UDMR și jocul la două capete: „Aşa vom face”

UDMR ține din nou în șah Puterea cu privire la moțiunea de cenzură, cel puțin la nivel declarativ. Uniunea va decide cu o zi înaintea votului dacă susţine sau nu moţiunea, dar nu menajează nici Opoziția, spunând că PNL s-a distanţat de la anumite valori şi de la colaborarea bună cu formaţiunea maghiară.

Liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila a explicat la RFI de ce ezită UDMR să spună clar dacă va susţine sau nu moţiunea de cenzură: „Noi am ridicat câteva chestiuni, întrebări, credem noi, de bun simţ, pe care le-am ridicat şi în sesiunea anterioară, când a fost moţiunea de cenzură anterioară. Dacă într-adevăr doresc (Opoziția – nr.) să schimbe acest Guvern, dacă ai o alternativă la acest Guvern şi la această majoritate parlamentară, care astăzi încă există pe ansamblul Parlamentului, atunci trebuie să prezinţi nu numai nouă, UDMR-ului, ci şi societăţii din România, un program de guvernare, trebuie să spui principalele elemente, ce doreşti să faci, trebuie să spui pe cine propui candidat de prim-ministru, cine vor fi principalii miniştri, la Finanţe, la Sănătate, la Educaţie, la Transporturi, la Ministerul de Externe, că preluăm în câteva zile preşedinţia UE (…). Deocamdată, noi n-am primit aceste elemente, deşi le-am solicitat. Noi tindem să credem că de fapt nu se doreşte preluarea guvernării”.

Chestionat când va decide UDMR cum votează moţiunea de cenzură, acesta a spus: „Noi întotdeauna decidem cu o zi înainte, în ziua respectivă dezbaterii, este o şedinţă reunită a grupurilor parlamentare de la Cameră şi Senat, aşa vom face şi săptămâna viitoare, în funcţie de ziua de miercuri sau joi, în care va fi votul, noi vom decide înainte cu o zi, probabil sau chiar în acea zi”.

Moțiunea Opoziției, care ar urma să fie depusă vineri, ar mai avea nevoie de peste 50 de voturi, astfel că, și dacă UDMR ar vota-o, tot nu ar trece, potrivit calculelor de până acum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Din pacate, slabe sanse ca UDMR sa faca ordine in cloaca politica mioritica.

  2. UDMR trebuie votat doar pentru ca ne-a dat aceasta extraordinara fotografie cu penalul teleormanean pus la zid si inconjurat din care reiese barbatia si curajul maghiarilor in opozitie cu lasitatea romanasilor pesedizati.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.