Trump: Am avut discuţii foarte bune cu preşedintele Vladimir Putin

Președintele american Donald Trump a susținut vineri că există ‘o șansă foarte bună’ ca războiul din Rusia și Ucraina să se încheie, în urma discuțiilor avute cu președintele rus Vladimir Putin, căruia i-a cerut să cruțe viețile a mii de soldați ucraineni încercuiți de armata rusă, în timp ce armata ucraineană neagă că trupele ale sale ar fi încercuite, relatează agențiile AFP și Reuters.

‘Am avut discuții bune și productive ieri cu președintele rus Vladimir Putin și există o șansă foarte bună ca acest război oribil, sângeros, să se încheie în cele din urmă’, a scris Donald Trump pe rețeaua de socializare Truth Social.

‘Dar, în acest moment, mii de soldați ucraineni sunt complet încercuiți de armata rusă și sunt într-o situație foarte rea și vulnerabilă’, a continuat Trump, cu majuscule în același mesaj, referindu-se la trupele ucrainene din provincia rusă Kursk. ‘I-am cerut cu tărie președintelui Putin să le cruțe viețile. Acesta ar fi un masacru oribil, nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți!!!’, și-a încheiat Trump mesajul.

El nu a precizat dacă a avut o convorbire cu Putin sau dacă se referă doar la discuțiile avute joi la Moscova de emisarul său Steve Witkoff, care a prezentat Rusiei detaliile unui armistițiu de 30 de zile propus de SUA și Ucraina. Între timp, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a precizat că Trump și Putin nu au discutat joi la telefon, mesajul președintelui american referindu-se așadar la discuțiile avute de Witkoff cu oficialii ruși, inclusiv cu Putin.

Witkoff a avut o lungă discuție cu Putin joi seară, potrivit unei surse anonime citate de Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Putin a folosit această întâlnire pentru a-i transmite ‘semnale’ lui Trump prin intermediul lui Witkoff, care este emisarul președintelui american pentru Orientul Mijlociu. Peskov a spus de asemenea că Rusia și SUA vor discuta asupra momentului oportun al unei convorbiri telefonice între Putin și Trump, după ce acesta din urmă va fi informat de emisarul său asupra discuțiilor avute la Moscova.

Trump a estimat joi că ar fi ‘foarte dezamăgitor’ ca Rusia să nu accepte armistițiul propus, după ce Putin a spus că acceptă propunerea, adăugând însă că rămân de clarificat detalii, liderul de la Kremlin arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-și reface capacitatea de luptă.

Putin le-a ordonat săptămâna aceasta comandanților armatei ruse să finalizeze misiunea de a elibera cât mai curând posibil teritoriul care se mai află sub controlul trupelor ucrainene în provincia rusă Kursk, afirmând că soldații ucraineni care încă mai luptă acolo trebuie ‘să se predea sau să moară’. El a mai spus că Rusia ar trebui să se gândească la crearea unei zone tampon de-a lungul graniței cu Ucraina, pentru a preveni în viitor eventuale noi incursiuni ucrainene pe teritoriul rus.

Între timp, în urma postării lui Trump, armata ucraineană a negat că trupe ale sale sunt încercuite în Kursk, afirmând că acestea s-au repliat pe poziții ‘mai avantajoase’.

 

 

Recomanda 4
Author

27 de Comentarii

    • USA a fugit cu coada intre picioare (=LASANDarmament american de 90 de miliarde, fugind) din AFGHANISTAN
      ce vorbesti de CORREA dr NORD care e deja ATOMICA … fata de amaratii afgjanii care i-au batut mar pe yankeii …20 de ani !

