UCECOM și arta meșteșugului de înstrăinare a patrimoniului (III)

Seria dezvăluirilor privind devalizarea UCECOM continuă și de această dată cu noi detalii despre cum a reușit UCECOM, prin decizii arbitrale să creeze acte de proprietate și să dispună de patrimoniul altor Cooperative meșteșugărești sau al altor proprietari fără a deține titluri în acest sens.

Astfel, sub aparența reprezentării ”Cooperativei Artă și Precizie” care nu mai avea reprezentanți sau cooperatori și care nu mai figura înregistrată la Registrul Comerțului ca for tutelar, UCECOM a fost de acord, în numele acesteia, să predea anumite spații comerciale, pe care toți cooperatorii le-au achitat integral încă dinaintea anilor 1990 prin Cooperativa Artă și Precizie. În acest sens, există procese-verbale de recepție cu constructorul din acea perioadă și dovada înregistrării rolului fiscal pe numele Cooperativei Artă și Precizie.

Cu titlu de exemplu în acest sens este situația imobilului situat în București, Șoseaua Pantelimon nr. 309, sector 2, în suprafață de 41 mp.

În anul 2002, UCECOM văzând că nu reușeste să intabuleze spațiile comerciale deținute de S.C. Artă și Precizie S.A. apelează la instrumentul numit Curțile de Arbitraj.

Astfel, în data de 27.03.2002, SO.Co.M ”ORRIS” prin adresa cu numărul 19347 se adresează Curții de Arbitraj pentru soluționarea așa-zisului diferend între SO.CO.M ”ORRIS” și S.C. Artă și Precizie S.A. Interesant este, așa cum se observă din sentința numărul 86 că, în fapt, UCECOM reprezintă S.C. Artă și Precizie S.A. cu sediul pe Calea Victoriei nr. 16-20, sector 3 cu toate că avea cunoștință de faptul S.C. Artă și Precizie S.A. are personalitate juridică.

Așadar, diferendul patrimonial dintre So.Co.M ”ORRIS” și Cooperativa Meșteșugărească Artă și Precizie, care nu mai exista de la finalul anului 1990, sub aparența legalității, s-a rezolvat prin aceste Curți de Arbitraj.

În data de 19.04.2018 Ministerul Justiției aduce precizări cu privire la existența Cooperativei Meșteșugărești Artă și Precizie, menționând că aceasta nu există în Registrul Național al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

În data de 08.01.2015, un membru cooperator se adresează Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești – UCECOM, solicitând informații cu privire la situația juridică a Cooperativei Artă și Precizie. În răspunsul formulat de UCECOM se precizează că această organizație nu a fost afiliată la UCECOM după 1990.

În urma acestui răspuns, se naște întrebarea legitimă: cum a putut această cooperativă să fie parte a unei decizii a Curții de arbitraj?

În anul 2009, So.Co.M ”ORRIS” a dorit să-și mărească spațiul comercial din București, Șoseaua Pantelimon nr. 309, sector 2, prin aceeași metodă a Curții de Arbitraj de pe lângă UCECOM. Nici de această dată SO.Co.m ”ORRIS” nu deține nici un act de proprietate, mai mult, suprafața dorită este proprietatea asociației de proprietari din Șoseaua Pantelimon nr. 309 și reușește prin încheierea din data de 24.09.2009 să mărească spațiul de la 41 mp la 85,96 mp.

În motivarea cererii de îndreptare a erorii materiale, So.Co.M ”ORRIS” reclama că suprafața corectă este de 85,96 mp, nu de 41 mp.

Această Încheiere a Curții de Arbitraj este semnată de Vasile Ion, atât ca arbitru, cât și ca președinte al Curții de Arbitraj și este același personaj care reprezintă So.Co.M ”ORRIS” în instanțele judecătorești, așa cum am arătat. Iar în calitatea sa de persoană care împarte patrimoniul cooperației după bunul plac, semnând orice și în locul tuturor, apreciează că spațiul în cauză care în realitate era de 41 mp, poate fi mărit din pix la 85,96 mp, lipsind asociația de proprietari de o suprafață de aproximativ 45 mp. Și mai surprinzător este faptul că în considerente apreciază că, dintr-o eroare, în prima sentință cu numărul 86/2002 în anul 2009 când emitea prima încheiere, a fost trecută suprafața de 41 mp. În realitate, după studierea dosarului a concluzionat că suprafața reală este de 85,96 mp.

