Un alt DNA ? 

Infracțiunile din Justiție sunt multe, grave, și constituie o amenințare la ordinea publică. Ele nu pot fi soluționate decât pe calea devoalării abuzurilor, care s-au manifestat în spectru extins până la ultimele cauze ale instanțelor. Situația din România prezintă o caracteristică imposibil de evitat, faptul că justiția a fost deplasată în zona comunisto-securistă a cauzelor. L.C. Koveși a orchestrat un întreg sistem, așa cum în anii ’50 au fost decimate persoane, categorii profesionale sau oameni politici. Colaborarea cu personaje controversate care reprezintă ambasadele aliaților, care s-au făcut purtători de cuvânt ai unor grupuri de interese financiare, a pus DNA-ul într-o poziție de prim element al corupției interne, cu aspecte privind perturbarea legalității și pe plan internațional în numele României.
Afilierea României la NATO și UE s-a făcut prin mari concesii din partea română, care a permis crearea unor grupuri tranzacționiste adăugate celor apărute dupa 1990. Unul dintre acestea a devenit DNA, care a fost printre cei mai suspecți apărători ai anticorupției. Având centrul de comandă la Cotroceni, implicând CSAT-ul și restul instituțiilor statului afiliate piramidei, DNA a avut drept principal obiectiv asigurarea accesului la resurse și privatizări persoanelor și firmelor din sfera de interes partinică. Subminarea și spolierea statului român a fost evidentă, iar consecințele vor fi probabil imposibil de anulat.
Recuzarea procedurală pe care L.C. Koveși a solicitat-o, pe motiv de incompatibilitate, arată că fosta șefă a DNA se comportă în continuare ca având poziția din care a fost debarcată. In acest moment, L.C. Koveși este un simplu magistrat aflat în fața legii. Incompatibilitatea procurorului de caz ar fi putut fi invocată numai în condițiile în care cercetarea s-ar fi făcut în perioada în care ar fi fost în funcție. Insă în condițiile sistemului românesc, satrapii dobândesc o paranoia cu manifestări clinice evidente.
Nelămuririle față de toată perioada în care DNA s-a aflat în subordinea L.C. Koveși ar trebui să facă obiectul aducerii în cauză a celor care au făcut posibil fenomenul Koveși. Fostul președinte Traian Băsescu pare a fi el însuși la capătul acestei afaceri mizerabile, căreia i-a căzut victimă chiar propria familie. DNA a fost altceva decât s-a declarat a fi, cu atât mai mult cu cât invocarea legii drept steaua sa polară nu mai poate fi luată în serios de nimeni.
Statul paralel a început deja să facă spume, sperând în plasarea omului său la vârful structurii europene sau pur și simplu în componența acesteia. Recuzarea cerută de L. C. Koveși este o acțiune care ar trebui instituită generic în tot sistemul din România. Fosta șefă a DNA cunoaște perfect atmosfera viciată din justiție, și a procedat ca atare, însă situația D Sale este diferită. Faptul că nu mai este în fruntea structurii, și că între timp a apărut o secție privind infracțiunile din justiție, sunt contexte juridice pe care nu le realizează. Sistemul se crede încă puternic în exercitarea abuzului, această situație necesitând acțiuni importante de debarcare a unor sute de mici L.C. Koveși.
Această Ana Pauker a timpurilor cripto -securiste puse în scenă de strategul Traian Băsescu a dovedit că maleficul, ca un fel de structură genetică a sistemului, face jocurile în România. Recuzarea cerută de L. C. Koveși trebuia soluționată în regim de urgență. Secția de cercetare a infracțiunilor din justiție va trebui să arate că își merită numele și că nu este un nou DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Chiar va ia foarte mult sa intelegeti cum merg lucrurile iar timpul care trece, din lipsa de vigilenta, nu poate fi recuperat nicicum pentru ca se produc efectele deciziilor strimbe care au facut din Romania teren de incercare al noii filozofii cominterniste. Eu nu sint ziarist ci un privitor impartial la ce se intimpla in jurul meu. Eu nu am puterea pe care o aveti voi de a trezi constiintele. Insa va ia al naibii de mult timp…

  2. Exceptional ! Unul din cele mai bune articole pe tema Kovesi(si-a luat avocat ungur!). „Acțiuni importante de debarcare a o suta de mici L.C. Koveși” dar si a lui Basescu – esenta articolului!

  3. Totusi…ar mai fi de vorbit pe ton inalt despre CIA si BND si rolul acestora ! Ce au vrut/vor de fapt ??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.