      Tu nu vezi lumea 😀 – Coreea de NORD ajuta militar taman RUSSIA ! 😀
      USA na fost invingatoare …dupa 20 de ani 😮 😮 😮 in Afgjanistan (care nu-i ATOMIC 😛 ) deci ce poate face in Correa de NORd …USA ? 😀

      PS: Daca POLONIA copiaza modeul CALIN GEORGESCU …USA (adica TRUMPISTII) pierd premeditat MASOCHIST un cap de pot (polonez-trumpist) in UE ! 😀 ROMANIA a fost primul pas anti-trump …si se pare ca UE are succes ! 🙂
      Trumpy va regreta ca 3301 il ignora ! 😐
      👽
      Deja … oare 3301 s-a implicat ? … rade FIN ❤️🤐❤️ si PUTIN-VODA de …TRUMPY ! HAHAHA ! 😀

  1. Nu înțeleg comportamentul Omenirii de autodistrugere.
    Pentru ce ?
    Omenirea trebuie să înțeleagă că acum se pune problema de ” a mai fi sau nu a mai fi viață pe Pământ”.
    Viața omului e scurtă și nu înțeleg de ce această această gândire bolnăvicioasă a Occidentului de a stăpâni,asupri,jefui, cotropi Omenirea.
    De la această lăcomie a Occidentului începe războiul sfârșitului vieții pe Pământ.

    • TOATE ASTEA SE INTMPLA PENTRU ca:
      USA+UE au piedut RAZBOIUL PROXY cu russnacii 8si BBRICS-ul acre ataca DOLLAR-ul dupa succesul rusilor pe crestere econimica de 4.1% fata de stagnarea si post-NORDSTREAM dezindustrializarea din razboiul economic USA -UE …acum ca prada russa e de ne-cucerit MONDIAL (rusii au construit atENT BRICS-ul care poate da in motivul-existential al BAZELOR MILITARE YANKEIE in lume … atacand colateral (ascuns si premeditat) DOLLAR-ul !

      A nu se uita ca tema PRINCIPALA a primei convorbiri telefonice TRUMP-PUTIN dupa succesul MAGA
      a fost
      DOLLAR-ul si soarta lui …dupa ce RUSSIA a supravietuit FANTASTIC de BINE … SWIFT-ul si confiscarea CASH-ului din contruile russe proprite in UE !

      😀
      „multi vad , putini pricep” …INSA daca CAPITULAREA de facto a vesticilor in Urknaia u era asa de PUBLIC VIZIBILA azi … nu aveama MEGA-PROPAGANDA actuala ! „tema razboiului” e doar un camuflaj peste
      PROPBELEMA FIAT MONEY.lor fara nimic altceva ca GARANTIE FIZICA decat cea a TIPARNETELOR de „VALUTA” (ne .ami voita pentru ca DEVALORIZABILA ) de BRICS !
      BRICSUL detine …MATERIILE PRIME ale LUMII … si acum prin CHINA + RUSSIA + INDIA si …tehnologia proprie 😉
      IQ=?

  2. „„@2+2=5 spune:
    13 sept. 2023 la 20:49
    [..]
    SI ACUM in vremi in care din cauze pierdute USA e obligata la adevar va spune acelasi MISHTEAUX ca BIDEN chiar e OUT si ca romanii chiar trebuie, MACAR SUBTERAN ASCUNS🤐🤐🤐, sa va pregatiti de o noua domnie a MARELUI BLOND❤️❤️❤️ … ca indiciu ca stiu ce spun […]”
    ________________

    Acum observ 😀 😉 😛
    PROPHETUL MISHTEUAX practic (discret si amestecat cu balast-informativ 😉 cum se face la CASE MARI !)
    practic mishteaux va dat din „13 sept. 2023 la 20:49” MURA-N-GURA la ce va urma si vedem azi 2025 ca e , DEJA, intamplat !

    PS: Acum MISHTEAUX ii promitze belele masive lui TRUMPY si intregii lui echipe de ana.lfabeti FUNTCTIONALI !
    Candva …cand vom reciti PROPHETIA ca …REPUBLICANII o musca pe ocolite via ROMANIA 😀 si vom rade de cei ca nici atunci nici acum si nici cu „evenimentul MINNEAPOLIS” n-au crezut in MISHTEAUX ! 😀
    Credeti doar cand s-au deja intamplat … prophetiile: NU VA LUATI MASURI DE PROTECTIE DININTE 😀 ! 😀

    • PUTIN a deja zis: -> NIET !🤐🤡🤐 „cineva” i-a zis ca urma sa fie tras pe sfoara … si …cana.lul informativ a fost lasat liber-in-plata-lui ! 😐 TAC !