Această metodă reprezintă dovada că UCECOM este o societate care deține un instrument numit Curte de Arbitraj, care emite sentințe arbritale ce țin loc de hotărâri judecătorești și care poate oricând și împotriva oricui să intabuleze imobile. Revenind la absurdul situației și la metodele dolosive prin care spațiile cooperației meșteșugărești au fost date după bunul plac al aceluiași personaj, Ion Vasile, președinte al Curții de Arbitraj, arbitru și director de patrimoniu al UCECOM, în data de 20.08.2013, prin încheierea cu numărul 39.192, Braticevici Eugen în calitate de registrator, Radoslav Mihai în calitate de asistent-registrator și Bozianu Cristina în calitatea de registrator au reușit să intabuleze acest imobil pe So.Co.M ”ORRIS”, prin așa-zisa Hotărâre Judecătorească nr.86/18.10.2012, emisă de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești – UCECOM.

În data de 19.05.2022 am formulat o cerere în baza Legii 544/2001, către ANCPI, prin care am solicitat să mi se comunice cererile de intabulare formulate de către Curtea de Arbitraj, începând cu anul 1990, până în prezent. În urma solicitării, am fost contactat de doamna Mădălina Iancu, șefa departamenului de comunicare, care mi-a solicitat o întrevedere, la care au participat doamna Adriana Tudosoiu, Director General Adjunct Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și șeful direcției de informatică. În urma discuției, am avut plăcerea să constat profesionalismul și disponibilitatea funcționarilor din cadrul ANCPI de a oferi informații relevante pentru acest demers jurnalistic.

Aceasta este ”METODA” nelegală prin intermediul căreia UCECOM a devalizat mai multe cooperative meșteșugărești, adică rezultatul muncii cooperatorilor. Surprinzător este că prin crearea acestui eșafodaj a fost prins în captivitate întregul sistem de justiție, obligat fiind să aprecieze asupra acestor sentințe sau hotărâri arbitrale, în realitate nule, emise de o instituție privată, UCECOM, prin intermediul unei Curți de Arbitraj, nelegal constituită, în dezinteresul prevederilor legale și Constituționale. Subiectul este cu siguranță unul vast și plin de încrengături, iar acesta este motivul pentru care considerăm că există mai multe cooperative sau membri cooperatori care și-au văzut munca jefuită de către niște grupuri de interese puse pe căpătuială. Tocmai de aceea, cei interesați pot să ne contacteze pentru a putea dezvălui acest ”JAF ÎN COOPERAȚIA MEȘTEȘUGĂREASCĂ” – METODA UCECOM.

Vom reveni cu noi amănunte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

7 Comentarii

  1. Cele mai multe moduri de Talharie sunt disponibile dupa 1989 , ele fiind baza privatizarii si performarii economice liberale . Iar daca mai continuam sa perseveram in aceasta mlaatina de hotie la adresa statului roman si a entitatilor publice , sigur ne vom pierde si statutul de prosti ai satului (papagali austro-ungari) si vom fi din nou provincii straine cu acte in regula .
    Este necesar sa se reintroduca executia , pentru a rasplati Tradarea !

