Curg felicitările pentru Donald Trump de la politicienii români. Principalii contracandidați la alegerile prezidențiale din România au aceeași linie când e vorba de Trump.
Dacă Geoană trimite un mesaj simplu, Lasconi, spre exemplu, nu pierde ocazia să-și facă puțină campanie:
„Îl felicit pe Donald Trump pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale din Statele Unite!
Aștept să reluăm colaborarea avuta în cadrul NATO, în timpul primului său mandat, și să ducem parteneriatul strategic româno-american la următorul nivel, cel de adevărată alianță politică, strategică și tehnologică.
Sunt convins cǎ schimbările profunde în politica internă și externă, anunțate de noua Administrație Trump-Vance, vor continua să privilegieze relația transatlantică și alianțele Americii în Europa și în lume”, se precizează pe pagina de Fb a lui Mircea Geoană.
„Statele Unite şi-au ales preşedintele, după o cursă electorală care a ţinut cu sufletul la gură nu doar americanii, ci o întreagă planetă. Felicitări preşedintelui Donald Trump. După victoria lui Donald Trump, România va rămâne partenerul de încredere al SUA şi sunt pregătită să lucrăm împreună, pentru prosperitate şi securitate”, a scris Elena Lasconi, pe pagina sa de Facebook adăugând și că „România poate lăsa în urmă pe 24 noiembrie vechiul mod de a face politică, se poate desprinde de politicienii vechiului sistem corupt și poate scrie o filă de istorie pe măsura potențialului său“.
Momentul nu a fost ratat nici de Nicolae Ciucă:
„Îl felicit pe președintele Donald Trump pentru realegerea sa și îi urez succes lui și Statelor Unite ale Americii. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a întări Parteneriatul nostru Strategic. Mă voi asigura că puternica noastră cooperare cu SUA se va dezvolta, mai ales acum, în vremuri de criză, când România și întreaga lume liberă se confruntă cu multiple amenințări. Siguranța și securitatea României sunt prioritatea mea! Dumnezeu să binecuvânteze România! God bless USA!“.
Marcel Ciolacu a declarat că îşi doreşte cu adevărat ca SUA să fie principalul investitor şi partener comercial al României non-UE.
”L-am felicitat pe preşedintele Trump. Din punctul meu de vedere, cred că parteneriatul strategic cu Statele Unite va continua în aceiaşi parametri şi îmi doresc cu adevărat Statele Unite să fie principalul investitor şi partener comercial al României non-UE, lucrul pe care l-am dezvoltat şi în acest moment, şi împreună cu doamna ambasador, şi împreună cu toţi miniştrii, e cea mai mare sustenabilitate”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că problemele de securitate vin la pachet cu economia.
”Eu consider în continuare că politica, în viitorii cel puţin cinci ani de zile, vor fi despre economie. Şi vom continua în acelaşi ritm. Venind şi din zona de business, domnul preşedinte chiar sunt convins că va încuraja această colaborare comercială”, a mai spus Ciolacu.
George Simion: Donald Trump a câștigat! Putem și în România
Slujitorii de mari licurici s-au incolonat in pozitia ghiocelului in fata lui Trump ca sa-si ia portia de laptisor. Fara laptisorul licuricilor, politicienii romani nu pot trai. Bleah, ce forme de viata insipide, inodore si incolore.
Să nu-i prind prin MarMita pe acești eduKKatZi PERNICIOȘI & DELABRAnȚI !
VENA de BOU îi așteaptă, măR😜g…
● guitZă ot MarMita etc. ●
Sper ca Trump va fi informat despre afirmațiile PNL-uil prin Rareș Bogdan si ceilalți care l-au scuipat si muscat ca si câinii turbați pe Trump, la fel despre Antena 3 care nu a încetat un minut să-l înjure prin Radu Tudor si Gâdea, evident la ordinul CNN anti Trump la vedere.
Idioti din politica de tradare de neam si tara, n-ați învățat nimic de la Ungaria.
Gata , aseară m-am liniștit ! Am aflat că (editat) Romăniei l-a felicitat pe Trump , așa ca între prieteni . (editat) pretinde că Trump l-a numit în funcția de turnător în pahare la NATO … . Eu , am convingerea că nici peste o sută de ani , Trump nu va ști cine a fost Geoană .
@ Q (6.nov.17:26).Ce sa invete de la Ungaria care din mare a ajuns mica si tinde spre mititica ?