Trei zile de magie urbană în inima Buzăului 

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Artă Stradală – Antante se va desfășura între 23 și 25 mai 2025, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău.

 

 

Timp de trei zile, arta iese în stradă, comunitatea se adună, iar orașul pulsează de viață. Spectacole de teatru de păpuși și marionete, magie, momente de acrobație, jonglerie și concerte vor anima orașul, alături de artiști locali și internaționali. Festivalul se va încheia cu un concert susținut de Nicole Cherry. Participarea la toate evenimentele este gratuită.

 

Manifest pentru cultura accesibilă tuturor

Unul dintre cele mai efervescente evenimente culturale din România, Festivalul Antante aduce la Buzău artiști stradali din întreaga lume. Mai mult decât un simplu festival, Antante devine un manifest pentru accesul imediat la cultură, oferind spectacole gratuite în spațiul public și facilitând întâlnirea directă dintre public și artă. Bulevardul Nicolae Bălcescu se transformă într-o scenă în aer liber, unde au loc spectacole de teatru, magie, circ contemporan, concerte și intervenții artistice diverse.

„Într-o lume tot mai agitată, în care avem nevoie de apropiere, sens și bucurie împărtășită, Festivalul Antante își asumă o misiune simplă și frumoasă: să aducă arta mai aproape de oameni. Credem că accesul la cultură trebuie să fie un drept universal, nu un privilegiu. De aceea, oferim buzoienilor spectacole gratuite și construim o platformă dedicată artiștilor locali și internaționali. Suntem convinși că, prin cultură, putem crea comunități mai unite, mai creative și mai reziliente, iar Buzăul are tot ce îi trebuie pentru a deveni un exemplu relevant în acest sens.” –  Ștefan Craiu, directorul festivalului.

#CONEXIUNE, o temă necesară și actuală

Într-un context global marcat de diviziune și polarizare, tema de anul acesta – #CONEXIUNE – propune un dialog artistic despre empatie, colaborare și umanitate. Festivalul Antante își propune să refacă legăturile dintre oameni, dintre comunitate și spațiul urban, dar și cu natura ori propria creativitate. Arta devine aici un limbaj universal care apropie, vindecă și inspiră.

Artiștii Antante 2025 – un spectacol al diversității

Ediția precedentă a festivalului Antante a marcat un moment de referință în evoluția evenimentului, transformându-l într-un festival internațional de artă stradală și atrăgând peste 25.000 de participanți.

Sub semnul conexiunii, ediția din acest an aduce laolaltă artiști din toate colțurile lumii – fiecare cu povestea, energia și stilul său – într-un mozaic urban spectaculos. Printre invitații acestei ediții se numără:

  • Teo MagiCOOL – magicianul care implică direct publicul în trucurile sale, creând o experiență interactivă memorabilă atât pentru copii, cât și pentru adulți.
  • Cristina Juncu – actriță a Teatrului Nottara, care aduce la Buzău un concert inedit, cu propriile compoziții muzicale scrise pentru spectacole de teatru.
  • Corul Happy Kids – tineri muzicieni din Buzău, cu un palmares internațional, care vor impresiona cu un repertoriu emoționant și energic.
  • Vibe Dance Studio – școala de dans locală care de peste 20 de ani inspiră comunitatea prin mișcare, expresie și pasiune.
  • Domenyk La Terra (Australia/Italia) – artist de circ și jongler, cu un stil inconfundabil, bazat pe jongleria cu mingi și forme geometrice. Domenyk aduce pe scenă o combinație fascinantă între tehnică și poezie a mișcării.
  • Ray Circus (Israel) – clown și artist stradal, care va susține un show de pantomimă, teatru și manipulare de obiecte, intitulat „Fish&Chill”. O aventură de pescuit plină de surprize, unde totul devine posibil.
  • The Gipsy Marionettist (Italia) – Activist pentru drepturile cetățenilor de etnie romă și profesor de teatru, Rasid Nikolic prezintă un spectacol de marionete inspirat din propria viață și cultura romă, cu care a călătorit în întreaga lume.
  • Montes Morales Family (Brazilia & Spania) – un cuplu de artiști ce aduce un show plin de ritm și umor, cu jonglerii, acrobații și scene spectaculoase, inspirate din emisiunile TV clasice.
  • Zero en Conducta (Spania) – companie de teatru de animație care explorează expresivitatea mișcării printr-un amestec de dans, mimă, păpuși și teatru. La Buzău vor prezenta spectacolul „TRASHHH!!!”.
  • Puppae Co (Spania) – trupă de teatru de păpuși premiată internațional, care spune cu delicatețe și profunzime povestea bătrânului OTTO.
  • Moi Jordana Circ (Spania) – spectacol de circ clasic cu clovni și momente umoristice, creat special pentru a bucura publicul de toate vârstele.