    • „@2+2=5 spune:
      13 sept. 2023 la 20:49”

      A nu se uita ceva ce-i intarste ca REALA stranietatea strashnik-PROPHETICA ca misterios 👽 anostului ;OSHTEUAX !
      -> in „26 sept. 2023” 😉 a PREMEDITAT explodat NORDSTREAM-ul ! 🙂 TAC !

    • „@2+2=5 spune:
      13 sept. 2023 la 20:49”
      A nu se uita ceva ce-i intarste ca REALA stranietatea strashnik-PROPHETICA ca misterios 👽 anostului ;OSHTEUAX !
      -> in „26 sept. 2023” 😉 a PREMEDITAT explodat NORDSTREAM-ul ! 🙂
      TAC !

  3. „@2+2=5 spune:
    13 sept. 2023 la 20:49
    Mishteaux va ante-zis si cand va incepe acest razboi prin procura (24 „joi”)
    si ca Putin va pierde (doar temporar) la jemekerie in Ukraina, LOCAL, pentru a castiga GLOBAL (vezi ce-icu pretul OPEC+ al petrolului care-l va bloca pe Biden, sa fie de 2-oua ori POTUS, oricum e un SENIL = n-o mai duce 4 ani ! 😐 )
    Mishteaux v-a mai zis (straniu: inca de-acum ani, inca din timpl cand marii sefi ai CIA si FBI semnau o hartie ca cum zice MISHTEAUX in cazul LAPTOPULUI studiat in Elvetia al lui HUNTER 😉 ) totul e pre-programat,
    SI ACUM in vremi in care din cauze pierdute USA e obligata la adevar va spune acelasi MISHTEAUX ca BIDEN chiar e OUT si ca romanii chiar trebuie, MACAR SUBTERAN ASCUNS🤐🤐🤐, sa va pregatiti de o noua domnie a MARELUI BLOND❤️❤️❤️ … ca indiciu ca stiu ce spun … doar atat:
    – ATENTIE la mega-catastrofa de la nemti in OCTOMBRIE (ei nici habar n-au ce deja li s-a copt ! 🙁 🙁 🙁 = Vai de BND !)
    PS: Nu v-a zis mishteaux si ceva despre BALOON-ul chinezesc si despre „ochii pe butelie” (suspect de concret si periculos de detaliata „operatia” , ante-calendaristic chiar ;)) ?
    E OK ca-n „3 septembrie” Romania s-a dovedit cu picioarele-n 2-oua luntrii …
    asta-i va scapa de la razbunari (russo-americane, PUTINST-TRUMPISTE) mai tarziu (pe noua vreme a lui TRUMP ❤️❤️❤️si 🙁 Victor-ORBAN😢😢😢 cand Romania va fi … „de caruta” in privinta PUTERILOR GARANTE ! 🙁 = nu va puneti TOATE ouale in aceasi cos … fie el bide ist !!!)
    Eu, „sub ochi lor” 🙁
    va spun 🙁 chiar daca in gura nu v-o bag (asta s-o faceti voi) v-ajut cu „sfaturi” prophetice 😉 ! 🙁 )
    SHALOM !”

    • „E OK ca-n „3 septembrie” Romania s-a dovedit cu picioarele-n 2-oua luntrii …
      asta-i va scapa de la razbunari (russo-americane, PUTINST-TRUMPISTE) mai tarziu (pe noua vreme a lui TRUMP ❤️❤️❤️si 🙁 Victor-ORBAN😢😢😢 cand Romania va fi … „de caruta” in privinta PUTERILOR GARANTE ! 🙁 = nu va puneti TOATE ouale in aceasi cos … fie el bide ist !!!)
      Eu, „sub ochi lor” 🙁”
      __________________
      -> 🤡2+2=5🤡 😮 -> „13 sept. 2023 la 20:49” = SE ANTE STIA ? 😛
      👽👽👽
      cu „MINTEA DE PE URMA”=AZI se vede c-ai chiar fost strashnik PROPHET ! 😐
      🤫

  4. „CONCLUZIA spune:
    04 dec. 2023 la 13:46
    „ADEVARUL PROFUND …si ingrijorator e ca
    daca RUSSIA castiga razboiul UKRAN in 3 zile …
    USA nu putea distruge prin NORDSTREAM economia nemtilor fiind obligata la „arama pe fata”
    RUSSIA castiga LOCAL insa
    pierdea ce-a STRANIU-MASIV a castiga lungind STRANIU razboiul ( mai ti minte cum eram toti mirati de LENTOAREA RAZBOINICA a RUSSIEI = a fost un PLAN PREMEDITAT care … evident azi … a genial functionat !)”
    ❤️❤️❤️”

