
Parlamentarii europeni sunt aşteptaţi să adopte joia viitoare o rezoluţie care cere blocului comunitar să oprească finalizarea gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia în Germania, potrivit Reuters.
Motivul l-ar reprezenta arestarea la Moscova a opozantului regimului Putin, Aleksei Navalnîi . UE este in prezent pe aceeasi linie ideologică cu SUA, care și ele vor ca gazoductul să fie oprit, pe motiv că ar spori dependența Europei de gazul rusesc. Este de precizat însă că americanii și rușii sunt, în fapt, concurenți la furnizarea de gaz către UE, SUA avănd un excedent uriaș de gaze de șist, pe care vrea să le vândă oriunde pot.
Conform Reuters, parlamentarii europeni ar urma să supună la vot la ora 15:30 GMT rezoluţia, care este aşteptată să fie adoptată, în care cere blocului comunitar să revizuiască relaţiile cu Rusia în urma arestării lui Navalnîi. O variantă preliminară a acestei rezoluţii, consultate de Reuters, arată că Parlamentul European vrea oprirea imediată a lucrărilor de construcţie la conducta Nord Stream 2. “Parlamentul European cere UE şi statelor membre să revizuiască cooperarea cu Rusia în diferite domenii de politică externă şi cu privire la proiecte precum Nord Stream 2, a cărui finalizare UE trebuie să o oprească imediat”, se arată în rezoluţia consultată de Reuters.
Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Proiectul ar urma să permmită dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
Deși cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect.
În ceea ce privește restul lucrărilor, acestea au fost reluate luna trecută iar Gazprom speră să finalizeze conducta Nord Stream 2 sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. În prezent, proiectul este finalizat în proporţie de 90% cu doar o porţiune de 100 km în apele adânci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată.
Americanii au 2 motive serioase sa se opuna proiectului:
1.O alianta intre Germania si Rusia este un pericol pentru hegemonia americii, prorocita de marii lor geopoliticieni, gen Bzejinski si altii.
2.Vor sa vanda bizonilor gazul comprimat american. Numai ca acesta este de 2 ori mai scump decat cel rusesc.
Mi-a plăcut cum l-au pus pe pacaliciul asta sa meargă în Rusia cand evenimentul momentului era înscăunarea lui Robinet. Nu mai suntem atenți ca in guvernul SUA nu au avut loc oameni competenti, ci poponauti, homo care si-au schimbat sexul si, obligatoriu, negri.
Navalnai avea o condamnare cu suspendare si conditia, pentru a nu fi trimis în celulă, era sa se prezinte la anumite date la organul de supraveghere a condamnatului, obligatie pe care a incalcat-o, desi a fost somat sa se prezinte. Aceste reguli sunt universale si se regăsesc în toate sistemele de drept. Nemții si americanii au știut foarte bine ca pacaliciul va fi arestat, iar el cunoștea perfect situatia, pentru ca încălcase regulile si știa că va fi arestat. Dar de ce sa discutam despre un mos dus cu pluta si Kamala Orban, si nu despre Putin? De ce sa vedem ca SUA sunt pe punctul secesiunii, si sa nu vorbim despre „butoiul de pulbere” pe care, vezi Doamne, s-ar afla Rusia?
Hai sa vedem ,cine ii opreste pe germanii.Sa fim seriosii
Chiar din poza … se vede ca Navalnii nu este un om cinstit (mutra hidoasa, plina de ura) … este doar o marioneta CORUPTA … in mainile unor tari CORUPTE din Europa …
Un circ penibil! Navalnii nu e ceea ce pare. Merkel foloseste situatia conjuncturala a lui Navalnii ca sa arate ca vezi-Doamne ea se impotriveste folosirii gazului rusesc, daca rusii fac ceea ce fac pe plan intern. In realitate asta este doar o mascarada pentru fraieri, pentru ca madam Merkel care a facut scoala la Moscova este foarte constienta de faptul ca Germania are nevoie de gazul rusesc, ca doar de aia se si construieste gazoductul! Merkel incearca sa spoiasca frumos interesele Germaniei. Evident ca pana la urma gazoductul se va construi, dar de ce sa nu se profite de ocazia cu Navalnii sa se faca un pic de imagine pozitiva? 🙂
Nu, tu te duci la ai mei, mey, Tibor baci.
Eh , joc de glezne …
am inteles: ce Japonia ce Germania, mergem cu totii in Rusia ca acolo e cel mai bine. Si prostii aia de emigranti care au gresit directi si vor doar in Germania UK si Suedia in loc sa paseasca in raiul lui Putin…
@tibi
Economia Japoniei este falimentara din cauza robotizarii excesive. Japonia are cea mai mare rata a somajului si cea mai mare rata a sinuciderilor dintre tarile pretins „civilizate”. Economia Japoniei este demult in colaps.
Germania a manufacturat mult in tari emergente. Productia din tara se bazeaza exclusiv pe resurse externe, dintre care gazul rusesc. Germania are cea mai puternica industrie energofaga, deci dependenta de gaz (sursele „verzi” au rentabilitate extrem de scazuta).
Te rog sa te documentezi istoric, geografic si economic ca sa nu mai traiesti in clisee si lozinci.
munca … CU AL CUI MATERIAL ??? … munca innobileaza pe oameni … citat dupa firmele lagarelor nemtesti
CEL JEFUIT PE BANI PUTINI de la altii ???????
de ex. Romania (WWI, WWII, UE …)
Seriozitate == rautate/dispret/ura/jaf/crima fata de altii (cei cu resurse) … este valabil si pentru nnemti si pentru japonezi …