Trump ar putea apărea pe o nouă bancnotă de 250 de dolari

În martie, Trezoreria SUA a aprobat o premieră istorică: adăugarea semnăturii lui Donald Trump pe viitoarele bancnote de 100 de dolari.

Trump ar putea apărea pe o nouă bancnotă de 250 de dolari

În martie, Trezoreria SUA a aprobat o premieră istorică: adăugarea semnăturii lui Donald Trump pe viitoarele bancnote de 100 de dolari.

Administrația Trump face presiuni pentru tipărirea unei bancnote de 250 de dolari cu efigia președintelui. Această inițiativă ar marca o premieră istorică, fiind pentru prima dată în ultimii peste 150 de ani când o persoană în viață apare pe o bancnotă a SUA, conform AFP și The Washington Post, scrie News.ro.

Ordin de la oficiali de rang înalt

Mai mulți angajați și foști salariați ai Biroului de Gravură și Tipografie (BEP) au dezvăluit publicației, sub protecția anonimatului, că au primit ordin de la oficiali de rang înalt din Trezorerie.

Aceștia au  spus că trezorierul Statelor Unite, Brandon Beach, și consilierul său principal, Mike Brown, au făcut solicitări repetate.

Pictorul britanic Iain Alexander a confirmat, la rândul său, pentru Washington Post, că Donald Trump a aprobat propuneri care includeau, în special, adăugarea culorilor steagului american şi a unui logo care să marcheze viitoarea celebrare a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite.

Este interzisă portretizarea persoanelor aflate în viață pe o bancnotă din anul 1866. Regula este strictă și a fost adoptată după ce Spencer Clark, un funcționar public din cadrul Trezoreriei SUA, și-a tipărit chipul pe o bancnotă de 5 cenți. El a provocat un  adevărat scandal public care a determinat Congresul să schimbe legislația.

Proiect de lege

Congresului SUA i-a fost prezentat în anul 2025, în contextul manifestărilor dedicate aniversării din perioada iunie-iulie, un proiect de lege menit să faciliteze finalizarea inițiativei propuse de Donald Trump.

Proiectul a rămas însă fără urmări. Un purtător de cuvânt al Trezoreriei a declarat cotidianului că serviciul de tipografie efectuează „pregătirile şi verificările necesare”.

Potrivit cotidianului, directoarea BEP, Patricia Solimene, s-a opus autorităţilor, ridicând probleme juridice şi asigurând că un astfel de proiect ar dura ani de zile. Dar ea a fost demisă la sfârşitul lunii aprilie de către Trezorerie.

Ea şi-a explicat decizia în faţa personalului său, comentând: „Aici se opreşte responsabilitatea”.

Premieră istorică

În martie, Trezoreria SUA a aprobat o premieră istorică: adăugarea semnăturii lui Donald Trump pe viitoarele bancnote de 100 de dolari.

Este prima dată când semnătura unui peședinte american în funcție apare pe bancnotele verzi. Tradiția datează din anul 1861 și până acum includea numai semnăturile secretarului Trezoreriei și ale trezorierului Statelor Unite.

Citește și: Noua statuie a lui Trump. Șapte metri de bronz și aur

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. O posibila bancnota de colecție, se va retrage din circulație daca Trump va avea de câștigat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.