  5. „@Dan Doran (…slabutz baiete , fff slabutz !) spune:
    05 dec. 2023 la 16:11
    Tu uiti sau n-ai stiut niciodata ca traim pe o PLANETA FINITA si ca capitalismul are ciclice crize de crestere
    (unde sa mai creasca azi ? …pe Marte ? …lumea se RE-imparte si colosul USA moare de inanitie pe o PLANETA MICA ! …nu cred ca ai IQ-ul sa vezim implicatiile a ce-ti spun … 🙁 !)

    UE fara materiile prime si bogatiile pana acum relativ ieftine ale Rusiei e vraishte ! … DE CE ?
    pentru ca RUSIA poate vinde la altii, de acee si-a contruit WIN-WIN, un BRICS+ s-un OPEC+ !

    Esti ORB la mega-criza din UE fara rusii ? (maginaeaza-ti ca rusii nu mai vand gaz si petrol macar COLATERAL Europei, prin India si „olandezi” 😀

    NU te gandi ca daca au (tot de la rusi) rezerve europenii … asta va continua la infinit !

    Ca RUSSIA vinde ieftin si chiar da gratis … e o tactica RATIONALA si des intalnita in COMERT si e premeditata cu un scop
    nu e vesnica ci TEMPORARA ! PS: asa concernele, PESTI MARI inghit firmele mici, INGHIT PESTII MICI !
    N-ai auzit de … DUMPING ? (e exact ce rusii fac in LUMEA …pentru ca la continentul ca tara au de unde din belshug !)

    Nu-s rusnakophil insa nu-s orbit de protestantismul zalud si deja schizophrenic yankeu ! Iti convine ca fac VERZII si-n UE sin USA ? Crezi si tu 😛 ca DEMOCRATIA in LUMEA … trebuie obligata cu armate ?

    Crezi si tu ca doar iudeo-crestinismul e religia DEVARACIOASA 🙁 😀 … si ca budismul, taoismul si confucianismul sau de ce nu: islamul nu-s religii de oamnei asemena noua (= facuti dupa aceeasi „asemanare dumenzeiasca” de acelasi dumnezeu-al-evolutiei-teleologice) !
    ❤️❤️❤️ -> PARI RASIST ! (nu sti ca „diferentele”-ntre oameni sunt doar IDEO-logice nu si BIO-logice !:| E vorba de „SOFT” … cultural-emotional dobandit in copilare de la mediul „social” al fiecarui TRIB-de-LIMBA uman ! MIORITICISMUL e … !)
    IQ=?
    😉”
    👽

  6. „@Paulian Ionescu REPET ! spune:
    05 sept. 2022 la 15:02
    Daca ukraniii ar face … PACE NECONDITIONATA chiar acum … cu rusii
    i-ar distruge pe rusi (care chiar castiga prin RAZBOI …oare ce-a discutat TOP-SECRET Macron cu Putin 😉 ? )
    dar ar distruge si UE-aua BANCAR, UE-aua care n-ar mai recupera datoriile interne ale statelor UE gata sa cada TAMAN ACUM
    pentru c-ar lua „motivul”(=razboul ukran!) scumpirilor actuale !
    AUD ?
    Te duce capul sau e mishteaux un REAL GENIU ?
    😀 😀 😀
    Vezi ca ti-am mai scris ceva-n April …despre niste ACTE si un AUGUST nasol al TRUMP care dupa sf. lui August va alegea a 2-oua presedentie ? 😀
    GRESIT-AM ?
    :* ”
    🤫🦋👽🦋🤫

    • ❤️❤️❤️🦋🤐🦋❤️❤️❤️
      a nu se uita ca „cele de mai sus” au fost scrise in -> „05 sept. 2022 la 15:02”
      IAR 😁😁😁 in 😎26. Septembrie 2022😎
      3 saptamani mai tarziu a explodat NORDSTREAM-ul 🤣🤣🤣

      Nu va e straniu ca nemtii desi USA democratilor i-a saracit 😁😁😁 ei il urasc pe TRUMP (s-o faca , mi-am luat mana de pe el!)

