U Cluj: “Toţi steliştii din Ardeal, să ne facă s** oral!

 

Clujul este unul dintre marile centre universitare, al doilea după București. U Cluj este de la înființare considerată echipa studenților din orașul de pe Someș, iar galeria alb-negrilor reprezintă o forță la acest capitol în fotbalul românesc.

La început de nou an universitar și dornic de a recruta noi cadre în rândul uriașei galerii, clubul Universitatea Cluj s-a grăbit să meargă la șase insituții de învățământ superior din orașul de pe Someș pentru a împărți cadouri studenților. Acestea au fost un tricou de suporter și o invitație la foarte dificilul meci cu o altă echipă revelație ca și cea a lui Ioan Ovidiu Sabău, neînvinsa Oțelul Galați.

Numai, că, în mod incredibil, pachetul mai conține și un carnet cu unele cântece ale galeriei lui U. Totul ar fi frumos dacă aceste cântece nu ar avea o grămadă de versuri care incită la ură și violență și care au un limbaj extrem de vulgar.

“Toţi steliştii din Ardeal, să ne facă s** oral!”, “De la Cluj la Apahida, nicio fată n-are sida” sau “Când mai prinzi câte-un stelist, rapidist sau ceferist, îl baţi și-l calci în picioare, fiindcă dragostea noastră doare”.

Conform ACTUAL DE CLUJ.RO, Mihai Moga, brandmanager al clubului, susține că au existat două versiuni ale carnețelului, una curată, fără aceste obscenități și îndemnuri la violență și alta, așa cum a ajuns la boboci. Chiar și așa, ideea de a exista și o astfel de versiune este total reprobabilă. Clubul a promis retragerea de urgență a variantei scabroase.

  „Regret situația și îmi asum toată responsabilitatea. Există două versiuni ale respectivei tipărituri, din păcate, nu a fost trimisă spre tipar versiunea «clean» (n.r. curată).

Îmi cer scuze celor care au fost afectați și celor care s-au simțit deranjați, este o situație neplăcută pentru care nu au nicio vină clubul sau partenerii noștri. Campania a fost foarte apreciată și va continua, însă fără respectiva tipăritură care a fost retrasă deja de la distribuție.

În cel mai scurt timp va ieși de la tipar versiunea corectă, care va fi reintrodusă apoi în procesul de distribuție, în cadrul campaniei. Le mulțumim celor care ne-au atras atenția cu promptitudine asupra erorii și ne-au permis să o corectăm rapid”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Ha, ha! Dac-ar hi vorba dicăt despre fotbal ar hi cum ar mai hi… Numa’ că galiria “studențâlor” dân gruapa Feliacul’i scandiază măscării la or’ce meci al un’i echipe car’ puartă insămnele “U” indiferent di sportul practicat ș’ adversarul pi cari-l are în față! Ș’ tuati aiestia sub oblăduiria sponsorului principal Banca Transilvania…În fapt s-o ajuns ca pi banii românilor di pretutindeni să hie sponsorizată mârlănia unui grup di zevzeci!

  2. Nu se prea înțelege ce vor clujenii de la U. Să ia sau să dea? Ca daca vor sa ia, nu sunt probleme! Varianta cealalalta, nu vă putem ajuta. Sa se adreseze la legebedisti. Acolo are relatii Lascoanea si usereii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.