Pe lângă toate acestea, publicul va avea la dispoziție și o zonă specială de food & drinks, zone de relaxare, un spațiu interactiv dedicat sustenabilității și ecologiei, oferit de U.S.A.M.V București, pentru o experiență completă de festival.

Eveniment special: Conferința „Cultura în comunitate: Arta care ne apropie”

Cum devine un oraș viu prin cultură? Cum pot arta, teatrul și spațiul public să apropie oamenii și să creeze comunități mai deschise, mai conectate și mai implicate? Pe 25 mai, de la ora 13:00, la Vila Albatros, Festivalul Antante invită publicul la o conferință-dezbatere despre forța artei de a transforma orașele și de a aduce oamenii împreună.

Sub forma unui panel de discuții moderat de conf. univ. dr. Ana-Maria Nistor (UNATC „I.L. Caragiale” București), discuția reunește voci importante din spațiul cultural: prof.univ.dr. Dumitru Borțun (profesor în cadrul SNSPA București), Dan Bartha (coordonator evenimente și programare outdoor al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu) și Ștefan Craiu (directorul Festivalului Antante). Invitații vor explora teme esențiale: cum accesibilizăm cultura, ce rol joacă arta în viața orașelor, cum colaborăm – instituții, artiști, ONG-uri și autorități – pentru a construi comunități mai vii.

Conferința este deschisă publicului și face parte din programul oficial al festivalului.

      

Program Antante 2025

Vineri, 23 mai

16:00 – Deschidere festival

16:30 – The Juggling Workshop. The Show (Moi Jordana Circ, Spania)

17:30 – The Gipsy Marionettist (Italia)

18:10 – Circus Dreams (Montes Morales Family, Spania)

19:10 – Fish&Chill (Ray Circus, Israel)

19:50 – Domenyk la Terra (Australia/Italia)

20:40 – The Gipsy Marionettist (Italia)

21:00 – Concert Simona Delegeanu

 

Sâmbătă, 24 mai

10:00 – Happy Kids Buzău

11:00 – The Juggling Workshop. The Show (Moi Jordana Circ, Spania)

12:00 – Fish&Chill (Ray Circus, Israel)

12:50 – Trashhh!!! (Zero en Conducta, Spania)

15:00 – Concert Cristina Juncu

15:40 – Fish&Chill (Ray Circus, Israel)

16:30 – Domenyk la Terra (Australia/Italia)

17:20 – Otto (Puppae Co, Spania)

17:40 – Circus Dreams (Montes Morales Family, Spania)

18:40 – The Gipsy Marionettist (Italia)

19:20 – Trashhh!!! (Zero en Conducta, Spania)

20:00 – Show de magie cu Teo MagiCOOL

20:40 – Domenyk la Terra (Australia/Italia)

21:20 – Concert Cristina Juncu

 

Duminică, 25 mai

10:00 – Vibe Dance Buzau

11:00 – Domenyk la Terra (Australia/Italia)

11:50 – Otto (Puppae Co, Spania)

12:20 – Circus Dreams (Montes Morales Family, Spania)

14:30 – The Juggling Workshop. The Show (Moi Jordana Circ, Spania)

15:30 – The Gipsy Marionettist (Italia)

16:10 – Trashhh!!! (Zero en Conducta, Spania)

16:50 – Fish&Chill (Ray Circus, Israel)

17:40 – Domenyk la Terra (Australia/Italia)

18:20 – Otto (Puppae Co, Spania)

18:50 – The Gipsy Marionettist (Italia)

20:00 – Concert Nicole Cherry

 

 

Recomanda 1

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.