Semnarea în marja Adunării Generale a ONU de la New York are loc la câteva zile după ce Trump a anunțat acordul de consolidare a prezenței militare americane în Groenlanda, dar menținerea acesteia sub control danez, transmite Associated Press.
Acordul s-ar aplica în continuare dacă Groenlanda ar alege în cele din urmă independența.
„Este extraordinar pentru Europa, pentru Statele Unite și pentru toată lumea”, a declarat Trump chiar înainte de semnarea acordului. „Și pentru Groenlanda, va fi incredibil.”
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen și prim-ministrul Groenlandei Jens-Frederik Nielsen i s-au alăturat lui Trump la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York pentru ceremonia de semnare trilaterală.
Amenințări repetate
Acordul vine în urma amenințărilor repetate ale lui Trump de a anexa Groenlanda – o mișcare despre care a insistat că este o chestiune de „ securitate națională”, având în vedere poziționarea teritoriului arctic bogat în minerale între SUA, Rusia și Europa. El și-a exprimat dorința de a achiziționa Groenlanda încă din 2019.
În timpul celui de-al doilea mandat a amenințat că va confisca teritoriul semi-autonom de la Danemarca, un aliat NATO. Marți, el nu a răspuns la întrebările legate de excluderea unei achiziții americane a Groenlandei.
El a susținut mult timp că nu se poate conta pe Danemarca pentru a proteja insula.
Tensiunile au atins un punct critic la începutul acestui an, când a amenințat că-i va taxa pe aliații europeni până când Groenlanda va intra sub controlul SUA. Mai mult, a sugerat că ar putea retrage SUA din NATO din cauza conflictului.
Prezență SUA în Groenlanda de zeci de ani
Oficiali din SUA, Groenlanda și Danemarca au negociat luni de zile în culise, căutând soluții pentru a aborda unele dintre preocupările de securitate ale lui Trump cu privire la insula bogată în minerale.
Intențiile lui Trump privind Groenlanda au tensionat relațiile din cadrul NATO, prim-ministrul danez Mette Frederiksen avertizând că o preluare a controlului de către SUA ar echivala cu sfârșitul alianței atlantice.
De la revenirea la Casa Albă, Trump a afirmat în repetate rânduri că SUA trebuie să preia controlul asupra Groenlandei din motive de „securitate națională”. El a argumentat că fie China, fie Rusia ar prelua controlul asupra insulei. Declarațiile sale au provocat opoziția Europei.
Se pare că SUA au avut 17 instalații militare și peste 10.000 de soldați pe insulă în punctul culminant al Războiului Rece, potrivit unui document din biblioteca Congresului SUA.
În prezent, operează o singură bază în Groenlanda, Baza Spațială Pituffik – cea mai nordică instalație a Departamentului Apărării al SUA.