Trump. Ceremonia de deschidere a JO, o „ruşine”

Candidatul republican la Casa Albă Donald Trump a descris luni drept o „ruşine” ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, relatează marţi AFP.

„Sunt foarte deschis la minte, dar cred că ceea ce au făcut a fost o ruşine”, a declarat fostul preşedinte american într-un interviu pentru Fox News.

Întrebat ce fel de ceremonie de deschidere şi-ar dori să vadă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, dacă ar fi atunci preşedinte, Donald Trump a afirmat: „Nu vom avea o Cina cea de Taină, aşa cum au făcut-o zilele trecute”.

Una dintre secvenţele ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a stârnit polemici, reprezentând un grup de persoane la masă, inclusiv mai mulţi travestiţi, o scenă care a făcut trimitere la „Cina cea de taină”, ultima masă a lui Iisus alături de apostolii săi – moment care reprezintă fundamentul tainei Euharistiei în creştinism.

Recomanda 11

20 de Comentarii

  1. Verginelu, hai, fi cinstit, dac-ai avea paraii lu’s Trumpy ai mai bea ghebolă ori țuica de pufoaică? Vezi tu, când dai de bani, nu te mai duci pe centură…

  2. @Democrație și religie, șarlatanii
    Spune-le asta (si) marsilienilor din … Marseille ! (ce-ai doar cu crestinii GHIAURE ? 😀 )
    😐

  3. Da, no name, salvarea ta e zeificarea unui imbecil sadic de tip kim, Mao o, adolf ori Jozef, cunoaștem…

  4. Dobitocilor sunteți mânați ca,,vitele la plug” de șarlatani din religie și democrație.
    Amândouă sunt făcături pentru ca niște șarlatani să ducă un trai în lux și opulență fără prea multă școală și muncă deloc.
    Voi munciți din greu,o duceți de azi pe mâine și șarlatanii vă duc de nas.

  5. zici ca Franta pierde AFRICA pentru c-o bate Dumnezul care i-a interzis lui Biden de-a-l mai concurs pe … MARELE BLOND ? 😮

  6. … ca-n cazul lui J.F.Kennedy unele detalii-s pre-construite pentru a lua ochii prrostilor … altele post-construite 😉 😛 pentru a devia ulterioarele anchete 😛 [IQ=?]
    (👽chiar exista „cateva” filmari stranii, inca non-oficiale, facute din „public” cu smart-phones, in chiar timpul atentatului ? 😉 )
    MAGA !

  7. Ha, ha, ha! Aceasta Satanica Olimpiada va fi un mare fiasco pentru organizatori. Deoarece prin deschiderea satanica a jocurilor s-au atras asupra Parisului fortele lui Uciga-l Toaca care are o mare placere sa distruga tot ce a creat Sfantul Dumnezeu pe acest pamant. Duhul Sfant retragandu-se de pe Paris, pentru c-au fost chemate fortele demonice chiar de satanistii care au organizat spectacolului. Acum Satana are tot spatiul de manevra peste Paris si Franta bineinteles. Sfantul Dumnezeu s-a luat mana de pe Franta prin acest spectacol. Ce s-au facut francezii cu mana lor se numeste lucru manual dracesc. Distractia de abia acum incepe. Satana va intra in actiune iar Sfantul Dumnezeu nu-l va opri din actiune.

  8. Unele INSEMNE incarcate EMOTIONAL trebuie ocrotit-cenzurate , si chiar sunt ! ! 😮
    „Cina cea de Taina” si hula impotriva e ei e provocaera cui … 🙁
    stiind ca-s UN MILIARD de crestini pe TERRA ? 😮
    SHALOM !
    ❤️✡️❤️ PUP !

  9. „InCONTESTATARUL spune:
    30 iul. 2024 la 10:06
    O blastemie fatza de-o fresca ? Iar confunzi realul cu imaginarul ! „Astia sunteti, atata puteti” !”

    Baiete pros… 🙁 … daca ar fi cum insinuezi ar fi voie si la IMBARLIGATELE insemne adolphiene si salutul mussolinic IN PUBLIC !
    De ce nu e voie ?

  10. @InContestatarul: Tot n-ai reușit să înțelegi că nu este vorba despre o anume frescă, ci este despre simbolismul acesteia și este despre credința a miliarde de oameni. Chiar e așa greu pentru tine, sau doar o faci pe pr0stul?

  11. Citesc cum unii se scriem de a îndreptați mizeria.. Cica nu-i nimic strașnic..
    Ăsteia care imită capodopera sunt un impas al civilizației și care nu sunt în stare să creeze ceva..numai spurcă..

  12. Ce este Raul, o entitate materiala care face fapte materiale sau una imaginara care face fapte in mintea voastra ? Sa vorbesti prostii e Rau, adica o entitate imaginara face fapte materiale ! Astea-s escrocherii margate, doar ala se lauda in scris ca detine dovezi materiale ale existentei unei entitati spirituale !!! Adica o alta fresca … un desen cu creionul pe hartie !

  13. Eu sunt mai degrabă ateu dar cred și eu că sceneta respectivă a fost o mizerie. Nu am urmărit la Olimpiadă decât ultimul meci de tenis Djokovic-Nadal, la care spectatorii au fost la rândul lor mizerabili fată de sârb. Acesta însă și-a văzut imperturbabil de joc și a câștigat demonstrând încă o dată că nu e doar cel mai mare tenisman, dar este și un caracter puternic.

  14. inContesrabalarul, franțuzul ălă ochelarizat, cam gângav si cam prost de felul lui, și-a tras un șutîncur și și-a făcut țara de cacao, dacă mai era nevoie.Cât despre da Vinci, nu sexul vorbește despre el, ci opera, spre deosebire de pretenari tăi care sunt definiți nu de acoperișul cu țigle lipsă al gâtului ci de gânditorul median.Mai sunt oameni pe invers, precum D.Murray care refuza să facă felații politicii pe nou. Și culmea, nici „pronouns” nu are. Și nu a avut niciodată nevoie să-si bată joc de el că să fie băgat în seamă.

  15. obligă Răul să prezinte în avans mișcarea următoare:
    EU v-am avertizat, dacă ați fost p.r.o.ș.t.i și nu m-ati luat în serios, e treaba voastră !
    La fel ca la Olimpiada de la Londra. Pregătiți-vă deci, măR🤮g …
    ● mElena PoMpa 1 – LaMpa ●

  16. D-aia a si fost ales Trump prima oara. Pentru ca are curaj sa vorbeasca deschis si nu are un limbaj de propagandist sau de lemn cum au majoritatea din cele doua partide. In conditiile in care Partidul Democrat e dus complet cu capul, Trump devine un model de bun simt si logica!

  17. Francezul v-a dat la operatie, asa ramane pe veci: „cina cea de taina” o fresca a unei intalniri LGBT, hahaha !

  18. tetra, progressivule,și dacă ești pe invers, nu e neapărat necesar să fii membru al haitei, cu convingeri prefabricate și să umbli cu pene-n fund.Vezi de unu Milo Yanoupolis.Mai e unul care a scris”The strange death of Europe” pe care te las să-l descoperi, în cazul în care mai știi vreo altă limbă decât ardeleana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.