  7. BRAVO, MĂREȚILOR, chiar sunteți cei mai tari!
    Continuați să nu fiți PERTURBAȚI!
    CRUȚAȚI viața bieților SOLDAȚI!
    Și-au făcut DATORIA de ambele părți.
    MERITĂ SĂ FIE COMEMORAȚI și AMINTIȚI!
    ĂSTA înainte de RECONSTRUCȚIA UCRAINEI.
    Pentru că ȘI-AU DAT VIAȚA pentru AMBELE ȚĂRI, ȘI IDEALURILE PATRIOTICE!
    FIȚI CORECȚI, MĂREȚILOR, apoi faceți CONCESII PENTRU VIITOR, mai ales.
    Vreau să vedem COMEMORARE ȘI NU CRIME, MĂREȚILOR !
    Make the both countries great again!
    RESPECT!

  8. Asta cu retragerea „pe pozitii mai avantajoase” aminteste de vremurile cand nemtii o incasau din greu de la sovietici si afirmau ca se retrag ordonat si planificat pe pozitii inexpugnabile.

  9. Și ucigasul Putin a plâns ritualic. Si a ordonat satanic: „La luptă, muscalii mei barbari! Ucideti, violati, spânzurați! Căci starea naturală a muscalului este războiul. Ucideti, pentru ca muscalul se naște pentru a ucide vecinul!”. Razboiul de agresiune este, deci, esența acestei specii zoologice cumplite.

  10. Corect! S-au înțeles din priviri pentru tot ce urmează! E orele 18,10 și nu exista localitate în ukraina să fie ocolită de atacuri, e chiar live pe harta punctat cu explozii peste tot până la granița de nord a României. Puteți intra sa vă convingeți pe YouTube tastând Odessa live și apar hărțile.

  11. „i-a cerut lui Putin să cruţe vieţile militarilor ucraineni ”complet încercuiţi”.

    Interesant.
    Pai singura posibilitate este ca cei incercuiti sa se predea. Ajung prizonieri de razboi iar ulterior in cadrul unor schimburi sau la sf. razboiului se intorc acasa.
    Cat timp lupta nu pot fi crutati. Sau incercuitii au ordin sa lupte pana la ultimul ucran?

  12. Penibilul trump face trimitere la WWII, desi putea sa dea exemple de la masacrele comise de americanii lui in Irak, in Afganistan, in Iugoslavia.

  13. Daca erau affrancezi imediat ridicau steagul alb iar italienii inainte sa se predea negociau ceva papica si conditii mai bune in timpul prizoneriatului.
    Singura sansa sa-i bata pe rusi in Kursk este mobilizarea pitigoilor rusofobi de pe forum cu rromuburkk sef stat minor.

  14. Curtea europeană pentru drepturile omului(CEDO)au precăutat cereri ai cetățenilor ucraineni în legătură cu masacrul din casa sindicatelor din or.Odesa…Curtea a găsit,că statul ucrainean poartă vina pentru masacrul de-acolo..
    Puțin câte puțin ceață se împrăștie…

  15. Zelensky trebuia să facă de la început o Autonomie pentru Donbas și in schimb sa ramana neutri,ar fi avut numai de câștigat ambele părți dar cum ukrainienii au fost s.păl.aț.i pe creier intens de m.aș.i.năria de pro.pag.anda f.ero.ce lui Nulander/Soros&Co au ajuns să moa.ră, arme trimise cat sa fie dec.im.ati dar sigur, Zelensky a re.u.șit să d.ist.rugă și să m.ăce.lăr.e.ască opo.zit.ia ,să pia.rdă ter.itori.ul ,să rămână înd.ator.ați pe generații și să.si pi.ard.ă resursele minerale in schimbul pă.cii…..Cand nu.i cap e vai de picioare!Degeaba și curaj și ești puternic daca nu ai creier și tactică!

  16. Nu au decit sa se predea, sigur rusii le vor cruta viata. Pe de alta parte, cum se numesc dementii care isi trimit soldatii intr-o „aventura” despre care se stia inca de la inceput ca se va termina dezastruos ? Nu cumva criminali psihopati ? …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.