Trei decese, zeci de spitalizări, nicio explicație

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că rezultatele micro-biologice efectuate până în prezent, în legătură cu pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, nu reflectă corelaţia cu o posibilă toxiinfecţie alimentară.

„Există rezultate. Am văzut aceste rezultate, şi de la ANSVSA, şi de la noi. Rezultatele micro-biologice nu reflectă corelaţia acestor rezultate cu o posibilă toxiinfecţie alimentară, cel puţin din ce rezultate avem până în momentul de faţă. Adică, prezenţa unor bacterii care nu au semnificaţie atunci când sunt în număr mic, care se găsesc în mod obişnuit în aer, de exemplu… nu au semnificaţie deosebită. Mai aşteptăm şi alte rezultate şi de la anatomopatologi, să vedem dacă putem să le coroborăm şi să avem o posibilitate consolidată, împreună cu cei de la medicină legală”, a spus Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă.

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a transmis, luni, o serie de rezultate parţiale ale probelor din alimentele consumate de pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde au fost înregistrate trei decese, acestea neindicând prezenţa unor toxine sau a unor bacterii periculoase care ar fi putut cauza decesul bolnavilor.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, datele au fost furnizate către Ministerul Sănătăţii care va corobora toate rezultatele, urmând să formuleze o concluzie în acest caz.

Trei pacienţi care se aflau internaţi la Spitalul Murgeni au decedat, săptămâna trecută, iar altul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad. Ulterior, mai mulţi pacienţi care prezentau simptome digestive au fost transportaţi la spitale din Vaslui, Bârlad şi Iaşi. Bolnavii, alături de angajaţi a unităţii sanitare, ar fi consumat, în cursul zilei de marţi, alimente pe bază de peşte, furnizate de o mănăstire din zonă, potrivit unei informări făcute de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui către Ministerul Sănătăţii. De asemenea, bolnavii au consumat la masa de seară conserve de peşte achiziţionate de reprezentanţii spitalului de la un comerciant din municipiul Bârlad. Au fost prelevate probe microbiologice, probe de aliment şi probe de apă, deoarece autorităţile au luat în calcul inclusiv faptul că sursa de alimentare cu apă a spitalului din Murgeni ar putea fi contaminată.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Bai Rafilo, atunci dece-au murit? Degeaba aveti laboratoare si legisti, daca nu puteti gasi cauza deceselor. AI merita o clisma cu pangasius, ca sa te lamuresti.

  2. DAR MĂNĂSTIREA TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ AMENDA? IAR ,ȘEFII” NU AU MAI ÎNCĂPUT DE BISERICA ORTODOXĂ!Otrava din Pangasius. Mănăstirea Florești, acuzată degeaba !-ȘI NU-I TOXIINFECȚIE! BOLI,BĂTRÂNEȚE,ȘI TRAIUL PE SPONCI!

  3. Daca nu-i toxiinfectie (desi mi au de analizat pe directia asta) atunci ce-o fi, otrava?

  4. Sunt câțiva ani de când atrag atenția pe consumul de bomboane de pe listele impuse(politico-afaceriste) medicilor pentru recomandare compensat sau gratuit bolnavilor. Tratamentul, atâta timp cât e impus, nu trebuie cercetat sau diagnosticat, trebuie consum exact că la covid-ache, nimic concret, nimic asumat decât semnat fisa pacient deja bolnav, creste cifra de afaceri că ciupercile după ploaie! Politic sau medical, nicio asumare, mortul e vinovat, că a ..semnat fisa de tratament, si-a asumat riscul decesului (moarte lentă și sigură). Oare de ce au înființat colegiul medicilor și malpraxisul e cam anihilat?!

  5. cu putin noroc, peste 10-20 de ani aflam ca respectivii au fost supusi unor programe de „cercetare” coordonate de Pentagon, dupa ce au fugit din azilele de nebuni in care lucrau in Nulandistan

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.