  2. Metoda FDGR! Domnul Klaus Iohannis șeful FDGR împreună cu conducerea săsească a Forumului, din clădirea Sediu aflată pe un colț Piața Mare Sibiu (interbelic fostă Piața Ferdinand) solicită Primăriei Sibiu retrocedarea clădirilor ce au aparținut Grupului Etnic German organizație nazistă existenta între anii 1940 și 1944 al cărei continuator FDGR se revendică. Primăria Sibiu aflată la o aruncătură de băț de sediul FDGR, de data aceasta prin primarul Klaus Iohannis împreună cu consilieri membrii FDGR, aceleași persoane care au făcut solicitarea, aprobă în unanimitate ca clădirile din proprietatea primăriei și a Statului Român să treacă în proprietatea FDGR. Și așa a rămas. De atunci statul român plătește chirii pe clădirile din care a fost desproprietărit în care sunt școli sau alte instituții, iar FDGR a devenit putredă de bogată. La fel Bisericile reformate au dat afară instituții din clădiri retrocedate sau le-au închiriat, fac bani cu grămada și ridică în Ardeal statui cât casa ale unor persoane care au urât și prigonit pe români. Harașo tovărășie. (Alianțe la guvernare)

  3. Stiu ca exista SOCOM-metalica pentru invalizi si alte cooperative mestesugaresti [cartonaj in Piata Iancului etc,unde lucrau invalizi,nevazatori.Cooperativa Cartonaj[cutii de carton si perii] avea un spatiu locativ de o frumusete rara in Piata Iancului[ langa Electroaparataj].Nenorocitii au desfiintat si aceste cooperative,unde invalizii aveau sansa de a muncii,nu de a sta la mila guvernantior. Pentru obtinerea terenurilor si spatiilor locative,acesti asasini economici,praduitori s-au uitat sa le ia si painea de la gura invalizilor.Eu cred ca tot ce s-a obtinut prin aceste metode neortodoxe,daca nu acum, mai tarziu [generatia urmatoare de benefiari ai acestor devalizari]totul se va duce pe apa sambatei

  4. Pai nu asa s-a procedat si cu spatiile din alimentatia publica unde am inteles ca George Copos a fost marele „beneficiar”? Nu asa se procedeaza acum si la Mintia ? Cica privatizari strategice.Hotii sint aceiasi ,metodele difera .

  5. Oooh,interesanta aceasta apreciere reliefata in acest articol, cu privire la distinsul Ion Vasile si la gama de acoliti, cum ar fi un domn fost judecator actualmente avocat pe numele sau Olteanu Stefan, cel care a achiesat la acest grup infractional, in ideea de a acoperi aceste faradelegi. Prezentandu-se in fata instantelor judecatoresti si nu numai, prin prezentarea ca adevarata a situatiei juridice mincinoase, incercand vicierea aprecierilor magistratilor, pentru statuarea acestor documente in fapt false/nule, asazise sentinte arbitrale emise de nelegal constituita Curte de Arbitraj UCECOM in blasfemia rigorilor legale si Constitutionale. Interesant este faptul ca in plasa acestora a cazut un judecator si un procuror, cu participatie proprie sau improprie a acestora, situatie ce urmeaza a fi apreciata de organele competente care au fost sesizate si care aprecieaza asupra acestei situatii. Dureros fiind faptul, ca sistemul de justitie a fost prins captiv de acest grup infractional organizat, obligat fiind sa aprecieze asupra acestor documente create sub aparenta legalitatii ! Consider ca interventia in actul de justitie, prin aceste metode dolosive, reprezinta un afront la siguranta nationala, just a fi apreciata la nivel de CSAT, speram ca organele competente sa se autosesizeze.

  6. Prin aceste metode total ilegale, a fost fraudata intreaga cooperatie mestesugareasca la nivel de tara si aici discutam de Constanta, Timisoara, Brasov, etc. Acest lucru nu putea fi posibil fara implicatii din partea unor judecatori, care in fapt, erau obligati sa aprecieze asupra legalitatii acestor documente. Institutiile statului de drept, CSM, SRI, ce au pazit, ce fac acum fata de aceasta situatie, se autosesizeaza sau vor incerca sa acopere aceste faradelegi? Cine este UCECOM astazi si interesele cui apara? Conducerea acesteia este protejata in continuare? Cine este acest Ion Vasile fost jurist, actualmente profesor doctor in drept, de cine este protejat si cum si-a permis sa initieze acest Grup Infractional Organizat prin care a devalizat intreaga avere a Cooperatiei, speram ca statul de drept prin institutiile abilitate, sa ne ofere raspunsuri !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.