâna alegerilor

Pachetul vândut reprezintă 1,8% din participaţia lui Bezos la gigantul din tehnologie, iar tranzacţia, parte dintr-un plan mai mare

Jeff Bezos, fondator şi CEO al Amazon, cel mai mare retailer din lume, a vândut un pachet de 998.800 de acţiuni la companie în valoare de 3 miliarde de dolari în săptămâna alegerilor din SUA, scrie Market Watch.

Pachetul vândut în şedinţele de luni şi marţi reprezintă 1,8% din participaţia lui Bezos la gigantul din tehnologie, iar tranzacţia, parte dintr-un plan mai mare, a fost prestabilită şi se supune regulilor de inside trading, potrivit SEC, autoritatea de supraveghere financiară din SUA.

Bezos a vândut acţiunile la un interval de preţ cuprins între 2.951 de dolari şi 3.079 de dolari pe unitate, chiar într-un moment în care acestea se tranzacţionează aproape de un maxim istoric al tuturor timpurilor. Valoarea participaţiei sale la Amazon, de 10,7% din numărul de acţiuni, a ajuns astfel la 173 de miliarde de dolari.

Aceasta este a treia oară în 2020 când Bezos vinde un pachet substanţial de acţiuni la companie. În februarie, el a vândut acţiuni AMZN de circa 3,5 miliarde de dolari, iar în august multimiliardarul a avut vânzări de circa 3 miliarde de dolari, astfel că valoarea tuturor vânzărilor din acest an s-a ridicat la peste 9 miliarde de dolari.

Bezos a afirmat anterior că va vinde aproximativ 1 miliard de acţiuni Amazon în fiecare an pentru a-i investi în compania spaţială Blue Origin, visul său de a cuceri spaţiul cosmic.

În februarie, CEO-ul Amazon a anunţat că va dona 10 miliarde de dolari într-un fond care luptă împotriva schimbărilor climatice, care va oferi granturi organizaţiilor nonprofit, cercetătorilor şi activiştilor.

De la începutul anului, acţiunile Amazon se tranzacţionează în creştere cu 75,4%, compania ajungând la 1,6 trilioane de dolari capitalizare.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Mai Bine ar pune Tonete in Aer Liber , in toata Zona de Parcare de la Piata Obor , adica v-a Extinde Piata in Afara in Aer Liber , cu mai Multe Tonete , pentru Aprovizionarea pentru Timp de Iarna , a Cetatenilor Bucurestiului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.